Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Mesajul de Crăciun

20131224-182335.jpg

    Bărbatul deschise grăbit uşa de la apartament dezbrăcându-se din mers de palton şi aruncându-l pe fotoliu în sufragerie. Se aşeză la computer. Era în trafic când fusese sunat de la companie în legătură cu negocierea pe care o purtau de ceva timp cu o agenţie. Ca de fiecare dată, în ajun de sărbători, oraşul înnebunise. „‘Tu-va-n gură de imbecili! Aţi rămas cu frică foamei!”. Se îndepărtase de birou, aşa că se grăbise să ajungă acasă unde avea datele într-un folder. Computerul era în stare de veghe, semn că fusese folosit de curând de soţia lui. Ecranul se lumină după ce mişcase de mouse. Dublu click rapid şi îi apăru un text: „Mi-ar fi plăcut să mergem împreună să cumpărăm cadouri de Crăciun. Să hălăduim pe bulevarde şi magazine până ne dor picioarele şi apoi să ne aşezăm într-o cafenea să ne tragem sufletul. Să bem o cafea ţinându-ne de mână şi râzând cu ochii. Mi-ar fi plăcut să împodobim împreună bradul, să gătim masa de Sărbători. Mi-ar fi plăcut să gătesc pentru ţine. Să îţi simt respiraţia seara lângă mine, chiar dacă nu vorbim. Mi-ar fi plăcut să putem omorî toate motivele pentru care nu am putut face toate astea până acum”. Răsuflă adânc. Abia atunci îşi dădu seama că nu respirase cât timp citise. Era un document word intitulat „Lumea mea cu el„.

Telefonul mobil sună cu aria din „Aida” de Verdi. Era directorul financiar. Aştepta cifrele. „Mai du-te-n mă-ta, că nu sunt sclavul tău!„. Deschise repede mail-ul, găsi tabelul cu preţuri, extrase ce avea nevoie şi dădu forward. Se auzi cheia răsucindu-se în yală. Uşa deschizându-se şi închizându-se. Tocurile ei pe gresie se opriseră la bucătărie, probabil ca să lase cumpărăturile. Rămăsese lipit de scaunul de la computer. „Ai venit deja? Ce faci aici? De ce stai aşa?”. Nu-şi putu ascunde un zâmbet. Într-o singură frază, trei întrebări. Femeile…„A trebuit să trimit un mail urgent la serviciu”. Ea nu zise nimic. Se descălţase şi îşi masa uşor tălpile. „Vrei să facem ceva cumpărături pentru sărbători?” o întrebă. Ea se opri din masaj şi îl privi mirată: „Ce-ţi veni? N-am mai fost împreună la un magazin de acum doi ani, de când mi-ai zis că mă uit la vitrine că pizda la trotuar„. Da, îşi aminti. Ea găsea greu ceva să îi placă, iar el n-avea chef să îşi dea cu părerea. Shoppingul în doi devenise atât de tensionat, încât el decisese că e mai bine să nu participe.
Şi deodată o întreba: „Mă înşeli?”. Se uită la el surprinsă, apoi pe un ton persiflant îi răspunse: „Nu văd care e legătură cu mersul la cumpărături. E că în bancul ăla, dacă nu ai acvariu, eşti homosexual”. Dar el nu zâmbi deloc. Începuse să se enerveze că îl ia la mişto: „N-am chef de bancuri. Te-am întrebat dacă mă înşeli”. „Iar eu nu înţeleg ce te-a apucat să mă întrebi asta în contextul cumpărăturilor de Crăciun”, continuă ea la fel de persiflant, însă tonul îi devenise uşor nesigur. „Ce m-a apucat? Pe mine?”. Deja el ridicase vocea. „M-a apucat pe dracu’! Muncesc că un bou până noaptea, că să aibă doamna cardul plin la shopping. Vin acasă într-o zi mai devreme şi ce văd? Sirop, diabet, vomă!” , zise arătând spre computer. „Ei, cine e el, ăsta cu care îţi doreşti să îţi rupi picioarele prin magazine şi să faci pomul în timp ce găteşti şi vă futeţi?„. În tot timpul asta, ea îl ascultase cu ochii măriţi. Era şocată. Cum aflase? Nu avea niciun indiciu. Pe măsură ce el vorbea, îşi aminti de textul scris în grabă dimineaţă. Uitase să-l salveze în folderul denumit „Contracte 2013”. Se adună un pic şi răspunse cu o plictiseală ostentativă: „Nu te înşel cu nimeni. Când nu mi-o tragi, mă cred Virginia Woolf”. El se ridică în picioare şi veni spre ea. Îi apucă febril degetele de la picioare masându-le repede şi spunându-i: „Am crezut că te pierd. N-aş suportă asta. Să nu mă înşeli vreodată, auzi?”. Apoi o apucă strâns în braţe. Ea se supuse îmbrăţişării fără chef. Îl bătu cu palmă uşor pe braţ şi îi zise şoptit: „Ştii bine că nu aş face una că asta”. El o sărută pe frunte şi îi zise zâmbind: „Cobor să cumpăr ţigări şi vin. Am chef de nişte paste„. După ce ieşi el pe uşă, ea se uită buimacă la calculator. Puse pastele la fiert. Luă telefonul şi apăsă pe un număr. „Trebuie să ne vedem urgent să vorbim. Poţi mâine pe la 6? Ok”. Îl auzi intrând în casă, şterse numărul apelat din listă şi închise telefonul. El desfăcu vinul, apoi mâncară vorbind banalităţi.

