Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Am intrat la Marcman, locul unde s-au creat parfumurile „Amanții”

12842662_10205431884026150_975251018_o

      Când eram acasă, la Timișoara, în a doua zi de Paște ne stropeam cu parfum. Poate nu e o întâmplare că scriu acum, de Florii, despre o poveste cu parfumuri și poate nu e o întâmplare nici că de zona de nord a țării m-a mai legat o prietenie frumoasă. Datorită cărților mele, desigur. V-am povestit cum am realizat proiectul parfumurilor cu numele personajelor Cati și Mircea, cum i-am găsit pe cei de la firma Marcman din Satu Mare și am lansat cu succes produsele. Acum le puteți comanda de pe marcman.ro.

Luna aceasta, când am ajuns la Baia Mare, ca să lansez trilogia „Amanții”, am dat o fugă și până în Satu Mare, v-am spus că am petrecut o mini vacanța de vis, într-un mic sat din Ungaria, la graniță cu România, Szalmavaros. Înainte să plec spre București, m-am oprit la firma Marcman, pentru că am fost curioasă să văd cum se fac parfumurile și cum e să ai o asemenea meserie. Afacerea Marcman aparține Danei Marcu și lui Marcel Marc, iar aventura a început acum 14 ani și nu a fost lipsită de peripeții. Succesul de azi se datorează multor încercări și schimbări de ambalaj, sticluțe, furnizori, dar se menține datorită unui lucru foarte cert: cei doi realizează parfumurile exact ca și cum ar fi pentru ei, nu fac rabat de la calitate și găsesc mereu formule noi de arome, pentru orice pretenție. Dacă în anul 2002, au pornit cu 14 arome, astăzi ei pot oferi aproape 100 de arome de parfumuri, pentru femei și bărbați, foarte persistente și căutate. Dovadă este clientela fidelă, în număr mare. Dar Marcman nu produce doar parfumuri, ci și produse cosmetice ca lapte de corp, after shave, gel de duș, care conțin esențe de parfum și poartă numele aromelor. Prețurile mici (28 lei sticla de parfum de 20 ml) se datorează faptului că produsele se realizează într-un laborator propriu în colaborare cu un laborator din Franța. Am fost fascinată de succesul unei asemenea afaceri într-o țară în care nu există o tradiție în această industrie și nici chiar o educație. A fost visul lui Marcel Marc, după o ședere de 10 ani în Franța, să facă parfumuri de calitate, cu esențe franțuzești, cu investiții proprii. La început, parfumurile arătau așa (click foto):

Mai exact, a pornit cu o gamă de produse, iar azi s-a ajuns aici:

Serigrafia, adică inscripționarea sticluțelor, îmbutelierea lor și livrarea se face din sediul Marcman.

Pentru a spori eficacitatea, Marcel Marc a creat un robot și astfel a înlocuit munca manuală pe unele segmente de producție. Am fost bucuroasă să văd că se lucra la laptele de corp „Cati”, care va ieși curând pe piață, și am admirat sticluțele atipice de after shave.

Mi-au plăcut și varietatea de nume date aromelor, alese de Dana Marcu, și nu vă puteți imagina ce buchet de miresme plutește peste tot. Există și o aromă numită „Ozonia”, o coincidență, pe care am testat-o și miroase bine. Deși, dacă e să mă întrebați care ar fi topul parfumurilor de acolo, mi-ar fi greu. Pentru că fiecare pare că redă o stare și sunt convinsă că oricine și-ar găsi ceea ce vrea. Marcman trimite gratuit testere, așa că nu trebuie decât să alegeți aromele.

Nu am scris acest articol pentru că m-au rugat ei, nici nu știau că vreau să le vizitez „bârlogul”. Curiozitatea de a vedea cum se produce esența care le face fericite pe atâtea femei nu mi-a dat pace, dar și oportunitatea de a mă afla în zonă. Sunt foarte mândră că împreună cu Marcman am realizat parfumurile „Cati” și „Mircea” și sunt sigură că e doar începutul unei prietenii frumoase. Vă recomand laptele de corp de la ei, de care m-am îndrăgostit, ca și gelurile de duș, care miros pe piele o zi întreagă. Parfumurile se simt și a doua zi. Îi găsiți pe pagina de Facebook. Pe siteul Marcman.ro găsiți orașele în care au magazine. Nu vă mai spun că la standul din Auchan din Satu Mare, pe tejghea tronau „amanții” 🙂

13052589_1167139443319998_2042436340_o

Foto credits Marcman

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 24/04/2016 de în Discuţii de suflet şi etichetată , , , , , , , , , .

Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.158 de urmăritori

Răsfoieşte-mă

Follow Corina Ozon on WordPress.com

Blog Stats

  • 378,575 hits
ARTĂ FOTOGRAFICĂ: WWW.ALEXMAZILU.RO/CANVAS/
Aprilie 2016
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Drepturi de autor

Toate textele de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Nici un text nu poate fi preluat fara acordul autorului si/sau mentionarea sursei !
35+, by Corina Ozon

No matter the distance, there are connections.

A Study in Sarcasm

Ain't I a stinker?

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

dana moica

photography

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

omintecreata

nimic nou si totusi...poate

domnu' io

Courage doesn’t always roar. Sometimes courage is the little voice at the end of the day that says I’ll try again tomorrow. ~Mary Anne Radmacher

V. Mior Gavrilan, un neîmblânzit

aici despre anti/de/socializare, apostazie, mizantropie, nihilism, neniism, miorism sau despre iluzia libertăţii

Gino Stefan

Contemporary artist

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

BUCUCICRISTINA

Vrei să fii original? Atunci fii tu însuți. . .

%d blogeri au apreciat asta: