Charles Roka, „Gitana”

Băuseră atât de mult, încât li se pungisera gurile. Simţeau un gust acru şi năclăit. Începuseră să se plictisească. Paul zise primul:

– Băi, nu mai am chef să stau. Nu mai încape neam de băutură. Parcă aş fute ceva.

Andrei se scărpină cu degetul mic în ureche şi răspunse cu încetinitorul:

– Băi, şi eu m-aş cam fute. Dar cu cine? Astea de aici nu se uită la noi, au cordacii lor. Suntem ziariştii curului. Nu se uită nici dracu’ la noi dacă n-avem bani. 

– Mai am doar banii de chirie. Şi ceva din prima aia că m-au bătut minerii la filmare. 

– Păi eşti boier, frate! Auzi, dacă te duc eu într-un loc ieftin, îmi dai şi mie bani de futut?

– Dă-te dreacu’ de bou. Niciodată n-ai bani. De băut tot eu ţi-am dat.

– Haidi, mă, zi. Te duc?

Şi au ajuns undeva, pe Calea Moşilor, la o casa dărăpănată. Unele ferestre aveau plăci de lemn în loc de geamuri. Intrară pe o poartă legată cu o sârmă groasă. Le ieşi în cale din întunericul nopţii un  bătrân cu mustăţi mari şi albe. Când îi văzu, începu să zbiere:

– Mercedesa, faaa, a venit unii să dea la ciocane. Spuie-i lu’ Zambila să se scoale şi să se spele. La noi ie cu hiegienica, ca să ştiţi, le zise celor doi clienţi cu un aer important.

Andrei se uită zâmbind la Paul cu privirea care părea să-i spună: „Vezi, băi, că nu te aduc oriunde”. Paul era puţin crispat. Nu-i prea plăcea locul, dar ceva mai ieftin nu găseau la ora aia. Plăti bătrânului tocmai când apăru Zambila rujată, într-o rochie scurtă. Adolescentă, bine făcută, pielea măslinie, iar ochii negri îi jucau în cap.

– Câţi ani ai? o întrebă Paul.

– Nouăşpe şi fac doar normal şi pe rând. Fără perversităţi, recită fata răspunsul.

Le făcu semn să o urmeze. Intrară printr-un gang şi ieşiră la altă casă, şi mai dărăpănată. Uşa de lemn era scoasă din balamale si rezemată de perete. Când intrară, Zambila le făcu semn să tacă. În mijlocul încăperii, pe masă, era un sicriu cu un mort. În jurul lui stăteau câţiva bărbaţi şi femei. Toţi tuciurii. Paul se uită consternat la Andrei:

– Ce-i aici, frate? M-ai adus la priveghi sau la futut?

– Le-a murit cineva, na. Ce treabă avem noi? Mergem în altă cameră.

Zambila le zise să vorbească încet, că murise bunicul. Când ajunse în dreptul sicriului, îşi şterse un ochi. Paul nu ştiu dacă e o lacrimă sau de la rimel. Se uită în sicriu de curiozitate. Un bătrân în costum negru, cu ochii închişi şi cu o pălărie lângă cap.

Paul deveni nervos:

– Frate, eu nu mă fut cu un mort în casă. Te-ai tâmpit? Unde dracu’ m-ai adus? Gata, luăm banii înapoi şi plecăm.

– Vrei să ne taie ăştia pulile? Asta e camera de trecere. Aia de futut e mai în spate, ştiu, că am mai fost. Iar Zambila face toţi banii.

– Tu eşti chiar bou? Nu mi se scoală  cu ăştia aici. M-am luat după creierul tău de bou şi am mai şi plătit.

– Du- te la Hilton, dacă nu-ţi convine, îi strigă Andrei. 

În clipa aia, cei din jurul mortului începură să se agite cu ochii în tavan. Se auzeau trosnituri şi deodată plafonul crăpă fix deasupra mortului, iar peste sicriu, dintr-un nor de praf, căzu un bărbat cu un aparat de filmat. O femeie ţipă:

– Haoleo, l-a omorât pe Parpanghel.

– Taci, fa, proasto, Parpanghel era mort, o puse la punct un bărbat mustăcios.

Cameramanul se ridică scuturându-se de praf si aranjă pălăria lânga mort. Andrei şi Paul strigară în cor miraţi:

– Zgubi, ce faci aici?

– Eu lucrez de noapte şi m-au trimis ăştia din redacţie să filmez o înmormântare ţigănească. Voiam sa prind un unghi de filmare bun din pod. Voi ce faceţi aici? 

– Noi am venit la futut, îi răspunse Paul sictirit. 

Zambila bocea peste sicriu fără să îi mai bage în seamă. Rimelul i se scursese pe faţă, iar cum stătea aplecată, de sub rochia scurtă i se vedeau chiloţii destrămaţi. Zgubi filma impasibil cu camera pe umăr. 

sursa foto http://www.tuttartpitturasculturapoesiamusica.com/