Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

„Prospect de femeie“ de Ana Barton sau întoarcerea cititorului în sine

_POP0602             Pe Ana Barton o citesc de ceva vreme de pe Catchy. Apoi pe blogul ei, ce poartă „eticheta”: „Inimă roşie cu lapte dulce”. Sună ca o reţetă a fericirii, a alinării după o zi grea. Iei un pic din borcan şi trece. Acum i-am citit şi cartea, pe care a lansat-o la Târgul de Carte Bookfest. „Prospect de femeie”. Pare tot o reţetă, dar e mai mult de atât. E un îndrumar extras din cioburi de viaţă cotidiană puse pe hârtie într-o împletire de cuvinte ce te ung pe suflet. La fel ca mulţi alţii m-am întrebat şi eu unde a fost până acum Ana Barton? Pentru că eram sigură şi precisă că mai citisem cel puţin o carte scrisă de ea. Am stat de vorbă ca să aflu despre ea, aşezate pe o causeuse din-aia cum am văzut la Palatul Versailles, că eu aşa mi-o imaginez pe Ana. Sigur că virtual, însă ce mi-a povestit e 100% real.

N-am mai scris un rând, în afara jurnalului meu, ani în şir. Mulţi. Douăzeci de ani.“

POP_5934De când scrie Ana Barton şi de ce abia acum a scos capul în lume? 

 Scriu versuri de la cinci ani. De-alea de copil. După vârsta de 12 ani, am început să-mi dau importanţă, mi se părea că poeziile mele fac doi-trei bănuţi. Mă rog, mă ocupam serios cu asta. Eram cam ciudăţică pentru vremurile alea, jumătatea şi finalul anilor ’80, dar mie-mi plăcea de mine aş putea spune numai la acest capitol. În rest, nu dădeam o para chioară pe nimic din ce ştiam ori făceam.

Intru la liceu, la filologie, că, spre marele meu noroc, în anul ăla s-a reînfiinţat secţia. Profesorul de Română, un tip extraordinar. Ne-am lipit de la prima vedere şi-aşa am rămas. Eram fata lui, că el şi doamna, profesoară de Biologie, genul ăla de femeie-balsam, aveau doi băieţi mari. Şi mergeam des la ei, vorbeam, devalizam biblioteca lui Johnny şi câte şi mai câte. Pe vremea aia, scriitorii români mergeau într-un fel de turnee prin ţară, pe la licee. Acum, liceul meu era fruncea judeţului şi aşa se face că au venit la noi Marin Sorescu, Mircea Nedelciu, Mircea Micu şi Fănuş Neagu.

Ne-am dus în amfiteatru, oamenii ăştia ne-au povestit câte ceva şi apoi au vrut să ştie care dintre noi e pasionat de literatură şi, în general, ce ne mai place-n viaţă. Johnny a sărit la ei cu poeziile mele. Ăştia au citit, eu am nimerit la Sorescu şi Nedelciu. Au citit, au băut cafele, au fumat, au luat o pauză, am luat şi noi. Am revenit, am mai vorbit, erau prietenoşi şi nu se purtau cu noi de ca şi cum eram copii. Eu aveam 15 ani în 1988.

La sfârşit, m-au chemat lângă ei, aparte. Marin Sorescu mi-a spus aşa: Asta e o proză nu mare, ci foarte mare. Pe drumul ăsta să mergi, că e al tău. Dar să ştii că e în tine şi-o vână critică veninoasă, crudă şi dreaptă, care mă duce cu gândul la Călinescu. O să fii femeia pe care literatura noastră n-a avut-o şi-o cere. Poezia nu e pentru tine. Nu te risipi.

Nedelciu a zis cam aşa: Şi eu îţi spun că proza e calea ta. Ai sânge de drac împieliţat şi lavă dulce. Dar stilul gnomic mă duce şi pe mine cu gândul la critică, aşa cum spune maestrul. Eu zic să nu alegi între ele, du-le pe amândouă, c-o să le duci cu mare folos. Dar scrie poezie, dacă simţi asta, te odihneşte frumos.

Mi-am înghiţit sângele şi aşa am rămas până azi. N-am trecut niciodată peste asta. Eu eram doar poetă. M-au distrus, încurajându-mă unde eu nici nu gândeam. N-am mai scris un rând, în afara jurnalului meu, ani în şir. Mulţi. Douăzeci de ani. Niciun fel de rând literar. Nimic. Am încremenit acolo, am simţit-o ca pe o aruncare peste bord. Ei mi-au vrut binele, dar eu nu l-am înţeles. Mi-e o mare, mare frică să mă apropii de poezie. Dicţionarul meu de rime e folosit acum de Rada, pentru proiectele ei de la şcoală şi pentru poeziile pe care s-a apucat să le scrie frenetic. Citatele sunt aproximative, evident._POP0627

La 35 de ani, am publicat primul text literar. Pe net. Publicistică fac de când aveam 20 de ani, dar n-o confund cu literatura. Sunt un cititor aspru, puţine scrieri îmi plac. Şi un redactor şi mai dezagreabil. Aşa că-mi citesc textele, după ce le public, cu ochiul criticului şi al redactorului. Cu ochi răi, foarte răi. Nu mă-ntreba cum de pot să nu mai fiu mama lor, pur şi simplu, odată expulzate-n lume, le citesc rece, profesional.

Capu-n lume, cum zici tu, l-am scos acum, la 40 de ani. Editura Herg Benet m-a invitat să public această carte, „Prospect de femeie“. Asta după ce Alexandru Petria mi-a cerut sub ultimatum să-i pun toate scrierile la un loc şi să i le dau fiindcă i se pare incalificabil că n-am scos încă o carte. I le-am dat, un om ca el e atât de rar încât ar trebui să dăm numele lui unei planete, spunându-i că eu sunt editor, găsesc oameni care scriu foarte bine, aşa că nu fac niciun demers personal de publicare. Nu vreau să fac. Un editor tre’ să mă găsească, aşa cum îi găsesc şi eu pe alţii. Ţinând ochii larg deschişi către lume. Şi uite cum ne-am potrivit exact cu Herg Benet, Cristina Nemerovschi şi Alex Voicescu, nişte oameni cu totul pre inima mea. Însă numai o treime din ce-am scris eu se află în această carte; ar fi ieşit Upanişadele dacă publicam tot.

“Eu trăiesc cu impresia, să ştii că-i şi inconştienţă aici, dar şi binecuvântare, că pe mine nu mă ştie nimeni”

 

POP_8434De ce „Prospect de femeie“? Ce ghid de instrucţiuni oferi şi cui?

 

 E titlul uneia dintre prozele scurte din care s-a format acest volum. E o joacă de-a mea, un text satiric, o glumă. Ce prospect? Păi, luăm oamenii cu instrucţiuni de utilizare, ca pe medicamente?! Tocmai aici am vrut eu s-apăs un pic. Să nu ne mai luăm ca pe nişte obiecte şi să ne trăim omeneşte, c-aşa ni se rotujesc tăişurile. Niciun ghid, însă ceva nădăjduiesc să ofer: întoarcerea cititorului în sine, cu plăcere, ba poate chiar cu bucurie de sine, şi, de-acolo, plecarea dumnealui, cititorul, înapoi în lume, măcar c-o juma’ de zâmbet pe pleoape.

 La târgul de carte Bookfest, cartea ta a fost în topul vânzărilor. Mai citeşte lumea, Ana Barton?

Asta cu topul m-a mirat foarte mult şi pe mine, c-am aflat-o când m-am întors în ţară. A doua zi de dimineaţă, după lansarea de la Bookfest, am plecat în Mykonos pentru câteva zile şi n-am prea avut acces la internet. Mă rog, nici n-am insistat să-l am. Şi, când am revenit, aflu că această carte a fost cea mai vândută apariţie a editurii la târg. M-am mirat, eu trăiesc cu impresia, să ştii că-i şi inconştienţă aici, dar şi binecuvântare, că pe mine nu mă ştie nimeni. Sigur că m-am bucurat. E o carte bună, ce naiba! E foarte mişto cartea, nu contează cine-a scris-o. Lumea are gusturi, e clar. Iaca dovada că oamenii citesc, Corina. Cumpără un volum de debut. QED. Şi-o fac frenetic.

 

Eşti directorul editorial al unei publicaţii online de succes. Ce fel de scrieri sunt cel mai gustate de public? Te rog să explici răspunsul.

 Chestia asta cu şefia e teoretică. Practic, Mihaela Cârlan şi cu mine vorbim, ne sfătuim, decidem. Cât despre texte… trăirismele, Corina. Alea sunt cele care au cele mai multe accesări. Sau subiectele zilei, care, desigur, pe catchy.ro, sunt tratate altfel decât se-ntâmplă-n ştiri: detaliat, nuanţat. Noi însă ne încăpăţânăm să publicăm literatură. Ştiu sigur că ăsta-i drumul elevării gustului public. Dacă internetul e atât de important, atunci hai să punem pe internet valoare literară. Sigur se vor „împiedica“ din ce în ce mai mulţi oameni de ea.

 Cartea ta este feminină, pentru femei, dar nu numai. Care e părerea ta despre femeia-scriitor în România? Nu vreau să folosesc termenul existenţialist „condiţia femeii-scriitor”, ci pur şi simplu aş vrea să creionezi un portret al femeii de azi, cu responsabilităţi, casă, bucătărie, iubire şi scris. De unde îi vine inspiraţia, când are ea timp să scrie şi de ce ar mai face-o în era digitală?

 „Prospect de femeie“ nu este o carte pentru femei. Nici pentru bărbaţi. E un loc de „citeală“ pentru oamenii care nu se feresc de ei înşişi, cu toate cele văzute şi nevăzute ale lor. Şi loc de râs, de bucurie, e-ntinderea asta de hârtie. Loc de dat cu sinele, Corina.

 Femeia-care-scrie-şi-face-şi-tot-restul-femeiesc? Îmi forţaşi mâna, îţi voi da un text (de-al meu) care-ţi poate răspunde mult mai bine decât mine.

Gospodină-n pat, doamnă-n bucătărie…

… şi curvă pe stradă. Sau doamnă-n pat, curvă-n bucătărie şi gospodină pe stradă? A, nu! Gata, mi-amintii: doamnă pe stradă, gospodină-n bucătărie şi curvă-n pat. Adicătelea femeia ideală. Şi dacă nu eşti, te faci. Cum? Cu liniuţe de la capăt. Sau cu bumbi.

  • Nu te trezeşti dimineaţa căscând. Te-ntinzi cum ai văzut în filmele romantice, îţi reprimi elegant căscatul, faci două-trei-patru mişcări de anghilă, vezi să n-o confunzi cu anaconda, dai deoparte cearşaful, că tu nu pui plapumă pe tine nici moartă!, şi te ridici în capul oaselor. De pe marginea patului, în timp ce-ţi înghiţi un cârcel proptit taman acu’ în laba piciorului stâng, te-ntorci spre el şi sufli de trei ori, ca-n poveşti. Nu mişcă, îţi treci palma răsfirată moale prin părul lui. Dacă doarme-urs în continuare, o strângi cât poţi de tare, fără s-o scoţi din păr, şi-l dai cu capul, tandru-belicos, de tăblia patului. Dacă urlă, îi spui că-l iubeşti cu patimă. Dacă înjură, înfigi şi cealaltă mână. Între timp, cârcelul trece.
  • Cum tu nu dormi în pijamale chiar dacă eşti răcită-cimpoi, nu delicat-cobză, sari ca o antilopă Thompson direct în picioare şi-arunci, peste umăr, în capul lui, vălurile de satin roşu-cardinal. Te-mpiedici de papucii cu toc, dar te repliezi din mers şi sudui în gând sexul din care faci parte şi, mai abitir, pe ăla din care nu faci. Eşti în baie, singură, binecuvântarea fiecărei dimineţi. Răstorni, uzi, umpli de spumă, te loveşti de chiuvetă şi de dulăpior, scapi fondul de ten în toaletă, periuţa sub chiuvetă şi gelul de duş în litiera pisicii. Îţi pregăteşti ieşirea, surâzând printre gânduri cvasicriminale.
  • Intri ca o divă-n bucătărie, făcând gesturi largi, de amfitrioană de château. Împrejur, dezastru. Azi-noapte, bucătăria a fost sexodrom. De dinafară. El te-a primit cu intenţia că-ţi găteşte, tu te-ai topit de plăcere, ai şezut calmă pe scaun şi l-ai admirat până la extaz în timp ce mânuia ca un zeu ciocanul de şniţele. Patru, că sunteţi trei în casă şi s-ar putea ca unul dintre voi să mai vrea un şniţel. Cum, care? Ăla care spune primul. Ţi-ai epuizat toată rezerva de răbdare până ce masa a fost gata. Ai zâmbit încurajator, ofertant, liniştitor şi c-o mulţumire de proaspătă câştigătoare la LOTO, înainte de-a fugi singură-n lume.
  • Ai ieşit din bucătărie, te-ai întâlnit cu copilul care te-a privit complice şi ţi-a spus: „N-am ieşit din camera mea fiindcă am auzit c-aţi avut un moment de intimitate.“ „Cum adică ai auzit? Ce fel de intimitate?“ „E, lasă, am auzit eu nişte sunete.“ „Nicio intimitate, potoleşte-te, ce e-n capul tău? Era ciocanul de şniţele!“ Te-aşezi pe fotoliu, în starea de cum-dracu’-descurc-eu-povestea-asta, speriată de faptul că propriul copil asociază sunetele ciocanului de şniţele cu momente de tandră intimitate. Conflict conceptual între generaţii, n-are cum fi altceva.
  • Te-mbraci să pleci la birou. Maşina de călcat e-n balcon, ielele au dus-o azi-noapte, cu siguranţă, dresurile maro, 40 Den, s-au rupt în întinderea gambei tresărinde, botinele ar trebui să se recupereze o zi-două la cizmar, sutienul are o criză de de-a v-aţi ascunselea, iar cerceii nu se-mperechează nici dacă le dai Viagra. Totuşi, părul îşi necesită peria. O găseşti, în timp ce transpiri abundent şi-n valuri deasupra buzei superioare, în frigider, lângă lapte. Poţi pleca de-acum, ai întârziat oricum.
  • Nu vorbim despre serviciu. Acolo nu tre’ să fii nici gospodină, nici curvă. Şi, dacă ai curaj, nici doamnă. Acolo eşti o făptură asexuată şi funcţională. Şi te laşi şi de fumat, da? Ajungi acasă din nou. Pe drum, îţi faci planul. Prioritizezi. Te descalţi/dezbraci, te costumezi pentru bucătărie, extragi, între timp, copilul din computer şi vezi să nu plângă sub masă cu mouse-ul în dinţi, eşti empatică mămeşte în timp ce te demachiezi prin spălare, nu prin frecare cu dischete, îţi sufleci minţile, în timp ce-l trimiţi la teme, şi intri hotărâtă-n bucătărie. Meniul îl ai în cap. Între timp, el sună amoros, cu intenţii profund negastronomice. Tu cureţi ceapă şi lăcrimezi de emoţie. Până ajunge el, ai terminat de gătit, ai spălat şi vasele. Manichiura ta e moartă şi-ngropată proaspăt. Copilul a adormit în blugi, cu telecomanda-ntr-o mână şi-un ambalaj de ciocolată, minune dulce care-i tresaltă ritmic şi-nduioşător în burtă, în cealaltă mână. Îl dezbraci printre rafalele de nemulţumire zgomotoasă de care mâine nu va mai şti nimic, îţi dai seama că e prea mare ca să-l mai cari în braţe şi-l laşi să doarmă-n patul vostru.
  • Şi-apare Eros, palpitând, mort de foame şi ostenit ca un catâr la bătrâneţe. Îl hrăneşti pe repede-nainte şi-i dai de-nţeles că te scurgi la rându-ţi de oboseală şi că te-ai culca şi-n cada plină. El, refăcut ca prin farmec, dintr-o ciorbă şi-o lasagna, plus două bucăţi de plăcintă de dovleac, se ridică şi-ncuie uşa bucătăriei, stinge lumina, surâzând de-a dreptu’, că-i deja douăşpe noaptea şi nu mai are nimeni vreme de subînţelesuri. Iar tu, pierdută-n zicători şi năucită de-o durere de şale, încurci iar, a nu ştiu câta oară, combinaţiile de două câte două, luate de trei ori, de fiecare dată altfel…
  • P.S. Le citeşti în ordinea-n care vrei şi le combini tot după gust.

