„Îmi fusese tot timpul dor de el, dar nu-i spusesem asta. Ştiam că voia să rămâna lucid, dar ştiam că şi lui îi fusese dor de mine. Am simţit din îmbrăţişarea lui, când ne-am revăzut. Atunci am ştiut că oamenii nu au neapărat nevoie de cuvinte, ca să se iubească, ci că au nevoie să fie aproape şi să producă vibraţii. Dorul nu e doar absenţa celui iubit, ci a stării de a fi iubit. Ne e dor sa fim iubiţi. Când mă gândeam la toate astea, mergeam lângă el pe stradă, în noapte. Îmi povestea ceva, dar nu-l ascultam. Orice spunea, îl iubeam. Braţele noastre se mai atingeau în mers. Mă iubea şi el. Voiam să fixez aceste clipe, în care simțeam cât de mult îl iubesc. Vedeam totul sub forma unor globuri transparente şi luminoase, cum plutesc în aer, vin către mine şi mă cuprind captivă în ele. Nu mai ştiam dacă eu am fost cea care capturase clipele sau clipele pe mine.”
(Fragment dintr-o viitoare carte:) )