alerg mereu dupa timp, iar timpul ma alearga pe mine. nu e decat acest efort permanent de a regla defazajul. nu-mi pare rau cand mi se intampla lucruri, ci imi pare rau cand se intampla prea tarziu sau prea devreme. iar lucrurile care se intampla cand trebuie se cheama fericire. de aceea nici nu se potrivesc mereu. unde ar fi fericirea, daca ceasul meu n-ar mai ramane in urma sau n-ar lua-o razna cateodata ? cum m-as mai simti eu mica si slaba in acest Univers mare si puternic care isi trimite armata de secunde, minute, ore si ani sa ma vaneze ? astfel stiu sigur ca, atunci cand ne-am intalnit prima oara, ceasul meu era reglat dupa ceasul lui Dumnezeu…