Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Şedinţă cu părinţii: „Nu vorbiţi când vorbeşte doamna dirigintă!”

        teacher

       Nu obişnuiesc să scriu chestii personale pe blog sau ca revanşă la lucruri care m-au supărat. Însă astăzi s-a întâmplat un fapt care mă face să mă întreb dacă noi, ca naţie, vom evolua în vreun fel vreodată.

Azi a fost şedinţa cu părinţii. Clasa a X-a. Elevii aşadar nu sunt nişte micuţi neajutoraţi, ci se coc spre etapa de adult. Întâlnirea s-a desăşurat în aceeaşi atmosferă de „eu vorbesc, voi, părinţii, ascultaţi”, diriginta tronând la catedră pe podium cu aerul unul făcător şi desfăcător de destine. Aproape 2 ore am ascultat, ca de fiecare dată, că x e neatent şi nu scrie la oră, că y are unghiile prea lungi, că z stă pe Facebook, că mai toţi întârzie la ore şi au absenţe. Sinceră sa fiu, de doi ani de când particip la asemenea întruniri nu am auzit despre x că ar avea o calitate, că y e talentat la ceva sau că z e deşteaptă. Niciun cuvânt despre aptitudinile elevilor, despre înclinaţia lor către un domeniu, despre o pasiune. Şi nu că n-ar avea ei aşa ceva.

Ca să revin la subiectul postării, acum doua zile, când mă aflam într-o şedinţă la serviciu, sunt sunată de diriginta Infantei (fiica mea, pentru cine nu ştie cum o alintam noi), care-mi spune că fata nu e la oră. La început m-am speriat că i s-a întâmplat ceva, deşi stiam că ajunsese cu bine la şcoală. Îi zic cadrului didactic: „E la şcoală, o fi pe hol sau la baie”. Ea de colo:”Doamnă, nu e în clasă”. „Trimiteţi un coleg să vadă pe unde o fi, eu sunt la serviciu, ce pot să fac?”. Mă gândeam că i s-a făcut fetei rău. Diriginta avea acelaşi text „Nu ştiu, eu vă zic că nu e la oră şi o trec absentă.” Era pentru prima oară când mă suna pentru o asemenea problemă. Nu am reuşit să văd până acum o cât de mică simpatie pentru calităţile fetei, însă ştiu că a făcut un capăt de ţară că i-am dat voie să îşi pună un piercing la sprânceană sau că şi-a făcut părul roşu. Ceea ce nu a prostit-o şi nici nu i-a afectat învătăţura. În fine, am sunat-o eu pe Infantă care era împreună cu o colegă la baie încercând să scape de un pumn de gumă de mestecat pe care se aşezase şi care îi stricase rochia. Sigur că multă minte n-au avut nici ele să anunţe unde se află, dar luate cu treabă au pierdut noţiunea timpului cu inconştienţa adolescenţilor lipsiţi de griji majore. Deci am sunat-o eu de la birou pe ea, care se afla la şcoală.

Partea mai gravă vine acum, când colegii i-au povestit fetei că discuţia mea cu diriginta a fost dată pe speaker în mijlocul întregii clase. Iar elevii se amuzau. Sigur că, după ce am aflat, i-am transmis doamnei dirigintă că nu e politically correct cum a procedat şi că nu văd rostul acestui demers decât ca pe o chestie personală. Absolut gratuit. Cel puţin din punctul meu de vedere. Diriginta sigur a avut motivele ei. Pe care am încercat să le aflu la şedinţa de azi. Argumentul ei suprem a fost că era îngrijorată. „Bun, şi de ce m-aţi dat pe speaker?„. Nu mi-a răspuns. A adus în schimb ca exemplu o poveste mai veche a unei eleve care a fugit cu iubitul de acasă. O altă încercare de alterare a imaginii. Absolut gratuit. Cu siguranţă că eu nu-mi cunosc fiica şi desigur plănuise să fugă în lume fix la ora de franceză. În schimb, ea, care nu vede niciun aspect pozitiv la propriii elevi, o cunoaşte mult mai bine. Atât de bine încât abia la şedinţă a aflat de ce nu intrase atunci la oră. De altfel era foarte îngrijorată.

Nu e cazul să vă mai povestesc tonul superior cu care se adresa părinţilor, bănuiesc că mai toţi care aveţi copii elevi ştiţi despre e vorba, ca şi cum noi înşine suntem elevi neştiutori şi cu minte puţină, iar după şedinţele astea plecăm luminaţi şi cu aprigă dorinţă de a ne lua copiii la bătaie când ajungem acasă, pentru a-i aduce pe drumul cel bun. Nişte loaze şi distruşi.

Oricât am încercat să-i explic dirigintei că noi suntem furnizori de material didactic şi că e un parteneriat relaţia părinţi-profesori, că modul în care a procedat e o greşeală de comunicare în relaţia ei cu elevii pe care-i păstoreşte, a fost în zadar. Mai mult, am avut şi momente artistice, presărate cu lacrimi scremute şi auto victimizare „că eu încerc să fie bine şi nu e”, cu săgeţi otrăvite aruncate pe parcursul şedinţei către mine şi fiica mea. La remarca cum că motivează absenţele elevilor ca să nu le scadă nota la purtare, însă ei perseverează în absenţă, i-am amintit că încă de la începutul liceului i-am sugerat să le dea o lecţie aplicând regulamentul şi prevenind aceste discuţii inutile.

Însă mai mult decît comportamentul celei responsabile de copiii noştri pe timpul cursurilor, m-a frapat atitudinea unor părinţi. Este inutil să vă spun că am vorbit singură, că absolut nimeni nu a avut curaj să îşi dea cu părerea. Ba mai mult, două mame mi-au spus „să nu mai vorbesc când vorbeşte doamna dirigintă„.  De parcă eram la proces, nu în timpul meu liber alocat unei discuţii. Încununarea penibilului a venit la sfârşitul şedinţei, când o mamă, femeie respectabilă şi în plină maturitate, s-a dus la catedră cu un buchet de flori în mână şi i-a ţinut dirigintei următorul discurs: „Vă rog să primiţi acest buchet ca simbol al muncii dumneavoastră”. Vă jur că nici pe vremea şcolii comuniste, când eram elev, n-am văzut un asmenea gest umilitor.

Dragi părinţi de copii elevi, ploconeala nu este un exemplu de a răzbate în viaţă. Un diriginte care dă telefoane părinţilor mimând îngrijorarea cu telefonul dat pe speaker spre amuzamentul clasei nu are pic de respect pentru voi. Iar elevii nu sunt decât o sursă pentru a-şi hrăni self esteem-ul, micşorat, probabil, de eşecurile din viaţă.  Respect profesorii, la rândul meu şi eu am fost o scurtă perioadă profesor şi diriginte, însă cădem în tentaţia inexplicabilă de a-i considera nişte zei, nu nişte oameni cu o meserie pe care şi-au ales-o singuri. Iar respectul e de dorit să fie reciproc. Dragi profesori, făcători şi desfăcători de destine, eu am cele mai frumoase amintiri din liceu. De ce ţineţi cu tot dinadinsul să ocupaţi un loc la coşul de gunoi al foştilor elevi ?

sursa foto http://www.gymoinof.wordpress.com

Anunțuri

22 comentarii la “Şedinţă cu părinţii: „Nu vorbiţi când vorbeşte doamna dirigintă!”

  1. Sandi
    30/05/2014

    Cand io eram elev(si nu numai la liceu, ci si in gimnaziu) imi era groaza intotdeauna de a doua zi, dupa sedinta cu parintii….ca in 95% din cazuri , io trebuia sa transmit : ” Tata e de acord cu tot ce s-a discutat la sedinta….” , si apoi urma ….habar n-am ce : tragere la raspundere, acuzare, morala ca de ce n-a participat…
    Amu’ sa nu crezi ca eram lasat asa ….in doru’ leli, cand avea chef, dupa jumatatea trimestrului, se prezenta la cancelarie, studia catalogul, si apoi dadeam explicatii … daca aveam de dat. Ca elev m-am invartit mereu spre medii de 8-9, cu cateva exceptii de 10, si io zic ca m-am descurcat ok, asa ca explicatii prea multe nu aveam de dat….