Îl văzu de departe cum o aştepta răbdător cu vioara în mână. Stătea nemişcat, fixând-o cu privirea printre trecătorii încărcaţi cu brazi şi sacoşe. El era mereu punctual şi nu îi reproşa niciodată că întârzie. O accepta aşa cum era, cu bune şi cu rele. Ştia aproape totul despre viaţă ei. Îi povestise cum se căsătorise, cât de mult îşi iubise soţul şi acum erau two fishes swimming în a fishbowl, year after year. Ştia ce mâncare preferă, ştia cum îi place să fie mângâiată şi sărutată. Ştia cum să o facă să radă. Le era bine împreună. Îi propusese de mai multe ori să plece de acasă şi să fie fericită alături de el. Chiar dacă nu o putea duce la restaurante scumpe şi evenimente mondene. Dar, pe lângă salariul lui de profesor de muzică, îi oferea toată iubirea pe care ea nu o mai găsea acasă. Se întâlneau în garsonieră lui, ea spunându-i soţului că are şedinţa la serviciu. În prietene nu avea încredere. Îi cânta la vioara piesă ei favorită You raise me up. Îi apucă mâna şi i-o sărută, cum făcea de obicei. Un gest care ei i se părea romantic şi din altă epocă. În public nu se sărutau. Intrară în cafenea. „A aflat de noi”, zise ea în timp ce se aşezau. „Vino la mine”, îi spuse el însufleţit. Ea lăsă ochii în cafeaua aburindă. „Nu pot să îl părăsesc. E disperat fără mine”. Dar eu? Vru el să strige. Însă nu zise nimic. „Nu ne mai putem vedea. Nu are rost. Te blochez şi pe ţine. Ne chinuim amândoi.” „Dar mi-ai zis că nu îl iubeşti şi că nu te iubeşte” . „Da, dar nu vreau să-l fac să sufere. Nu pot fi fericită pe nefericirea altuia”. El rămăsese încremenit. O iubea cu disperare. Îşi făcuse planuri. Voia să facă un credit ca să cumpere un apartament pentru că ei să îi fie bine. Voia un copil cu ea. Credea că e nefericită şi voia să îi ofere fericirea aşa cum merită o femeie că ea. „Credeam că mă iubeşti.„, adăugă el. „Te iubesc. Te iubesc mult. Dar nu pot face asta. Te rog să înţelegi că îmi este foarte greu. Dar nu putem continua aşa”. El nu mai înţelegea nimic. Cu doar două zile înainte se iubiseră la el în garsonieră. Îşi imaginaseră cum ar fi să facă împreună cumpărături de Crăciun, să împodobească bradul…Credea că este doar o chestiune de timp şi era dispus să aştepte. O privi în ochi. Plăti cafelele şi se oferi să o conducă la maşină. „Voi lua un taxi.” Îi zise ea. Se strânseră puternic de mână. Maşină plecă, iar el îşi scoase vioara. Fulgii albi înghiţeau lacomi lapoviţă. Printre oamenii care ocoleau grăbiţi bălţile, răsună melodia ei favorită You raise me up. Ea nu se uită în urmă.

Când ajunse acasă, îşi găsi soţul dormind cu telefonul mobil căzut pe jos. Îl ridică uşor şi din greşeală apăsă pe o tastă. Ecranul se lumină: „Babe, eşti cel mai cool. Mor după brăţară. O probăm mâine pe cocoşel? LOL. Crăciuniţă ta preferată :)”. I se păru că vede în dungi. Deschise computerul şi intră pe messenger. Se deschise o fereastră cu ceea ce considera de obicei a fi spam. „Hello. Are you interested în threesome? Happy threesome!„. Nu se grăbi să dea ignore.

Anunțuri

4 comentarii la “Mesajul de Crăciun

  1. vali77
    26/12/2014

    :((

  2. Magdalena Manea
    26/12/2014

    Corino, citesc și tot mai mult cred că tu ai moștenit două lumi. Cea în care pășești și cea care te pășește pe tine. Cum baleiezi între lumile astea, rămâne o mare necunoscută pentru mine. Bulversant de viu este scrisul tău, e film, cuvânt cu cuvânt! Dau rewind, citesc încă o dată și vorbele-ți sparg foaia, devin verticale pur și simplu! Incredibil de ușor de citit și savurat, îți iubesc scrisul, fată talentată până la os ce ești, felicitări!!

    • iulicika
      26/12/2014

      Multumesc mult, Magdalena. Acesta e un text. Ai vechi, pe cand nici nu visam ca voi scrie despre amanti, asa cum am scris 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 24/12/2013 de în Puzzle şi etichetată , , , , , , , .

Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.159 de urmăritori

Răsfoieşte-mă

Follow Corina Ozon on WordPress.com

Blog Stats

  • 378,671 hits
ARTĂ FOTOGRAFICĂ: WWW.ALEXMAZILU.RO/CANVAS/
Decembrie 2013
L M M M V S D
« Noi   Ian »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Drepturi de autor

Toate textele de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Nici un text nu poate fi preluat fara acordul autorului si/sau mentionarea sursei !
35+, by Corina Ozon

No matter the distance, there are connections.

A Study in Sarcasm

Ain't I a stinker?

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

dana moica

photography

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

omintecreata

nimic nou si totusi...poate

domnu' io

Courage doesn’t always roar. Sometimes courage is the little voice at the end of the day that says I’ll try again tomorrow. ~Mary Anne Radmacher

V. Mior Gavrilan, un neîmblânzit

aici despre anti/de/socializare, apostazie, mizantropie, nihilism, neniism, miorism sau despre iluzia libertăţii

Gino Stefan

Contemporary artist

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

BUCUCICRISTINA

Vrei să fii original? Atunci fii tu însuți. . .

%d blogeri au apreciat asta: