nebunia examenelor din perioada aceasta a pus pe tapet tot felul de discutii pe diverse teme. dar s-a vorbit mai putin (sau poate mi-a scapat mie) despre programa scolara, care mai trebuie adaptata la literatura moderna si la tipologiile de elevi de acum. si mi-a trecut prin minte ca exista un aspect de care nu cred ca se tine cont: impactul emotional al unor lecturi asupra copiilor. zic asta deoarece mie mi-a ramas intiparita in minte o amintire puternica de pe vremea gimnaziului. cand eram eleva, imi placea sa citesc la romana toate lecturile din manual in avans. asa am citit „La Vulturi!” de Gala Galaction. stiti povestea, cu venirea turcilor si Agripina care fuge in munti cu cei trei copii, iar pe cel mic il ascunde intr-o capita de fan si il mananca vulturii. ei bine, ce vreau sa spun este ca pe mine m-a marcat profund aceasta nuvela. terminasem de citit si nu voiam sa inteleg ca pe copil il mancasera vulturii, credeam ca mai e o continuare, ca nu am inteles eu. i-am rugat si pe colegi sa citeasca si sa-mi spuna ce au inteles la final. raspunsul era acelasi: „pe copil l-au mancat vulturii”. mie imi venea sa plang de fiecare data. si am tinut-o cu speranta ca nu e asa si ca poate nici colegii mei n-au inteles, pana cand a venit ora in care ni s-a predat aceasta lectie. atunci am acceptat finalul dramatic al nuvelei. am inteles ca in carti nu toate se termina cu bine. poate de fapt asa ar trebui pusa problema in fata elevilor. pt ca ceea ce le lipseste este tocmai o morala, o finalitate. bun, citesc asta si? care e treaba? povestile triste din scoala, precum „Puiul” de Bratescu Voinesti (super cunoscut!), „O ora din august” de Marin Preda (fragmentul cu baiatul cu gasca Lila, care moare intr-o explozie) sau „Mari sub pustiuri” de DR Popescu ( momente din miscarea de rezistenta, cand un tanar moare stupid impuscat de nemti in timp ce se ascunsese intr-o sperietoare de ciori) par si chiar pot fi traumatizante in lipsa unei motivatii a necesitatii lecturarii lor. altfel e nevoie sa schimbam totul cu lecturi optimiste, in conditiile in care vorbim de tineri emo, depresivi si labili…
Cărți
100% de acord cu tine. Ca tema de acasa a trebuit sa citim „Puiul” de 5 ori, si eu plangeam non-stop de fiecare data. M-a traumatizat pentru o viata! Copiii trebuie sa invete ca nu toate povestile au happy end, dar nu chiar asa! „Puiul” si „La Vulturi” sunt adevarate povesti de groaza!
Ma bucur ca am rezonat. Multumesc pt vizita pe blog 🙂
sinteti cretini? ce povesti vreti ?cu homosexuali ? cu papusi gonflabile analfabete care joaca tragicomedi la telemahala ,cu vampiri si morti descompusi care ataca victime sigure,cu mincarea delicioasa, din supermarket uri.uitati va in viata si in iadu in care traiesc peste 90 la suta din oameni si ,,puiul,, si ,,la vulturi,, sint niste comedi ,
Pluralul accentuat e cu doi „i”. Asta se deprinde din lecturi zilnice. Intrati mai des in librarii si biblioteci pentru ajutor.
daca nici acum n ati inteles mesajul de a invata din experienta altcuiva fara sa platesti cu viata, sau ca in viata avem inevitabil pierderi dureroase, …..probabil sinteti niste pesti in acvariu .nu mai spun despre oamenii de succes au avut o educatie spartana.
viata e o jungla (nu cred ca mai trebuie demonstrat) asa ca vrei copilul tau sa fie pui de gaina in jungla sau pui de leu in jungla.
Asa e! Alba-ca-Zapada e otravita cu un mar, iar moarta fiind printul o mozoleste in siciu pana o trezeste. In Scufita Rosie lupul manaca bunica si este spintecat de vanator. Ororile continua: Hansel si Gretel sunt pusi la copt si rumenit. Nica e aproape sfasiat de cainii lui Trasnea. Praslea cel voinic isi taie halci din coapsa sa hraneasca monstrul care-l purta pe aripi. Nu suporta tastatura sa scriu ce face Harap Alb.
Exact, Victor! Horror :))