Cu Irina Ionescu Homoriceanu am fost colegă pe vremuri la Antena 1. Ea lucra la Secţia Cultural, eu la Social. Drumurile noastre s-au despărţit ani buni. La o întâlnire aveam să aflu că are o fabrică de dulceţuri la ea în bucătărie. Pe bune. Şi că făcea fotografii excelente. Ştiam că fotografia era pasiunea ei de când lucram în televiziune. Culmea, ştiam de mica întreprindere de pe Facebook, dar nu am ştiut că e implicată şi Irina. Fabrica de dulceţuri, chiar aşa se numeşte. Mă ştiţi cît sunt de fascinată de alchimişti şi laboratoare diverse (aşa cum am scris despre săpunăreasa Luthelo, de exemplu). Iar Irina mi-a dezvăluit câte ceva din laboratorul lor: cum fac probe şi adesea se ard la degete, cum ştiu să aleagă fructele şi să dozeze zahărul şi, mai ales, cât să stea la fiert, ca să nu iasă magiun, ci dulceaţă. Pentru că un borcan cu dulceaţă homemade merge tare bine de Crăciun, am zis să vă ispitesc şi pe voi în lumea fructelor topite de dragoste.

De când face lumea dulceţuri, fetelor? Şi care o fi fost prima dulceaţă din lume, din ce fructe?

Din ce am citit noi, din poveştile spuse foarte frumos ba de Ioana Pârvulescu, ba de Constanţa Vintilă-Mihăilescu, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea începe să apară dulceaţă în scrierile vremii şi-n cafenele. Bucureştiul este invadat, pe la 1790, de o serie de cafenele. Poveştile vremii spun că ar fi fost undeva la 14, iar marele aga al târgului consideră că erau, deja, prea multe. În cafenele se servea, pe lângă obişnuită cafea, şi micul dejun. Dar, în casele boiereşti cafeaua este întotdeauna însoţită de dulceaţă servită şi ea în vase speciale. Aproape în fiecare casă există farfuriuţă de argint cu linguriţă ei pentru dulceaţă, la care se adaugă uneori chiseaua. Cămările au fie iarnă, fie vara rafturi cu dulceţuri din cele mai diferite fructe: prune şi gutui, nuci, mure şi piersici, agrişe şi trandafiri, cireşe şi caise.

Cum v-a venit ideea acestei întreprinderi şi cum aţi pus-o pe roate?

Povestea noastră e, întâi şi-ntâi, că ne place să facem şi facem ce ne place. Asta e şi motto-ul pe care-l folosim, la dulceţuri, la alte lucruri frumoase pe care le facem şi le împărtăşim. Ne plac lucrurile frumoase, să le avem, să le facem, să le împărtăşim cu alţii. Căutăm să ne înconjurăm de lucruri frumoase şi de oameni frumoşi. Căutăm să trăim frumos. Şi desigur să îi facem şi pe alţii, pe cei care ni-s dragi, părtaşi la acest frumos, la lucrurile bune din viaţă. Şi unul din lucrurile bune este Dulceaţa. Dulceaţa înseamnă pentru noi ceva cu gust bun şi cu bun gust. Ţine de tradiţie, nu doar din familie, ci şi de tradiţia românilor din elită, unde dulceţurile se serveau musafirilor şi erau motiv de apreciere şi de mândrie, servite elegant, în farfurioare speciale de cristal delicat sau de porţelan fin pictat, cu şervete de olanda sau damasc brodat. Aşa cum sunt şi atestatele din vremurile de demult de care am zis şi mai devreme. Astăzi ne dorim să mâncăm sănătos şi în acelaşi timp să ne bucurăm de lucrurile bune, iar dulceţurile sunt alegerea potrivită.

Suntem trei surori, Ileana, Irina şi Ana, învăţate de bunica să facem, alături de ea, dulceţuri. Adică… – să alegem fructele, să le curăţăm cu grijă, să le urmărim când topesc zahărul şi să pândim momentul când spumă creşte şi e aproape gata să dea pe afară din tingirea mare de alamă. – să pregătim borcanele, să le umplem cu grijă şi să ştergem siropul, lingandu-ne pe degete, să le învelim şi să le lăsăm să se odihnească, să se aşeze. Să manevrăm cu grijă farfurioarele de cristal, să le aşezăm pe tăviţă, alături de paharele cu apă de la gheaţă şi ceştile de cafea aburindă, să adăugăm şerveţele, să servim cu graţie musafirii. O lume aproape de poveste, o lume în care ne place să fim şi pe care vrem să o păstrăm, să o continuăm. Şi toate astea le facem împărţind sarcinile, cum altfel. În bucătărie… e doar una dintre noi. Deocamdată, până când vom adaugă ceva angajaţi. În business-ul cu dulceţuri ne-am împărţit sarcinile, între producţie/cercetare, promovare/vânzări şi achiziţii/dezvoltare. Fiecare dintre noi, cele trei surori, s-a axat pe ceea ce i se potriveşte cel mai bine, aşa cum spuneam ne place să facem şi facem ce ne place. La producţie şi cercetare experimentăm sortimente de dulceţuri şi modalităţi de preparare, sunt deja aproape 5 ani de când testăm variantele de preparare şi ciclul de producţie. La vânzări şi promovare pare mai simplu pentru că dulceţurile sunt atât de bune, dar fără o atenţie mare acordată prietenilor noştri, a competiţiei, a celor ce-şi doresc oamenii nu am putea găsi tonul şi modalitatea firească de a ne face cunoscuţi. Achiziţiile şi dezvoltarea completează afacerea, avem nevoie de furnizori de fructe bune, dar şi de micile detalii care să confere atractivitatea produsului, borcane şi panglici de exemplu. Şi, cum visam să creştem, căutăm să ne creştem propriile forţe şi să ne dezvoltăm o reţea de distribuţie. Desigur, fiecare dintre noi poate face partea celorlalţi la nevoie şi desigur ne rezervăm momente să discutăm, să planificăm, să gândim, să vorbim. Da, şi să radem, şi să ne lăudăm, şi să comparăm… şi multe altele, că-ntre surori.

Orice fruct e bun de dulceaţă? Spuneţi un secret din lumea „dulceţăreselor”, sunt sigură că sunt multe.

Dulceţurile noastre sunt din fructele noastre. Adică din fructe româneşti – căpşuni, vişine, caise, cireşe albe şi cireşe amare, zmeură, mure, afine, coacăze roşii, smochine, piersici, prune, gutui şi pere. Puţini mai ştiu acum care-s soiurile de fructe potrivite pentru dulceaţă, deşi în copilăria noastră soiurile de fructe de dulceaţă erau ştiute şi cultivate special, vândute separat. Fructele de la noi au pieliţă subţire şi delicate. Şi-s pline de aromă şi culoare. Sunt efemere şi transformându-le-n dulceţuri le păstrăm pentru când ne e dor de ele, pentru când ne e dor de vara. Doar iarnă luăm portocale să le transformăm în dulceţuri, portocale care aduc exotismul altor meleaguri şi soarele păstrat sub coajă groasă. Secrete, Corina… O să-ţi spunem aşa. Să ai răbdare, dar mai ales, drag de-a face, să vrei să încerci, să ai curaj să o iei de la capăt iar şi iar. Să nu te deranjeze să ai degetele pătate şi arse, să te bucuri de ceea ce faci, de rezultat, să te minunezi de fiecare dată de aromele şi culorile pe care-ai reuşit să le păstrezi, de bucuria celor care le primesc.

Într-o lume consumeristă plină de oferte cu E-uri şi zahăr nesănătos, există o permanentă întoarcere a consumatorilor la produsele bio. Chiar dacă preţul diferă uneori substanţial. E adevărat că mucegaiul face diferenţa?

Noi spunem că în cazul dulceţurilor nu mucegaiul este acel ceva care le conservă. Dacă la asta ne referim. Fiecare fruct are specificul lui, iar dulceaţa este modalitatea de a păstra fructele cât mai aproape de formă lor naturală, într-un sirop de zahăr bine dozat care le conservă formă, culoarea şi aromă. Dulceţurile naturale sunt doar din fructe cu zahăr. Majoritatea fructelor conţin acid care transformă zahărul, îl descompun în forme mai sănătoase şi mai uşor de folosit de organismul uman, şi în proporţiile potrivite, care diferă de la un fruct la altul, astfel rezultă şi conservarea naturală. Dulceţurile în care se adaugă conservanţi artificiali sau arome suplimentare sunt o varianta comercială de a obţine cantităţi mai mari cu costuri şi eforturi mai mici. Dulceţurile naturale au fructe care plutesc uniform în sirop, au o culoare mai închisă decât cea a fructelor proaspete şi când deschizi un borcan de dulceaţă se revarsă aromă în jur. Dulceaţa presupune o proporţie bine definită de zahăr adăugat fructelor, că să le conserve. De aceea, dulceaţa nu va fi niciodată ‘fără zahăr’. Se pot realiza gemuri fără zahăr, prin fierbere îndelungată reducând apă şi obţinând astfel conservarea, dar renunţând la o parte din aromă şi culoare. Pe de altă parte, dulceaţa, cu zahărul transformat, descompus în prezenţa acidului din fructe, este mai sănătoasă decât majoritatea dulciurilor şi deşerturilor.

Care sunt cele mai solicitate trei dulceţuri?

Cele mai… nu prea există aşa ceva, Corina. Să-ţi explicăm de ce nu. Dulceaţa nu se poate face în cantităţi mari. Pentru cei care ştiu, dulceaţa se poate face doar în cantităţi mici petru a fi Dulceaţă. Altfel, e altceva. E gem, magiun sau marmeladă. Din acest motiv dulceaţă se şi termină repede. Noi nu avem dulceaţă care să stea. Ea pleacă imediat de pe rafturile cămării. Orice tip de dulceaţă făcut de noi este extrem de apreciat aşa că ne este destul de greu să facem un top. Asta poate ţi-o pot spune prietenii noştrii care au comandat şi au mâncat. Da, spunem prietenii noştri pentru că toţi cei care au comandat la noi ne-au devenit prieteni.

Dulceţurile au şi pagină pe Facebook: https://www.facebook.com/fabrică.de.dulceţuri. Şi livrările se fac oriunde, în cele mai bune condiţii.

Foto credits Irina Ionescu Homoriceanu