Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Aventura unui trubadur cu haină universitară – interviu cu Marian Stan, cantautor

marian

 

La reîntâlnirile cu foştii colegi de şcoală m-a fascinat de fiecare dată să văd parcursul pe care l-a avut fiecare. Ce îşi dorise la momentul în care ne-am cunoscut şi ce ocupaţie are în  prezent. Ce promitea atunci să facă şi cât din promisiune s-a concretizat acum.

În facultate, Marian Stan era unul dintre frumoşii cu succes la fete. Politicos, zâmbitor, nu părea uşor de cucerit. Venea adesea la cursuri cu o chitară în spate. Eram sigură că se va angaja într-o redacţie tv, (dacă nu mă înşel a şi făcut-o), poate chiar crainic, însă a ales cariera universitară. Câţiva ani a predat la facultatea unde fuseserăm studenţi. Apoi, o vreme, nu am mai auzit nimic de el, ştiam că plecase în Anglia, unde lucra şi că îi mergea bine. Anii au trecut, iar Marian a reaparut cu chitara şi un volum de poezii, împreună cu care a pornit într-un frenetic turneu de promovare prin ţară. Lansări, concerte, public, haina de profesor universitar a fost pusă în cui, lăsând liber rebelul. Marian a revenit cu un entuziasm ca la 20 de ani, hotărât să facă ce îţi doreşte dintotdeauna: să scrie si să cânte.


Am dat întâietate tuturor pornirilor către respectul de sine

 Profesor la facultate1780167_635059349893121_2093030888_o, poet, cântăreţ, compozitor, cine e Marian Stan: un român în Anglia sau un englez în România?

In Anglia mă ocup cu găsirea unor căi prin care să mă reîntorc în România și să mă simt ca în Anglia. Eh, și-atunci o să mă-ntrebi la ce bun să mai vin în Romania, căci în Anglia deja mă simt ca-n Anglia. Iar eu ți-aș răspunde: În Anglia mă simt român, iar asta a început să mă deranjeze. În România aș vrea să mă simt ca-n Anglia, fără să mă simt român. Aș vrea doar să mă simt artist, prieten, iubit, orice altceva care să mă facă să uit că ar mai fi vreo necessitate să fiu și altceva decât vreau să fiu. Pentru că aici, în România, de câte ori revin, mă simt înconjurat cu căldură, mă simt acasă, mă simt bine, în ciuda faptului că și-aici oamenii se calcă pe bătături, se mint, se înșeală… ȘI tocmai asta mă aduce din nou la prima mea afirmatie: m-aș reîntoarce dacă m-aș simți ca-n Anglia, iar asta ar însemna ca masele largi, noi toți românii ăștia de treabă, să ne câștigăm puterea, ca englezul, de a-i face pe politicieni să le fie teamă de noi și să ne respecte. Problema cu noi este că ne lăsăm luați de proști pe scară largă și nu facem nimic concret să le dovedim celor ce ne iau de proști că suntem mai deștepți ca ei. Căci, imediat cum unii încearcă să le dovedească, sunt absorbiți în tabăra cealaltă. Cam așa stau lucrurile. Totul se joacă la focul de tabără.

Eu îmi amintesc de tine cu claia de păr a la Brian May (Queen) şi cu chitara venind pe la facultate. Dar de câteva luni, te afli într-o frenezie muzicală totală. Un turneu în cadrul căruia ai lansat şi volumul tău de poezii- „Cu ochii pe noi”. Se poate cânta oricând, nu doar la 20 de ani, atunci când vrei sa faci asta cu adevărat? Şi de ce acum, după 20 de ani ? E regăsire, completare sau o reîntoarcere?1669836_643498862382503_2105491589_o

