Am avut și ediția din februarie „Infuzia de povești”, mai exact pe 27 februarie, am discutat despre Sentimente și dependență, iar invitatul storyteller a fost doctorul și scriitorul Vasi Rădulescu. Ce povestitor putea fi mai potrivit decât autorul unei cărți intitulată „Dragă inimă” și al enunțului „Unitatea de măsură a vieții nu este anul, ci povestea”? Pe lângă latura sa de artist, Vasi s-a făcut cunoscut de ceva vreme cu proiectul leapsadesanatate.ro care contracarează viralizarea sfaturilor neargumentate științific și care pot pune în pericol sănătatea.

La Infuzia de povești, Vasi a făcut împreună cu cei prezenți o călătorie de la inimă la creier și invers, am vorbit despre confuzia care se creează între a iubi și a fi dependent sau obsesie, dar și despre frumusețea fluturilor din stomac și cum ne fac celulele responsabile de fericire să vedem totul roz atunci când suntem îndrăgostiți. S-au creat mai multe discuții, am ascultat și povești din public, legate de tema întâlnirii, trei dintre ele au primit ca premii cărți, de-ale lui și una de-a mea. Pe mine cel mai mult m-a impresionat cea relatată de o fată despre iubirea cu un băiat indian și privirea acestuia atunci când s-au văzut la aeroport ultima oară, amândoi știind acest lucru. Fiecare persoană intră în viața noastră cu un rol de modelare, chiar dacă aceasta uneori e dureroasă, iar a povesti poate fi uneori vindecător.

Pentru luna martie vom lansa tema „Sunt o femeie puternică, dar vulnerabilă când iubesc” și va veni, desigur, o invitată storyteller. Vom anunța curând cine e, tot ce vă pot sfătui este să vă rezervați un loc pentru 20 martie, de la ora 18,30, la Infusion Sports and Bar, căruia îi mulțumim pentru găzduire. Zic să vă ocupați un loc din timp, pentru că vor fi niște povești grozave, invitata fiind o persoană complexă, a călătorit mult, participă la evenimente internaționale din high life, însă, așa cum veți vedea duce o viață simplă. Pe curând!