Cartea „Zilele amanţilor”  continuă să mă ducă sau să aducă spre mine oameni interesanţi cu poveşti interesante. De aproape două luni există fanclubul cărţii mele, care cuprinde circa 300 de membri. Grupul interacţionează virtual, iar membri sunt cititori din toată ţara şi din străinătate: Belgia, Italia, SUA, Canada, Israel. Zilnic se poartă discuţii legate atât de „Zilele amanţilor”, cât şi de volumul 2, aflat în pregătire, „Nopţile amanţilor”. Însă cele mai frecventate sunt subiectele tabu şi situaţiile delicate. Despre care, de obicei, nu ne este la îndemână să vorbim oricui. Nu e uşor să îţi deschizi inima unor necunoscuţi, uniţi în jurul unei cărţi. Dar, când acest lucru se întâmplă, se cheamă că s-a creat mai mult decât un grup interesat de o carte. E vorba de un spirit, de un limbaj comun. Cei din grup par să se identificie prin stilul lor. Sunt open mind sau învaţă sa fie, iar asta mi se pare mult mai important.

Acum două zile, am pus pe tapet o poveste relatată de o prietenă. Despre o amică ce trăieşte un soi de relaţie toxică. Vieţuieşte alături de un partener de ani buni, însă de mai bine de un an, nu mai au relaţii intime. Mai mult, amica îl ţine pe cheltuiala ei, pentru că el nu mai are job de ceva vreme. O situaţie absurdă, greu de acceptat pentru raţiune. Povestea imposibilă a amicei însă avea să despice trunchiul în mai multe poveşti. Care mai de care mai incredibile, dacă nu mi-ar fi fost spuse în timp real. Poveştile oamenilor au început să curgă  în discuţie şi în privat.

Femei abuzate emoţional de proprii parteneri, femei măritate şi aflate încă în relaţii imposibile cu soţii lor. Unele au avut tăria să se desprindă din mâzga nocivă, regretând că nu au făcut asta mai devreme.  Cineva a povestit cum a stat mai bine de 6 ani într-un mariaj plin de iubire, dar complet lipsit de sex (nu la fel stătuseră lucrurile înainte), lipsă motivată printr-o veşnică oboseală cauzată de job. O altă femeie, căsătorită şi cu doi copii, suportă cu stoicism abuzul psihic din partea soţului, doar pentru că nu are unde să plece. Soţul îi interzice orice plăcere, chiar şi cea a sexului, neconsumat de şase luni. În timp ce o altă mamă îşi creşte singură copilul rezultat dintr-un viol.

O altă cititoare a povestit cum timp de aproape doi ani a stat cu un bărbat inapt, care îi promitea că se va regla sexual, până într-o zi când ea a descoperit pe Facebook că el era abonatul unor siteuri „matrimoniale” şi că avea legături foarte intime cu o doamnă. Asta în timp ce ei îi spunea că e la întâlniri de afaceri. A reuşit să rupă relaţia definitiv. Avea să constate că fusese victima unui psihopat, pentru care muncea, gătea şi spăla, el neavând un loc de muncă.

Altcineva încă se zbate într-un mariaj care o sleieşte de vlagă şi îi scade încrederea în propria feminitate. Toate aceste prizonierate au drept cauză copiii, gura lumii şi teama de a o lua de la capăt. Trăim încă într-o lume a prejudecăţilor, în care contează mai mult etichetele decât propriul suflet.

Am constatat cu această ocazie că există oameni puternici, chiar şi cei care nu s-au rupt de coşmarul actual. Simplul fapt că pot povesti despre ceea ce trăiesc înseamnă că nu sunt încă „morţi” sufleteşte, iar într-o zi, vor găsi o cale pentru a-şi recupera demnitatea umană. Până la urmă, despre demnitate umană vorbim, femeie sau bărbat.