Apare un moment în viața omului în care multi dintre noi trec prin ceea ce englezii numesc “mid-life crisis”, un moment sau o perioadă în care faci o trecere în revistă a tot ce-ai făcut până atunci și începi să anticipezi cam ceea ce ți-a mai rămas de făcut. Și-atunci îți spui: “Din tot ce-am făcut până acum sau am încercat să fac, sau am visat să fac, ce-aș face cu toată inima, cu toată ființa mea, pentru ce m-aș trezi cu adevărat de dimineață să mă facă să sar din pat cu zâmbetul pe buze, să mă cheme și să mă țină prins, cu pasiune, pentru tot restul zilei?” Trebuie să fie ceva. Și dacă ești îndeajuns de norocos să descoperi acel ceva și îndeajuns de puternic să renunți la tot pentru a lăsa acel ceva să crească, atunci ești pe drumul cel bun.Așa s-a întâmplat la mine. Ba chiar mai rău. Eu toată viața mi-am petrecut-o căutând. Eu am avut toate tipurile de “crisis”, o mulțime de variante care s-ar încadra la “early-life”, de care poate mulți încă nici n-au auzit. Eu am învățat bine ce înseamnă “a alege”. Am dat întâietate tuturor pornirilor către respectul de sine. N-am făcut prea multe compromisuri, chiar de anticipam accidente majore. Știam că de voi cădea, mă voi ridica, dar visul nu mi-l voi ucide. Am ajuns să mă plimb prin toată lumea și asta m-a făcut să văd viața cu alți ochi. N-am fost prins de vreo carieră anume. Pe deoparte acest lucru m-a costat, dar pe de alta, mi-a dat libertatea să mă adaptez mai ușor la orice nouă schimbare de perspectivă, orice trecere a timpului, orice etapă în care începi să privești lumea cu alți ochi. Așa am ajuns să glisez relativ ușor dinspre jurnalism înspre poezie și de-acolo înspre muzică. Am spus că asta vreau să fac, și am început construcția așa cum începi ridicarea unei case: cu fundatie, structură de rezistență, pereți, uși, și așa mai departe. Și nu pot spune decât că sufletul îmi tresaltă de bucurie. Fac ce-mi place, ajutat cumva de un trecut în care cam tot așa am făcut –  ce mi-a plăcut. Am luat de la viață, când am vrut eu, ce-am vrut eu, câteodată mergând pe propriile picioare, altă dată sprijinit de alții, ba chiar de multe ori căzut la pământ. Câteodată mai puțin, altă dată mai mult, dar întotdeauna mânat de dorința de a-mi respecta năzuințele mele cele mai arzătoare și de a nu trăi doar ca parte a unui sistem robotizant. Asta m-a transformat ușor într-o persoana independentă, ușor centrată în sine, egoistă ar spune unii, dar tocmai pentru că am fost împăcat cu mine însumi și cu alegerile făcute, am gasit resurse să împart din buna mea dispozitie, dar și din realizările mele, și cu alții, ceea ce avea să aducă și un element de generozitate în toată povestea mea.

Cum e cantaretul Marian Stan in Anglia, tara cu cele mai bune trupe muzicale?

Inexistent. Un fiu al ploii, să o spun ușor poetic. (Cine a creat oare expresia asta, că bine se mai potrivește cu vremea de pe unde îmi duc eu veacul?)

Lucrurile nu sunt albe sau negre. Sunt amestecate la un mod foarte subtil, așa cum amesteci tonurile la un parfum de calitate941411_503671546365236_199781970_n

Vin din ce în ce mai des în Romania să cânt, dintr-o mare plăcere de a le cânta românilor, de a-mi face prieteni, atât din rândul publicului, cât și dintre artiști. Multe dintre piesele mele în limba română sunt foarte încărcate emoțional. Cred că și cei mai insensibili ajung să fie mișcați de ele, căci vorbesc despre părinți, despre lecții de viață, despre singurătate, despre lipsa iubirii, lucruri care ne frământă pe mulți dintre noi, și care își găsesc foarte repede drum în sufletul nostru. Eu consider că muzica de calitate trebuie să-ți ofere ție ca ascultător o stare de spirit la care tu singur nu poți ajunge decât cu mare greutate  sau pur și simplu nu poți ajunge. Noi,  cântăreții, ca și poeții sau scriitorii în general, ca și artiștii plastici, ca orice alt creator ce-ți stimulează spiritul, avem datoria de a-i ajuta pe ceilalți să ajungă la stări emoționale cât mai profunde. Atunci când reușești, ți-ai împlinit destinul. Datoria ta este să încerci la nesfârșit până reușești. Nu ești un poet bun când scrii zece sau cincizeci de poezii frumoase, cum niciun compozitor bun nu ești când compui tot atâtea cântece simpatice. Ești bun când scrii doar unul singur și vezi lacrimi în ochi sau o stare de euforie. Ești bun când se face linște în jurul tău sau dansează toți pe mese. Ești bun atunci când reușești să-i conectezi la sursă care ne ține în viață și ei stau acolo, de parcă n-ar vrea să se mai desprindă de ea. Atunci ești bun. Asta poate să se întâmple mai repede sau mai încet, din prima, sau niciodată. Aici se joacă talentul sau karma  sau cum vreti s-o numiți. Ăsta este testul ultim pentru un artist de succes. Să ne arate calea către noi înșine, către locul din care am venit când am coborât aici printre muritori, calea către natura noastră ultimă, cea spirituală.

 Cum ai lăsat muzica atunci când ai plecat din România şi cum ai găsit-o acum?

Sincer să fiu sunt cam deconectat de la ce se mai cântă acum prin România. Oricum nișa mea este îngustă. Mă adresez celor care vor să asculte ceea ce le spun, șI să vibreze la mesajele pe care le transmit, nu la ce voce frumoasă am sau la cât de tare mă zbânțui pe scenă. Nu îmi propun să apar în fața nimănui să mă admire pentru cum arăt sau cât de frumos le zâmbesc. Este important, într-adevăr, ca artist, să aduci și o plusvaloare, să ai o personalitate plăcută, să știi să te prezințI, să te vinzi, căci vrei, nu vrei, ești în competiție, și-acolo unde-i competiție pe timpul liber al 919332_503668699698854_609976366_ocelor pe care îi vrei alături, va trebui să folosești orice arme să ți-i tragi aproape, ca mesajul tău să ajungă la ei. Dar fundamental, mesajul este cel la care lucrez cu cea mai mare asiduitate. Pentru ca el să ajungă la audiență îmi pun în valoare și personalitatea, căci fără mesaj simt că nu am ce căuta în fața publicului și de-atunci încolo, nimic n-ar mai justifica prezenţa mea pe scenă. De zâmbit frumos pot să zâmbesc prin alte locuri. Nu merită să consum atâta efort doar ca lumea să spună: “Vai ce bine arată tipul ăla pe scenă!” Asta chiar m-ar deranja, căci înseamnă că mulți n-ar veni acolo pentru ce vreau eu să le dau, ci pentru ce vor ei să ia, și-atunci am intra într-un gen de conflict. Dar știu cumva că lucrurile nu sunt albe sau negre. Sunt amestecate la un mod foarte subtil, așa cum amesteci tonurile la un parfum de calitate. Cei ce vin să mă asculte vin și pentru mine, dar și pentru cântecele mele. Și de-aia îi iubesc!

 Photo credit Marian Stan

Anunțuri

Un comentariu la “Aventura unui trubadur cu haină universitară – interviu cu Marian Stan, cantautor

  1. Pingback: “Totul e o mare geometrie pe lumea asta, e bine să-ţi ştii locul”- de vorbă cu Lav, ziarista devenită cântăreaţă | Iulicika's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 21/06/2014 de în Discuţii de suflet şi etichetată , , , , , , , .

Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.158 de urmăritori

Răsfoieşte-mă

Follow Corina Ozon on WordPress.com

Blog Stats

  • 378,575 hits
ARTĂ FOTOGRAFICĂ: WWW.ALEXMAZILU.RO/CANVAS/
Iunie 2014
L M M M V S D
« Mai   Iul »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Drepturi de autor

Toate textele de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Nici un text nu poate fi preluat fara acordul autorului si/sau mentionarea sursei !
35+, by Corina Ozon

No matter the distance, there are connections.

A Study in Sarcasm

Ain't I a stinker?

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

dana moica

photography

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

omintecreata

nimic nou si totusi...poate

domnu' io

Courage doesn’t always roar. Sometimes courage is the little voice at the end of the day that says I’ll try again tomorrow. ~Mary Anne Radmacher

V. Mior Gavrilan, un neîmblânzit

aici despre anti/de/socializare, apostazie, mizantropie, nihilism, neniism, miorism sau despre iluzia libertăţii

Gino Stefan

Contemporary artist

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

BUCUCICRISTINA

Vrei să fii original? Atunci fii tu însuți. . .

%d blogeri au apreciat asta: