nebunia examenelor din perioada aceasta a pus pe tapet tot felul de discutii pe diverse teme. dar s-a vorbit mai putin (sau poate mi-a scapat mie) despre programa scolara, care mai trebuie adaptata la literatura moderna si la tipologiile de elevi de acum. si mi-a trecut prin minte ca exista un aspect de care nu cred ca se tine cont: impactul emotional al unor lecturi asupra copiilor. zic asta deoarece mie mi-a ramas intiparita in minte o amintire puternica de pe vremea gimnaziului. cand eram eleva, imi placea sa citesc la romana toate lecturile din manual in avans. asa am citit „La Vulturi!” de Gala Galaction. stiti povestea, cu venirea turcilor si Agripina care fuge in munti cu cei trei copii, iar pe cel mic il ascunde intr-o capita de fan si il mananca vulturii. ei bine, ce vreau sa spun este ca pe mine m-a marcat profund aceasta nuvela. terminasem de citit si nu voiam sa inteleg ca pe copil il mancasera vulturii, credeam ca mai e o continuare, ca nu am inteles eu. i-am rugat si pe colegi sa citeasca si sa-mi spuna ce au inteles la final. raspunsul era acelasi: „pe copil l-au mancat vulturii”. mie imi venea sa plang de fiecare data. si am tinut-o cu speranta ca nu e asa si ca poate nici colegii mei n-au inteles, pana cand a venit ora in care ni s-a predat aceasta lectie. atunci am acceptat finalul dramatic al nuvelei. am inteles ca in carti nu toate se termina cu bine. poate de fapt asa ar trebui pusa problema in fata elevilor. pt ca ceea ce le lipseste este tocmai o morala, o finalitate. bun, citesc asta si? care e treaba? povestile triste din scoala, precum „Puiul” de Bratescu Voinesti (super cunoscut!), „O ora din august” de Marin Preda (fragmentul cu baiatul cu gasca Lila, care moare intr-o explozie) sau „Mari sub pustiuri” de DR Popescu ( momente din miscarea de rezistenta, cand un tanar moare stupid impuscat de nemti in timp ce se ascunsese intr-o sperietoare de ciori) par si chiar pot fi traumatizante in lipsa unei motivatii a necesitatii lecturarii lor. altfel e nevoie sa schimbam totul cu lecturi optimiste, in conditiile in care vorbim de tineri emo, depresivi si labili…
Urmărește acest blog
[custom-facebook-feed]
Categorii
Postări recente
- Podcast București-Londra: Adina Maglan, dragostea de carte care creează punți comunitare
- Podcast: Alina Emandi, medic, artist Soutache, un personaj de carte
- Retrospectivă 2020 Podcast cu Corina Ozon
- Scriitoarea Corina Ozon: „Dincolo de talent este foarte multă muncă” (interviu în ziarul Gândul)
- Podcast: Dana și Marcel Marc, când pasiunea, creativitatea și robotica se întâlnesc cu parfumurile
Comentarii recente
- Retrospectivă 2020 Podcast cu Corina Ozon – Corina Ozon la Am lansat seria de podcasturi!
- Corina Ozon la A cincea carte din seria „Amanții” și patru ani de călătorie. Va fi ultima?
- De la sex la dragoste la A cincea carte din seria „Amanții” și patru ani de călătorie. Va fi ultima?
- Corina Ozon la Lumea Amantmania&more și vremea schimbărilor
- condeiblog la Lumea Amantmania&more și vremea schimbărilor
Arhive
- ianuarie 2021 (3)
- decembrie 2020 (7)
- noiembrie 2020 (6)
- octombrie 2020 (2)
- septembrie 2020 (1)
- decembrie 2019 (1)
- octombrie 2019 (1)
- mai 2019 (1)
- aprilie 2019 (2)
- martie 2019 (2)
- februarie 2019 (1)
- ianuarie 2019 (2)
- decembrie 2018 (2)
- noiembrie 2018 (2)
- octombrie 2018 (3)
- septembrie 2018 (2)
- august 2018 (2)
- iulie 2018 (2)
- iunie 2018 (1)
- aprilie 2018 (1)
- martie 2018 (4)
- februarie 2018 (4)
- ianuarie 2018 (2)
- decembrie 2017 (3)
- noiembrie 2017 (3)
- octombrie 2017 (3)
- septembrie 2017 (7)
- august 2017 (3)
- iulie 2017 (2)
- iunie 2017 (2)
- mai 2017 (1)
- aprilie 2017 (1)
- martie 2017 (3)
- februarie 2017 (2)
- ianuarie 2017 (1)
- decembrie 2016 (1)
- noiembrie 2016 (3)
- octombrie 2016 (2)
- septembrie 2016 (2)
- august 2016 (1)
- iunie 2016 (2)
- mai 2016 (2)
- aprilie 2016 (3)
- martie 2016 (5)
- februarie 2016 (2)
- ianuarie 2016 (6)
- decembrie 2015 (6)
- noiembrie 2015 (6)
- octombrie 2015 (2)
- septembrie 2015 (4)
- august 2015 (7)
- iulie 2015 (7)
- iunie 2015 (6)
- mai 2015 (10)
- aprilie 2015 (10)
- martie 2015 (9)
- februarie 2015 (8)
- ianuarie 2015 (7)
- decembrie 2014 (14)
- noiembrie 2014 (10)
- octombrie 2014 (11)
- septembrie 2014 (10)
- august 2014 (8)
- iulie 2014 (7)
- iunie 2014 (6)
- mai 2014 (11)
- aprilie 2014 (18)
- martie 2014 (2)
- februarie 2014 (1)
- ianuarie 2014 (4)
- decembrie 2013 (5)
- noiembrie 2013 (7)
- octombrie 2013 (1)
- septembrie 2013 (3)
- august 2013 (5)
- iulie 2013 (1)
- iunie 2013 (1)
- mai 2013 (4)
- aprilie 2013 (3)
- martie 2013 (2)
- ianuarie 2013 (3)
- decembrie 2012 (7)
- noiembrie 2012 (8)
- octombrie 2012 (3)
- septembrie 2012 (1)
- august 2012 (3)
- iulie 2012 (2)
- iunie 2012 (4)
- mai 2012 (7)
- aprilie 2012 (2)
- martie 2012 (1)
- februarie 2012 (1)
- ianuarie 2012 (2)
- decembrie 2011 (1)
- noiembrie 2011 (1)
- octombrie 2011 (3)
- septembrie 2011 (4)
- august 2011 (4)
- iulie 2011 (12)
- iunie 2011 (11)
- mai 2011 (4)
- aprilie 2011 (1)
- martie 2011 (2)
- februarie 2011 (7)
- ianuarie 2011 (6)
- decembrie 2010 (7)
- noiembrie 2010 (7)
- octombrie 2010 (15)
- septembrie 2010 (13)
- august 2010 (12)
- iulie 2010 (8)
- iunie 2010 (8)
- mai 2010 (9)
- aprilie 2010 (12)
- martie 2010 (14)
- ianuarie 2010 (1)
- decembrie 2009 (5)
100% de acord cu tine. Ca tema de acasa a trebuit sa citim „Puiul” de 5 ori, si eu plangeam non-stop de fiecare data. M-a traumatizat pentru o viata! Copiii trebuie sa invete ca nu toate povestile au happy end, dar nu chiar asa! „Puiul” si „La Vulturi” sunt adevarate povesti de groaza!
Ma bucur ca am rezonat. Multumesc pt vizita pe blog 🙂
sinteti cretini? ce povesti vreti ?cu homosexuali ? cu papusi gonflabile analfabete care joaca tragicomedi la telemahala ,cu vampiri si morti descompusi care ataca victime sigure,cu mincarea delicioasa, din supermarket uri.uitati va in viata si in iadu in care traiesc peste 90 la suta din oameni si ,,puiul,, si ,,la vulturi,, sint niste comedi ,
Pluralul accentuat e cu doi „i”. Asta se deprinde din lecturi zilnice. Intrati mai des in librarii si biblioteci pentru ajutor.
daca nici acum n ati inteles mesajul de a invata din experienta altcuiva fara sa platesti cu viata, sau ca in viata avem inevitabil pierderi dureroase, …..probabil sinteti niste pesti in acvariu .nu mai spun despre oamenii de succes au avut o educatie spartana.
viata e o jungla (nu cred ca mai trebuie demonstrat) asa ca vrei copilul tau sa fie pui de gaina in jungla sau pui de leu in jungla.
Asa e! Alba-ca-Zapada e otravita cu un mar, iar moarta fiind printul o mozoleste in siciu pana o trezeste. In Scufita Rosie lupul manaca bunica si este spintecat de vanator. Ororile continua: Hansel si Gretel sunt pusi la copt si rumenit. Nica e aproape sfasiat de cainii lui Trasnea. Praslea cel voinic isi taie halci din coapsa sa hraneasca monstrul care-l purta pe aripi. Nu suporta tastatura sa scriu ce face Harap Alb.
Exact, Victor! Horror :))
Dar fetiţa cu chibrituri? A pomenit careva de Capra cu trei iezi? Pe vremea când aveam ochii mari, acum sunt mici… de ce oare? Nu doar lectura ci şi televiziunea au avut un impact insidios şi ireversibil (Wilma sau Betty, ghici?… Margareta Pâslaru în sau ne-în Veronica). Un copil e precum un burete, absoarbe tot… îşi exersează simţurile toate deopotrivă pentru viitoarea mare experienţă a vieţii… Trebuie să afle măcar din vorbe şi cetire atât despre început cât şi despre sfârşit… despre bine şi, deopotrivă, despre rău… Asta e… cum zic americanii: „No pain, no gain!” sau, „When the going gets tough the tough gets going”… Viaţa nu e perfectă dar, în lume, totul e perfect…