12837395_10205431883626140_793508073_o

Foto Dragoș Boldea

          Nu știu cum a trecut un an și când am făcut atâtea lucruri. Uneori, am senzația că am văzut un film derulându-se prin fața ochilor, dar în care am trăit fiecare secundă. Sâmbătă seara, pe 5 martie adică, ne-am reunit la Old Red`s Pub, o parte din cei care am fost împreună de la începutul aventurii grupului de fani în jurul cărților mele. Ni s-au alăturat și alte persoane minunate, venite special să mă cunoască și să aniverseze cu noi primul an True Blue.

Momentul-vedetă al serii a fost lansarea parfumului „Amanții by Corina Ozon”, adică variantele pentru femei- „Cati”, și „Mircea” pentru bărbați. O premieră la noi, pentru că eu, una, nu am mai auzit să existe parfumuri cu numele unor personaje din cărți. E un proiect concretizat datorită curajului firmei Marcman, un producător de parfumuri român, mai exact din Satu Mare, a cărui poveste am relatat-o deja aici. Au fost momente de neuitat pentru mine. O dată, pentru că a venit foarte multă lume, cu multă energie pozitivă. A doua, pentru că i-am cunoscut pe Dana Marcu și Marcel Marc, protagoniștii întâmplării frumoase cu Marcman și „amanții”. Sunt mândră și fericită că împreună am scris o poveste frumoasă, care sper să aibă succes. Parfumurile „Cati” și „Mircea” sunt realizate cu esențe franțuzești, pentru că Marcman cu așa ceva lucrează, și au două variante: în tub metalic și sticluță reîncărcabilă. Fiecare dintre cei prezenți a primit o sticlă cu parfum și a putut să adulmece mirosul „amanților”, în viziunea Marcman. Nu vă puteți imagina ce combinații de miresme era în Old Red`s Pub. A propos de locul ales pentru petrecere, trebuie să spun că este foarte prietenos, e un pub deschis recent în zona Tineretului, cu mâncare gustoasă și ofertă largă de băuturi, iar personalul foarte amabil și prompt. Pubul e dotat tehnic și de asta se ocupă niște băieți profesioniști. Organizarea a fost impecabilă și toate resursele au fost folosite pentru ca noi să ne simțim bine. Iar pentru asta le mulțumesc patronilor Old Red`s Pub și Nicoletei, managerul locației.

Parfumurile „Amanții” pot fi comandate de pe siteul Marcman, de aici, la prețul de 36 de lei, varianta tub metalic, și 28 de lei dacă doriți sticluța. Dacă vă înregistrați în comunitatea Marcman, beneficiați de 5 lei reducere. Eu zic că merge foarte bine drept cadou un pachet de cărți (pe care le găsiți aici la reducere) și un parfum. Vă asigur că vă va plăcea! Doar trăim Aventura Simțurilor! 🙂

Foto Dragoș Boldea și Robert Ghement