Am bifat încă o seară reușită la Galeria Alexandra`s, care organizează o serie de evenimente culturale sub umbrela ROCAT. De data aceasta am fost în calitate de invitată, alături de jazzmanul de renume internațional, Marius Vernescu. Desigur că am ascultat muzică de calitate, dar am vorbit și despre cărțile mele, „vedeta” serii fiind cel mai recent volum „Divorțurile amanților”, al patrulea din seria „Amanții”, din care am și lecturat. Moderatorul evenimentului a fost o surpriză, pentru că nu am știut până în ultima clipă că va veni. Este vorba de Horia Barna, de la Institutul Cultural Român, care mi-a făcut onoarea de a prezenta activitatea mea de scriitor și, cu abilitate, i-a incitat pe cei prezenți la discuții despre adulter și căsnicie. Nu vă mai spun de minunatul decor ce a găzduit întâlnirea noastră, picturi, de la marii clasici la cei contemporani, obiecte de artă de valoare și, nu în ultimul rând, căldura oamenilor care se ocupă de locul acesta desprins dintr-un film. A fost cu mine și Corina Gaftoi (Adesgo), unul dintre cei mai dinamici oameni de marketing pe care îi știu și un fan al scrierilor mele, care a vorbit despre relațiile din ziua de azi, dar și de niște ciorapi discreți și senzuali, numai buni de purtat vara, atunci când regulile o cer: French Star, un produs by Adesgo, decupați la vârf și cu bandă, adică atât cât trebuie.

De buna dispoziție s-au ocupat cei de la SmartDrinks.ro, cu trei sortimente de vin marca „Vila Babiciu”, cărora le mulțumesc că au fost aproape, ca de fiecare dată. Am încheiat cu o sesiune de autografe pe muzica fascinantă a lui Marius Vernescu, apoi ne-am întins la socializare până târziu, în noapte. Mulțumesc, Galeria Alexandra`s, pentru organizare! Vă mulțumesc celor care ați venit!