Scriu la o nouă carte, o mai frământ puțin și e gata de copt și băgat la cuptor. Și la aceasta scriu cu multă plăcere, la fel cum am scris și la celelalte. Chiar dacă e total diferită ca stil și ofertă tematică. Nu mă întrebați dacă și cât este autobiografie, pot să vă spun că sunt povești de viață, despre relații frânte și despre relații vindecătoare, care se petrec în jurul nostru. Eu doar le-am trecut prin filtrul meu.
Dar nu despre carte vreau să vorbesc acum, voi vorbi mai încolo, după coacere. În timp ce scriam la una din povestiri, pentru că este vorba despre un volum de proză scurtă, doar atât cât să aveți timp să respirați între întâmplări, mi-am amintit că aproape toți bărbații pe care i-am iubit nu erau din același oraș cu mine, ba chiar și din alte țări. Cu câteva excepții, cât să le număr pe degetele de la o mână, toți erau risipiți în cele patru zări. Mult timp am crezut că n-a continuat nicio poveste din cauza distanței. Mi-a luat cevat timp să realizez că nu aceasta era problema. În vremea în care poștalionul sau vaporul, care făceau săptămâni până le destinație, au devenit aripi de fier care te aduc în câteva ore de pe glob, distanța pare o glumă, de internet nici nu mai vorbim. Problema era cumva la mine. În modul în care îi lăsam pe ei să se poziționeze în viața mea, mai exact, le-am supraevaluat resursele. Când urci pe cineva pe un piedestal, e greu să-l dai jos de acolo și ai impresia că e ceva în neregulă cu tine. Oamenii pur și simplu nu aveau chef să se complice, erau obosiți și nu doreau să își strice confortul. Eu, în naivitatea mea, credeam că, dacă eu aș sări imediat în tren sau în avion, la fel ar face și ei. După ce am stabilit că sunt o naivă, mi-am zis că lucrurile sunt foarte simple: nu trebuie decât să tragi aer în piept, să mergi mai departe și sigur îți va ieși în cale un om la fel de nebun ca tine, care să reușească să țină pasul cu al tău. În viață, nu e vorba doar de gusturi și idei comune, ci de egalarea gradelor de nebunii pe care le faci din dragoste. Și nu, nu e vorba doar de distanță.
Despre cartea ce urmează să apară în această primăvară, „Până când mă voi vindeca de tine” (editura Herg Benet), foarte curând.
Daa, m-ai uns la suflet cu elogiul ăsta despre distanță. Exact. Prea multă zonă de comfort. În dragoste, nimic nu este imposibil.
😉
🙂 _https://www.youtube.com/watch?v=JScTnFurwb4