La sfârșitul lui ianuarie, am dat dat printre mesajele venite în spam peste cel al unei fete din Brașov, care se prezenta ca fiind patroana pubului Bier Haus, îmi citise cărțile și își dorea să fac lansare în localul ei. E drept că în Brașov nu am mai fost de la prima mea lansare de carte, cea cu „Zilele amanților”, în noiembrie 2014. În turneul din vară, nu s-au legat drumurile către poalele Tâmpei. Cum aveam deja planificate lansări prin țară până în luna mai, nu am știut să-i dau o dată fixă, însă ea își dorea să facă asta cât mai repede. Am zis că Brașov nu e oricum departe de București și am fixat evenimentul pentru 12 februarie, deși păstram o rezervă că, prinsă între drumuri, va fi timp suficient pentru promovare. Cristina Rusu Maftei mi-a spulberat orice dubiu. Nu numai că am colaborat foarte bine la organizare și publicitate, dar mi-a îndeplinit orice dorință, a fost ca o spiridușă. Și asta într-un timp record! Astfel că în seara de 12 februarie, pubul Bier Haus a fost transformat ca printr-o magie într-un colț de cultură din care nu au lipsit scena, sonorizarea, monitoarele și un frumos șemineu cu foc mocnind. Au venit să vorbească despre cărțile mele Gabriela Hornoiu, blogger și scriitor, și poetul Adrian Găinaru. Seara a fost presărată cu muzică bună, adusă din diverse repertorii de Oana Panazan, o tânără cu o voce de senzație și un profesionist. Cristina, pe lângă îndeletnicirile legate de buna funcționare a pubului, pictează și întregul eveniment a avut ca decor două tablouri pictate de ea, reprezentând-o pe Cati, în viziunea ei. M-am întâlnit cu cititori pe care nu îi știam decât din online și cu alții, cu care nu vorbisem deloc, dar îmi citiseră cărțile. După lansare am avut un meet&greet cu câțiva și am avut încă o dată confirmarea că publicul, puțin reticent la început în dialog, s-a manifestat de fapt cu mult bun simț și respect față de scriitura și de persoana mea. Nu a fost vorba de a sparge gheața, pentru că nici nu a fost așa ceva între noi. A fost o seară pe care am pus-o în buzunarul de la inimă.
Foto Bier Haus
Lasă un comentariu