Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Cu amanții până în Maramureș

       Timp de aproape o săptămână am fost plecată prin Ardeal. Am îmbinat lansările de carte cu o mică vacanță la care râvneam demult. A fost un lux pentru mine să stau câteva zile ruptă de aglomerație și aproape de natură. Dar să începem cu Cluj-Napoca, unde am ajuns direct din avion la Sancho Panza Bistro&Mexican Grill, un local mic, dar prietenos și cu mâncare gustoasă. Am venit la invitația unui clujean, prieten din copilărie cu Noemi Varga, din Timișoara. Mircea Mureșan a organizat aici un triplu eveniment: lansarea cărții mele, „Amanții 3.0”, expoziția de fotografie a Dorei Bora și recital de  chitară flamenco susținut de Andras Varga. Alături de mine au fost Noemi Varga, desigur, și scriitoarea Lavinia Călina, care a venit de la Caransebeș. La Cluj-Napoca am mai fost în iunie în 2015, când am început turneul de lansări în țară, și mi-a părut bine că am revenit, deși nu îl aveam în plan acum.

A doua zi, 15 aprilie, am fost la Baia Mare, unde am fost invitată de Roxana Cutureanu, o veche amică de pe Facebook, care și-a dorit mult să aduc cărțile în Maramureș. Împreună cu o întreagă echipă s-a mobilizat și a ieșit unul dintre cele mai reușite evenimente. M-a surprins publicul foarte deschis și vesel. Doi tineri actori au citit fragmente din trilogia „amanților”, am băut cafea organică și am degustat vin rose. Mi-a plăcut foarte mult locul numit „La Pălincie”, cu gust și primitor. Am avut ocazia să cunosc cititori de aici, dar și să văd ceva din oraș. Marele noroc a fost vremea însorită care i-a scos pe băimăreni din case pe terase. Astfel am putut remarca ce mulți tineri sunt acolo. Pentru că, din câte știam, pe când lucram în presă, de aici au plecat cei mai mulți români ca să lucreze în străinătate.

Apoi au venit patru zile de liniște, într-o mică localitate din Ungaria, la granița cu România. Nu am făcut decât să respir aer curat, să-mi clătesc ochii cu peisaje de un verde fascinant și să mă rup de civilizație. Excepție a făcut internetul, desigur 🙂 Am fost răsfățata prietenilor mei Dana și Marcel Marcu, cărora le mulțumesc pentru porția de energie oferită. Astfel am realizat că liniștea și simplitatea au devenit, paradoxal, un lux în ziua de azi. Îi mulțumesc și lui Florin Răchitan, care m-a ajutat să străbat Ardealul până în Maramureș și Țara Oașului. Este un prieten vechi, primii din lista de pe Facebook, și am constatat încă o dată că sunt oameni care nu se mai fabrică des și mă simt o norocoasă. Nu am apucat să gust din bogracs la ceaun, dar este un motiv serios să revin. Și nu puteam să fiu în zonă și să nu reușesc să intru în laboratoarele Marcman, pentru a vedea cum ajung parfumurile în sticlă. Dar despre asta voi povesti într-un articol viitor.

Foto Dora Bora, La Pălincie

Cluj-Napoca

Baia Mare

Anunțuri

3 comentarii la “Cu amanții până în Maramureș

  1. ecaleopi
    20/04/2016

    Eşti ,,demnă” de invidie…

    • Corina Ozon
      20/04/2016

      După o perioadă așa de lungă și de încărcată, meritam asta 😉

  2. Pingback: Am intrat la Marcman, locul unde s-au creat parfumurile „Amanții” | Corina Ozon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 20/04/2016 de în Evenimente/Media şi etichetată , , , , , , , , , .

Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.158 de urmăritori

Răsfoieşte-mă

Follow Corina Ozon on WordPress.com

Blog Stats

  • 378,299 hits
ARTĂ FOTOGRAFICĂ: WWW.ALEXMAZILU.RO/CANVAS/
Aprilie 2016
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Drepturi de autor

Toate textele de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Nici un text nu poate fi preluat fara acordul autorului si/sau mentionarea sursei !
35+, by Corina Ozon

No matter the distance, there are connections.

A Study in Sarcasm

Ain't I a stinker?

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

dana moica

photography

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

omintecreata

nimic nou si totusi...poate

domnu' io

Courage doesn’t always roar. Sometimes courage is the little voice at the end of the day that says I’ll try again tomorrow. ~Mary Anne Radmacher

V. Mior Gavrilan, un neîmblânzit

aici despre anti/de/socializare, apostazie, mizantropie, nihilism, neniism, miorism sau despre iluzia libertăţii

Gino Stefan

Contemporary artist

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

BUCUCICRISTINA

Vrei să fii original? Atunci fii tu însuți. . .

%d blogeri au apreciat asta: