Să nu te amăgești vreodată că nu-ți vei mai aminti cu adevărat de ceea ce nu ai avut curaj să faci. Peste tot sunt semnale care au grijă de asta. E ca și cum intri într-o cameră plină cu ceasuri și fiecare bate ora la care a fost fixat de cineva odată. O picătură de vin pe vârful limbii te poate întoarce în timp și să te facă să recunoști „Da, asta am băut și atunci când eram și aș fi putut să…”. Mirosul de ploaie, da, îți intră în nări și oricât te prefaci, nu poți aduce Sahara. „Și atunci ploua”, te fulgeră gândul. Stop. Delete. Doar până la următoarea ploaie cu același miros. Totul e ciclic și îți dă iluzia unei pauze de memorie, până la următoarea bătaie de ceas. Nu te amăgi că toate vor trece. Dimpotrivă, memoria unei clipe se va suprapune cu cea care va veni și tot așa, când vei avea curajul să rostești în gând: „Îmi pare rău pentru ceea ce n-am fost și aș fi putut fi”. Mai mult, aducerile aminte vor fi perna pe care vei pune capul în fiecare seară, pentru că, mai târziu, tu le vei chema, ca să poți să adormi.

Foto Alex Mazilu