in Piata Victoriei venisera minerii. stateam in scara unui bloc, inca neterminat ( cel la care acum se afla BCR la parter) si ne uitam la forfoteala prin geam. ne-am dus in spatele blocului afara sa fumam. s-a auzit un zdranganit de sticle si un strigat: „nu stati cu tigarile aprinse aici!”. deasupra capetelor noastre, pe terasa mezanin, 2 indivizi bagau pe geamul unui apartament lazi cu sticle. le dadeau ca pe banda rulanta alti 2 indivizi aflati jos intr-o masina. o masina cu prelata. „stii ce au acolo?” mi-a soptit la ureche un coleg de la un alt ziar. la mutra mea mirata mi-a raspuns: „cocktail Molotov!”. el era mai mare decat noi, cei prezenti, si prinsese si celelalte mineriade. „hai, sus!” i-am zis aruncand tigara nerabdatoare, ” sa vedem unde le-au bagat”. inainte ca el sa apuce sa spuna ceva, am intrat in scara si am luat-o la fuga pe scari. la etajul1 m-a ajuns si el. erau mai multe apartamente. dar blocul nu era finisat si deci nu era locuit. din spatele unei singuri usi se auzeau voci si agitatie. am batut la usa. niciun raspuns. vocile au continuat la fel. am batut inca o data mai tare. nimic. dupa cateva minute,  usa s-a deschis si un individ masiv a iesit val-vartej. nici nu ne-a vazut. usa ramasese deschisa si am vazut multi barbati, la fel de masivi, in trening, tricouri si adidasi, agitandu-se si discutand cu voce tare. eram gata sa intru, dar colegul meu m-a tras de mana ” hai, sa plecam de aici, e groasa!”. eu nu intelegeam. intelegeam doar ca trecusem pe langa un subiect interesant, ramas neelucidat. cine erau oamenii aceia agitati si foarte inalti? ce faceau cu sticlele? dupa doar cateva clipe, dupa ce am ajuns la parter si priveam prin geamul scarii aveam sa vad. in Piata Victoriei se declansase vacarmul. incendiu la Guvern, angajatii evacuati, „uite-l pe Petre Roman! il scot din cladire!”. venisera si jandarmii, trupele speciale care loveau fara mila. minerii scoteau cu barosul si ciomege piatra cubica de pe langa linia de tramvai si aruncau cu ea in jandarmi. sticlele cu „cocktailul” erau pe rand azvarlite de pe geamul de deasupra noastra. dupa cateva ore, nici nu imi dau seama cat sa fi trecut, ne-am incumetat sa iesim din scara. trebuia sa ajungem la redactii sa scriem articolele. aveam legitimatiile de ziaristi la gat toti, dar ne era o frica de moarte. am mers doar fugind si tinandu-ne toti 5 mana. o luaseam bezmetic pe stradute aiurea, inspaimantati, pentru ca se tragea cu trasoare de semnalizare, care veneau spre noi ca niste globuri de foc. „fugiti, feriti-va!” ne striga colegul mai mare. „astea se lipesc de haine si te ard!”. eram ingroziti. nu stiu cum si cand, dar am ajuns in redactie. si am scris sleita de puteri.

era 25 septembrie 1991. eram reporter la un cotidian si intram in anul 2 la fac de jurnalism. si aveam impresia ca nimic nu-mi poate sta in cale in realizarea unui subiect. si ca nimic nu ma poate atinge. dar m-a atins mai rau, dupa 2 zile, cand am scris despre jandarmul Nicolae Lazar de 21 de ani, omorat in Piata Victoriei de o sticla incendiara. 2 zile s-a chinuit in spital. am vazut durerea parintilor lui, frica din ochii colegilor din dormitorul unitatii, ceea ce nu poate fi spus in privirile superiorilor lui. dupa ani, unul din fostii sefi ai Jandarmeriei mi-a marturisit: „daca as spune cine a fost in spatele acelei mineriade, azi n-as mai vorbi cu tine!”. jandarmului i se alatura studentul Frumusanu, impuscat, si Aurora Crainiceanu, lovita de un glob de foc de care fugisem si noi. totul s-a intamplat in Piata Victoriei. unde au fost debarcati niste oameni din guvern pt a veni altii, unde a fost haos, unde s-a murit. iar noi credeam ca suntem niste ziaristi grozavi care traiesc istorie. halal istorie! peste ani, cand lucram in televiziune, am reluat subiectul cu jandarmul. nu se aflase vinovatul…

foto Mediafax