    • iulicika
      30/05/2014

      eu nu zic ca nu e bine sa se discute si cele rele, dar doar cele rele?? parca ar fi o vanatoare. si apoi, pe mine mereu m-a deranjat modul asta de a vorbi public despre ce face x sau y. am vazut mereu parinti jenati, nu e ok. zic.

  2. Andi V.
    30/05/2014

    Cu respect, pot spune ca vad greseli de ambele parti ale baricadei si, dupa cum stim, „two wrongs don’t make a right”. Desigur, concentrarea pe negativ e proprie culturii noastre (chiar a Europei de Est). Bineinteles ca difuzarea unei conversatii private e un lucru absurd si infuriant. Tot asa, lipsa unui dialog (neincurajat de diriginta si nici de unii parinti) nu poate duce la nimic constructiv. Subscriu la frustrarea dumneavoastra.
    Mi-a placut faptul ca ati incurajat-o pe diriginta sa scada nota la purtare pentru absenteism.
    Pe de alta parte, nu ma pot impiedica sa nu observ si din partea dumneavoastra a unor cosmetizari in ceea ce priveste Infanta si blamarea excesiva a corpului didactic. Cred ca e vorba de o confuzie – nu numai in cazul dumneavoastra dar al multor parinti moderni – intre educatia academica si cea sociala. Evident ca vopsitul parului in rosu si cercelul in spranceana nu o prostesc pe fiica dumneavoastra. Nici, asa cum am vazut in Canada, venitul la scoala cu buricul gol, cu gauri uriase in regiunea fesiera sau in slapi si cu 37 de piercing-uri nu afecteaza nivelul academic al unui elev. As putea argumenta ca totusi nu sunt de dorit intr-o institutie de invatamant. Totusi, trebuie sa recunoasteti ca statul pe Facebook, unghiile care sunt atat de lungi incat impiedica tinerea corecta a unui pix s.a.m.d. sunt probleme care trebuie mentionate si, daca dureaza 1h, poate ca parintii pot face ceva in directia scurtarii acestor plangeri.
    Mentionarea calitatilor si pozitivelor e un mod standard de exprimare in Canada si are un impact bun. „Copilul dumneavoastra este bun la X si face Y si-si da silinta in Z DAR…”. Sincer sa fiu, obosisem sa ascult o introducere politicoasa de 10 minute ca sa ajung la miezul problemelor, la partea de dupa DAR. Cea mai placuta surpriza am avut-o abia in clasa VII, cand, dupa ce mi s-au enumerat multe valente pozitive, am insistat „DAR” si mi s-a raspuns „Nici un DAR”.

    • iulicika
      30/05/2014

      Sigur ca pot fi suspectata de subiectivism, insa nu e vorba de frustrare. E prima oara cand scriu asa ceva. Incerc sa pastrez mereu un echilibru si sa vad greselile copiilor. Nimeni nu spune ca sunt sfintisori sau ca profesorii nu au o misiune grea. Insa pe parcursul scolar, am intalnit si profesori minunati, devotati meseriei si dedicati dezvoltarii copiilor. Insa exista o greseala in abordarea relatiei parinti-profesori, e una bilaterala, nu univoca. E un parteneriat, asa cum am spus. Si discutiile mu ar trebui sa fie pe gasirea vinovatilor, ci pe cea a solutiilor. Sigur ca discutiile despre tinuta, disciplina sunt binevenite. Dar de doi ani la toate sedintele sunt aceleasi. Nimic despre un profil al copilului, spre ce se va indrepta el, avand in vedere ca peste 2 ani e bacul. Va multumesc pt comentariul pertinent si nu am blamat niciodata intreg corpul profesoral. Asa cum am spus, si eu am fost profesor 🙂

  3. Aliosa
    31/05/2014

    Buna dimineata !
    …………………” Si eu am fost profesor ” 🙂

    Multumesc pentru vizita !
    Week-end placut ! 🙂
    Aliosa.