 

Gândurile tale merg către alte viitoare cărţi?POP_3715

 Da. Dintre care una va putea fi citită de părinţi copiilor. Ori o vor citi înşişi copiii, că eu nu vreau să cad din speranţa că ei vor descoperi cititul cu dragoste, această unică dependenţă bună de pe lume. Şi, desigur, încă un volum de proză scurtă. Însă scriu, în capul meu, scenarii de când mă ştiu pe lume. Într-o bună zi, mă voi încumeta să-l şi aştern pe primul. Mai am, în acelaşi cap neuitător, şi două romane aflate-n cumplit război: care să se scrie primul. Se va scrie ăla care va câştiga, că ăla-i câne mai bărbat, nu?

 Cartea o gasiti aici.

Photo credit Narcis Pop

Anunțuri

Un comentariu la “„Prospect de femeie“ de Ana Barton sau întoarcerea cititorului în sine

  1. Pingback: Pierdut pe autostrada virtuală | CRONICA REZERVISTULUI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 10/06/2014 de în Discuţii de suflet şi etichetată , , , , , .

Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.158 de urmăritori

Răsfoieşte-mă

Follow Corina Ozon on WordPress.com

Blog Stats

  • 378,456 hits
ARTĂ FOTOGRAFICĂ: WWW.ALEXMAZILU.RO/CANVAS/
Iunie 2014
L M M M V S D
« Mai   Iul »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Drepturi de autor

Toate textele de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Nici un text nu poate fi preluat fara acordul autorului si/sau mentionarea sursei !
35+, by Corina Ozon

No matter the distance, there are connections.

A Study in Sarcasm

Ain't I a stinker?

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

dana moica

photography

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

omintecreata

nimic nou si totusi...poate

domnu' io

Courage doesn’t always roar. Sometimes courage is the little voice at the end of the day that says I’ll try again tomorrow. ~Mary Anne Radmacher

V. Mior Gavrilan, un neîmblânzit

aici despre anti/de/socializare, apostazie, mizantropie, nihilism, neniism, miorism sau despre iluzia libertăţii

Gino Stefan

Contemporary artist

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

BUCUCICRISTINA

Vrei să fii original? Atunci fii tu însuți. . .

%d blogeri au apreciat asta: