Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Şi cântam…

Jazz Singer sm

              Când eram mică, tare îmi mai plăcea să cânt. Ştiu sigur că am cântat înainte de a invăţa să vorbesc. Îngânam ce auzeam pe la radio sau inventam eu note ce-mi susurau în cap. Îmi puteam imagina orice pe post de microfon: un creion, stiloul tatălui cu peniţă de aur, dar preferatul meu era un aprinzător polonez de aragaz, pe care mă ciondăneam cu fratele meu, că şi el avea pasiunea cântatului de unul singur. În final, după îndelungi războieli, am convenit să facem un duet şi să împărţim microfonul. El era mai complex, avea o rachetă de tenis pe post de chitară. Dădeam nişte concerte memorabile. Ne făceam bilete de intrare, pe care le cumpăram, evident, tot noi, în postura de spectatori. Pentru că noi puteam fi şi artiştii care cântau pe scenă şi miile de spectatori care ne adulau şi cereau bis. Da, mii, aşa voiam noi să fie. Am atins performanţa înainte să o facă Freddie Mercury pe stadionul Wembley. Ne puteam replica în orice doream. Şi aveam un succes nebun, la sfârşit ne număram banii câştigaţi, desigur, tot imaginar. Dar noi îi aveam, pentru că aşa voiam. De unde ştiam noi de bilete şi cum se proceda la concerte, habar n-am, pentru că nu apucasem să mergem la niciunul. Le văzusem pe cele transmise de televiziunile sârbeşti.

            Când am mai crescut, cântam cu acelaşi patos, eram vedeta petrecerilor de la noi de acasă, dar acum îmi era ruşine să cânt în faţa oamenilor. Le făceam totuşi pe plac şi cântam ascunsă de după o canapea, ca să nu le văd ochii. Iar ei aplaudau şi mă mângâiau pe creştet. Nu mai vindeam bilete, pentru că brusc mi-am dat seama că bucăţelele de hârtie mâzgălite de noi nu mai au nicio valoare. Ştiam cum arată banii adevăraţi.

Cântam mult când eram singură acasă. De acum mă împopoţănam cu ce consideram că avea mama prin garderobă mai sclipitor şi lucios, mai mătăsos şi văluros. Văzusem cântăreţi la televizor şi le reconstituiam ţinuta de scenă cu eşarfe ungureşti şi batice colorate sârbeşti. Îmi puneam la gât toate mărgelele mamei şi mă încălţam cu pantofii ei Guban cu toc cui. Sigur că în oglindă eu nu vedeam un personaj aidoma caprei de Anul Nou şi nici pantofii ca nişte bărcuţe, eram un star. Pentru că aşa voiam să fiu. Auzeam ropotele de aplauze ale spectatorilor, bisurile lor, le mulţumeam şi pentru ei nu mă dădeam dusă din scenă şi mai cântam o piesă. Bineînţeles că aveam şi o trupă, cărora le făceam semn când să intre cu chitara, cu tobele. Cântam într-o engleză imaginată de mine, dar pe care toţi o înţelegeau.

În liceu am cântat într-o sală adevărată, cu spectatori adevăraţi, alături de o trupă adevărată şi am avut emoţii groaznice. Vocea mea la microfon părea că nu era a mea, dar îmi imaginam că sunt mică şi cânt în camera mea.

La facultate am cântat cu colegii la chefuri şi uneori mă mai surprindeam cântând şi în camera mea singură. Încă îmi puteam imagina spectatorii şi sala plină. Dar de acum era mai greu, pentru că ştiam cum arată o sală adevărată cu spectatori adevăraţi.

Într-o zi mi-am spus că sunt caraghioasă, că, dacă nu am putut ajunge un star, ce rost avea să mai cânt singură prin casă. Am tras cortina, am închis sala de concerte şi îmi mai aminteam de ea când îi cântam fiicei mele ca să adoarmă.

Apoi în altă zi nu mi-am mai putut aminti când am cântat ultima oară în sala mea de concerte. Mi-am dat seama că pur şi simplu nu îmi mai pot imagina.

sursa foto mgarcade.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 18/05/2014 de în Cioburi şi etichetată , , , .

Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.158 de urmăritori

Răsfoieşte-mă

Follow Corina Ozon on WordPress.com

Blog Stats

  • 378,456 hits
ARTĂ FOTOGRAFICĂ: WWW.ALEXMAZILU.RO/CANVAS/
Mai 2014
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Drepturi de autor

Toate textele de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Nici un text nu poate fi preluat fara acordul autorului si/sau mentionarea sursei !
35+, by Corina Ozon

No matter the distance, there are connections.

A Study in Sarcasm

Ain't I a stinker?

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

dana moica

photography

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

omintecreata

nimic nou si totusi...poate

domnu' io

Courage doesn’t always roar. Sometimes courage is the little voice at the end of the day that says I’ll try again tomorrow. ~Mary Anne Radmacher

V. Mior Gavrilan, un neîmblânzit

aici despre anti/de/socializare, apostazie, mizantropie, nihilism, neniism, miorism sau despre iluzia libertăţii

Gino Stefan

Contemporary artist

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

BUCUCICRISTINA

Vrei să fii original? Atunci fii tu însuți. . .

%d blogeri au apreciat asta: