Recunosc, ador parfumurile, am mai multe preferințe și le folosesc în funcție de stare, de vestimentație, de moment. Ideea unui parfum cu numele personajelor Cati și Mircea din cărțile mele cu amanți („Zilele amanților”, „Nopțile amanților” și „Amanții 3.0”, apărute la editura Herg Benet) a venit ca o adiere din paginile cărților, îmi amintesc reacțiile unor cititoare care, pe lângă o colecție de haine „Amanții”, sugerau un parfum. Nu am procesat imediat, dar gândul sigur a stat treaz și cuminte, până când i-a venit rândul. E adevărat, era anul trecut, când am fost mult pe drumuri cu lansările, scriam la al treilea volum și făceam multe alte lucruri. Spre sfârșitul verii am dat de Marcman, din Satu Mare, și am fost impresionată ce gamă diversificată de produse au pe siteul lor. M-a atras mult că folosesc esențe franțuzești. Marcman, prin Dana Marcu, s-a arătat interesat și mi-a lăsat un număr de telefon. Cum urma să intru într-o nouă serie de lansări, nu am căutat-o imediat, ci după mai bine de o lună. Mi-a citit cărțile, i-au plăcut, am empatizat și până la sfârșitul anului 2015 am pus la cale crearea parfumurilor Cati și Mircea. Lucru de care s-a ocupat, desigur, Marcman. În luna februarie am primit mostrele, le-am adulmecat îndelung și am fost foarte încântată. Parfumul „Cati” este floral în aparență, dar ispititor, este imprevizibil cu fiecare oră. Parfumul „Mircea” transmite atracție și putere. Sper că fiecare se va regăsi cumva într-una din arome. Până să ajungă la rețeta lor, Marcman a ales cu grijă. Sunt și nu uimită de rapiditatea cu care s-a concretizat acest proiect. Pentru că, dacă e să se lege lucrurile de la început, nu are cum să nu iasă. Noi i-am zis „Aventura simțurilor”.  Dar cine este Marcman, care a avut curajul să dea miros și formă iubirii, să fie atât de nebuni încât să creadă în mine și în cărțile mele, de unde vor putea fi comandate parfumurile ? Povestește chiar Dana Marcu, director de vânzări Marcman:

Cine și ce este Marcman ?

Marcman este Marc Man, este visul devenit realitate al lui Marcel Marc. După o ședere de 10 ani în Franța, în 2002 a considerat că a venit momentul să se reîntoarcă în țară. A creat brandul Marcman, iar ambiția lui a fost aceea de a lansa pe piața românească o gamă de parfumuri pe gustul românilor: compoziții complexe, ambalaje simpatice și persistența maximă, toate acestea la un preț accesibil tuturor. Produsul principal este parfumul Marcman ce a depășit anul acesta 160 de arome diferite. Începând cu anul 2008, fiecare parfum are o loțiune de corp, un gel de duș, iar aromele masculine au și un after shave balsam. Prețul este foarte accesibil, deoarece folosim acelasi ambalaj pentru toate aromele. Produsele Marcman sunt oferite clienților mai întâi prin punctele de vânzare proprii din centre comerciale aflate momentan în 7 orașe ale țării (Satu Mare, Oradea, Baia Mare, Deva, Sibiu, Timișoara, Arad), iar apoi prin câțiva mii de colaboratori din întreaga țară. Magazinul online marcman.ro stă la dispoziția clienților ce preferă comenzile online, oferindu-le discount și mostre gratuite.

Ce anume v-a determinat să concretizați proiectul parfumurilor „Amanții” by Corina Ozon?

Propunerea Corinei Ozon ne-a făcut să zâmbim: Marcel Marc obișnuia să le spună clienților că Marcman (parfumul) este “amantul nevestei tale” făcând aluzie la persistența parfumului: “cu mine se culcă, cu mine se trezește”. După care am citit Zilele amanților, apoi Nopțile, apoi Amanții 3.0 . Le-am citit cu nesaț, la ore imposibile deoarece timp liber nu aveam, iar bucuria mea cea mai mare a fost că le-am primit pe toate deodată – nu îmi imaginez cum aș fi rezistat să aștept câte un an pentru continuare. Și atunci am decis că cele doua personaje trebuie să inspire câte un parfum. Cati, un parfum pudrat, fin, cu note suave de iris, trandafir și mimosa, dar foarte persistent datorită esenței de paciuli și a lemnului de santal. Mircea, un parfum viril, puternic, ușor fructat în deschidere, ce te învăluie prin acordurile lemnos-aromate și te ispiteste cu un amestec de fulgi de ciocolată și piele.

       sfis Corina 5 martie 2016Eu nu mai pot să zic altceva decât că sunt bucuroasă că un vis s-a împlinit și că vă așteptăm la lansarea parfumurilor sâmbătă, 5 martie, de la ora 20, la Old Red`s Pub (București), unde vom aniversa și un an de la înființarea fanclubului cărților mele, pe nume True Blue.