– Și cum vom face? Cum vom mai putea vorbi?
– Ne fixăm o anumită oră și privim cerul.
– Nu mă pune să număr stelele, nu am chef să stau cu gâtul întins, când dormi tu.
– Da, dar eu atunci te voi visa cum privești cerul. E același cer.…
– Râzi de mine. Nici măcar în vis nu ne putem întâlni.
– Suntem deja amândoi în vis. Când ne trezim, fiecare privește cerul la care tocmai a privit celălalt. Eu sunt norocos, văd mereu cum norii iau forma ochilor tăi.
(Fragment dintr-o viitoare  🙂 )