trailer

         Lucrurile au stat așa: scriam la carte, cam trei sferturi era deja scrisă, restul se afla în cap, și voiam să fac un trailer. Altfel. Pentru că și volumul al treilea este altfel. Dar despre el voi vorbi într-un articol separat, când va ieși de la tipar. Așadar, voiam ceva altfel. Și a ieșit grozav de altfel. Mai întâi, m-a căutat Ionuț Vintilă, student la Facultatea de Arte, „Geo Saizescu”. Mi-a zis că a citit „Zilele amanților” și „Nopțile amanților” și e decis să facă un film. Până atunci, i-am propus să se ocupe de trailerul volumului trei, „Amanții 3.0”, la care făcusem scenariul. A acceptat bucuros și, în câteva zile, a mobilizat o echipă de studenți la actorie și imagine film. Cu precizia unui ceas elvețian, s-au prezentat la data și ora stabilită. Locul de filmare a fost în apartamentul unor prieteni, cărora le mulțumim. Pentru că filmările au durat peste șapte ore, timp în care am fost ca într-un fel de tabără. Am omis să spun un lucru foarte important, marea partea a echipei sunt fani ai cărților mele și fac parte din grupul True Blue. Așa că nu au ezitat să își sacrifice o zi de sâmbătă, ca să participe la filmări. Am fost foarte impresionată de seriozitatea și profesionalismul lui Ionuț Vintilă, care a regizat, a operatorului Mihnea Biciușcă, un perfecționist, care a scos cadre cu adevărat artistice, Simonei Muscă, cea care i-a dat viață nevestei Teo, și Simonei Pustianu, care a jucat-o pe Clau. Niște fete foarte expresive, care pot transmite trăiri fără nicio replică. A fost o empatie generală, iar gazdele, Mihaela și Sorin Bălan, ne-au creat toate condițiile. Pentru celelalte pesonaje, s-au oferit membrii din fangrupul True Blue, care fie au cursuri de actorie, fie și-au dorit pur și simplu să întruchipeze un personaj din cărțile amanților: Alina Emilia Asandei (o Cati provocatoare, dar și inocentă), Florin Cadar (un Mircea indecis între datoria de familist și pasiunea pentru amantă), Marius Stan (un Nelu autentic, plin de povețe) și Andreea Damian (o Larisa plină de viață și pusă pe șotii). Nu pot să descriu ce sentimente am avut când mi-am văzut personajele mișcându-se vii și vorbind cu cuvintele așternute de mine pe hârtie. Toate acestea au fost perfect surprinse în montajul măiastru al lui Andrei Solomon. Vă mulțumesc tuturor pentru această minunată experiență și sunt sigură că este începutul unei povești foarte frumoase și interesante, în spirit True Blue! Mai jos urmăriți trailerul cărții „Amanții 3.0”.