    • iulicika
      31/05/2014

      Sper ca nu dadeati pe speaker convorbirile cu parintii :))

  4. Elena Barbu
    03/06/2014

    Off, Doamne, cat de cunoscut mi se pare subiectul… Si suntem de-abia a treia…
    Eu am ales sa nu mai merg la ședințe, tocmai pentru a nu fi prezenta la punerea la zid a unor copii, înșiruirea faptelor „strigătoare la cer”, fapte care cred ca s-ar îndrepta cu ușurinta, dacă ar avea loc discuții constructive, particulare între profesor-parintele X, si nu cu întreaga clasa martora …

    • iulicika
      03/06/2014

      Da, nici eu nu inteleg atitudinea de a-i vana pe elevi. Repet, nu ca ei ar fi ingerasi, insa noi, parintii, ii consideram pe dascali parintii elevilor pe timpul cat eu stau la scoala. Si nu vad nici discutiile privind orientarea lor profesionala, ceva despre profilul lor.

  5. R. Jeana
    03/06/2014

    In liceu colega mea de banca era bataia de joc a colegilor. Aruncau cu hartii in ea, o jigneau, etc. Si s-a dus la diriga( profa de psihologie) sa ii spuna ce se intampla. Diriga a inceput sa rada si apoi pe un ton de cacat i-a zis: Probabil ca ii provoci. Nimic nu e gratuit!
    Am avut niste profesori de toata jena in generala si in liceu.

    • iulicika
      04/06/2014

      Nu stiu unde sunt si ce meserii aleg oamenii de calitate…probabil pt ca sistemul nu e selectiv pe competente, ci pe pile si relatii

  6. Lorena Lupu
    08/06/2014

    sau salariile sunt atât de mici, încât nu atrag decât oameni care nu ştiu să facă altceva.

    • iulicika
      08/06/2014

      Si unghiul asta de vedere e valabil. Dar oricum profii au avut mereu aura aia de zei. Acum e forma fara fond, ca sa zic asa. Pacat de breasla si de traditia ei

      • Lorena Lupu
        08/06/2014

        în trecut, aura de zei se cultiva singură, prin performanţele excepţionale spre care îi conduceau pe elevi.

      • iulicika
        08/06/2014

        Touche, Lorena! Si ar mai fi cate ceva de spus si despre parinti. Dar pana la urma toate au o legatura

  7. nekta
    09/06/2014

    Îmi place foarte tare ce-am găsit pe blogul tău! Poate-ar trebui s-o dau cu ”dumneavoastră”, dar reduce din optimismul cu care-am găsit blogul ăsta 😀
    Parcă am revăzut o ședință cu părinții din liceu, ședință la care am asistat și noi, ”elevii vizați”.

    • iulicika
      10/06/2014

      Fara „dumneavoastra”, pt ca nu sunt profesor 😀 multumesc mult ca ma citesti. Bine ai venit! 🙂

  8. CatGirl
    10/06/2014

    Sfat pentru data viitoare (sper sa nu fie nevoie): din punct de vedere legal, elevul se afla sub supravegherea profesorului cat timp este in scoala, ceea ce inseamna ca profesorul e responsabil daca i se intampla ceva copilului.

  9. Dana
    10/06/2014

    Macar v-a sunat. Fiu-meu e intr-a unspea. Sta prin curtea scolii ca nu-i place prin clasa. Ce sa-i placa? Daca ati vedea cum arata clasa aia….. imi tot propun sa ma duc eu sa o renovez, doar ca se schimba anual incaperea, deci nu as rezolva nimic. La final de luna ma suna scoala sa-i aduc scutiri… ca sa nu-i scada nota la purtare. Zic: Pardon? De unde? N-am pom de scutiri in casa! Cat despre treaba cu critica.. hoho… da, exact asa este. Si mai am multe. La o sedinta cu parintii (prima si ultima la care am participat) un tata a simtit nevoia sa faca ordine, in timp ce diriga ne spala creierii cu ce inseamna tv ul. Era o sedinta comuna parinti-copii, asa cerusem noi, ca ne tot bombardau ca ce dezastru sunt copiii. Aveau cam 12-13 ani pe atunci. Copiii si-au pierdut rabdarea dupa vreo ora de cai verzi pe pereti si au inceput sa se foiasca. Unul dintr-o banca a sarit si a inceput sa-i dea pe copii cu capul de tabla. Diriga isi tinea discursul despre tv si nici nu s-a uitat. Se intampla asta la un metru de ea. Am sarit instinctiv in picioare cativa parinti. Si am intrebat daca asta se intampla cu adevarat intr-o scoala europeana. Da! Hai sa ne miram ce produce „scoala”! Eu tot intreb daca nu pot sa-i dau educatia acasa… se pare ca nu…

    • iulicika
      11/06/2014

      Problema nu e ca m-a sunat, ca doar asta e una indatoririle ei. Ci ca m-a dat pe speaker de fata cu clasa, un act de incalcare a confidentialitatii si intimitatii. Sa ma suni doar ca sa faci misto si sa castigi autoritate e incalificabil. Iar de fapt sa nu-ti pese. Iar la chestia cu scutirile mor. Sunt singura care nu aduce motivari false de la doctori. I-am zis sa le scada nota la purtare si se invata minte. Hehe…dar aici e un intreg lant, pt ca: nivelul clasei reflecta profesionalismul dirigintelui si scutirile medicale, false sau nu, sunt avizatr de catre medicul scolii, altfel nu sunt valabile. Care medic intreaba direct ca lui ce i-ai adus. Discutia e complexa, nimic nu e la voia intamplarii. Cat despre atitudinea parintilor, am multe de zis. Dar ma rezum la „asa copii, asa parinti” si invers…copiii nu au nicio vina, desigur. Dar daca ar reactiona mai multi, lucrurile s-ar mai achimba pe ici, pe colo zic.

  10. Pingback: Am terminat liceul | First born was a unicorn

  11. ramona
    12/11/2016

    Sa va intreb ceva ?Daca diriginta e diriginta la scola e si pe strda ?De ce atata respect ? Pe strada e un simplu cetatean .Ia sa terminan cu vremea lui Creanga cand invatatorului satului ,popa,primarul si doctorul erau respectati .De ce sa-i respect ,ca i-au un amarat de 5 la titularizare apoi scot icrele din copii ? Nu doamna,pentru mine e tot om ..nu conteaza ca e cadru didactic si ca „vaiii ” trebuie sa vorbesc politicos si sa o perii pe diriginta ..NU ..indiferent de consecinte eu zic mereu ceea ce am de zis !Altii stau in umbra si tac ca vaii poate ii face copilului si o „pupincureste „la greu .Ar trebui schimbat acesta gandire .E cadru didactic la scola dar in societate e un cetatean la fel cum nici la cimitir nu mai esti doctor,profesor sau inginer :))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 29/05/2014 de în Cioburi, Pe fereastra şi etichetată , , , .

Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.159 de urmăritori

Răsfoieşte-mă

Follow Corina Ozon on WordPress.com

Blog Stats

  • 378,671 hits
ARTĂ FOTOGRAFICĂ: WWW.ALEXMAZILU.RO/CANVAS/
Mai 2014
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Drepturi de autor

Toate textele de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Nici un text nu poate fi preluat fara acordul autorului si/sau mentionarea sursei !
35+, by Corina Ozon

No matter the distance, there are connections.

A Study in Sarcasm

Ain't I a stinker?

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

dana moica

photography

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

omintecreata

nimic nou si totusi...poate

domnu' io

Courage doesn’t always roar. Sometimes courage is the little voice at the end of the day that says I’ll try again tomorrow. ~Mary Anne Radmacher

V. Mior Gavrilan, un neîmblânzit

aici despre anti/de/socializare, apostazie, mizantropie, nihilism, neniism, miorism sau despre iluzia libertăţii

Gino Stefan

Contemporary artist

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

BUCUCICRISTINA

Vrei să fii original? Atunci fii tu însuți. . .

%d blogeri au apreciat asta: