Am terminat de citit „Cimitirul” lui Teleşpan. Au fost multe pagini la care am râs. Dar gustul final nu e tocmai roz. Te pune pe gânduri. Sunt pasaje de o tristeteţe tulburătoare. Mă refer mai ales la cele cu evocările din copilăria eroului, relaţia cu tatăl lui, abuzurile repetate care i-au provocat traume ce îl bântuie şi la maturitate. Sunt şi fragmente înduioşătoare când îşi declară iubirea pentru un al bărbat. Da, „Cimitirul” este un roman gay, chiar primul roman gay românesc şi te va face să îi cunoşti mai bine pe cei care iubesc altfel, dar simt la fel. Aceleaşi trăiri, cuvinte, tristeţi, trădări, dezamăgiri ca şi în relaţia dintre un bărbat şi o femeie.

Mie mi-a fost uşor să parcurg cartea, nu m-a şocat nimic pentru că eram oarecum familiarizată cu lumea gay. Nu doar din meseria mea de fost gazetar, cât din viaţa personală. Am prieteni gay şi din cartea asta am reţinut onestitatea şi frământările cu care se luptă ei în fiecare zi în viaţa printre heterosexuali. M-a tulburat pentru că mi- a amintit de o întâmplare din trecutul meu nu foarte îndepărtat.

Eram căsătorită, infanta avea vreo 7 luni, iar tatăl ei a decis că locul lui e în altă parte, nu lângă noi. M-am pomenit dintr-odată singură cu un bebeluş în braţe locuind într-o casă cu chirie. Un apartament mizerabil, plin de gândaci şi cu ferestrele desprinse, dar pentru care proprietarul mărise chiria, deşi cunoştea situaţia. Atunci, în disperarea mea, sigur că mulţi mi-au fost aproape, m-au consolat în felul lor, alţii au stat deoparte, gândindu-se că e un moft sau că cine ştie ce oi fi făcut şi eu de am provocat ruptura. Într-o zi, primesc un telefon de la un prieten, ştiam că e gay. Nu-mi făcea confidenţe, însă nici nu se ferea de mine. Auzise prin ce treceam şi fără să stea prea mult pe gânduri mi-a propus să mă mut la el. Avea un apartament de trei camere, undeva în zona Unirii. I-am spus că mă gândesc. Nu că aveam prejudecăţi, ne cunoşteam de ceva ani. Însă mă gândeam că prezenţa mea acolo cu un copil l-ar fi încurcat. M-a sunat din nou după câteva zile ca să mă întrebe îngrijorat dacă am nevoie de ceva şi dacă m-am gândit la propunerea lui. I-am spus temerile mele. Iar el mi-a zis foarte serios să ne căsătorim, că va avea grijă de copil, că e bine să nu fim singure. Că nu ne vom încurca unul pe altul, fiecare va avea viaţa lui, dar e bine sa fim protejate, eu şi fata mea. Adică înţelegeţi? El se gândea la expunerea noastră publică, la cum ne va privi lumea, pe mine divorţată, pe fată fără tată acasă. Amicul s-a gândit la toate acestea şi a înţeles cel mai bine pentru că, la rândul lui, şi el era zilnic expus public. Ştiam şi eu câteva situaţii când fusese jignit cu apelative ca „poponaru’ dracului”, „homalău” şamd. El tăcea de fiecare dată. I-am spus politicos că fiecare dintre noi are viitorul lui şi că nu trebuie să ni le încurcăm. Şi că oricum nu-mi ardea de măritiş. Am apreciat mult gestul lui. Viaţa a fost bună cu mine, am răzbătut cu copila, însă amicul gay a avut dreptate cu prejudecăţile. De fiecare dată când spuneam că sunt divorţată urma o privire plină de suspiciune, iar când fata a mers la şcoală, o dirigintă m-a luat conspirativ deoparte să mă întrebe cum fac eu faţă într-o „familie dezorganizată”! Da, dezorganizată. Pentru că societatea asta o ia la rost pe mamă. Dar asta e o altă discuţie.

Revenind la cartea lui Teleşpan, i-am pus şi eu două întrebări, pentru că bănuiam că deja răspunsese la toate întrebările posibile. Iată ce mi-a răspuns:

Vei mai scrie cărţi în stilul acesteia?

Care e proporţia dintre feedback-urile pozitive şi cele negative?

95% pozitiv, 5%negativ. Dar asta doar în cazul celor care mi-au scris mie direct.

Nu am vrut să scriu mai mult despre „Cimitirul”, deoarece am vrut să vă povestesc acea întâmplare pe care mi-a reactivat-o lectura. Şi vă recomand să citiţi cartea, măcar pentru a înţelege înainte de a arunca cu piatra. V-am spus, vor fi şi momente destule în care veţi râde mult. Eu prevăd deja un volum 2. 

Pasajul preferat din carte: „Pentru o viaţă sănătoasă cred că e bine să îi minţim pe toţi ceilalţi cât să le facem bine, cu moderaţie, dar să ne spunem nouă înşine adevărul tot timpul”.