Eu cred ca omul e programat sa fie fericit trei zile. Nu mai mult. Luati orice exemplu va vine la indemana. In orice situatie, fericirea maxima si absoluta nu tine mai mult de trei zile. De aceea si sarbatorile importante tin trei zile, iar in basme toate petrecerile se desfasoara in trei zile. Tot in basme imparatul are fie trei fete, fie trei baieti, care au de trecut prin trei incercari. Chiar daca autorul anonim a fost tentat sa proiecteze fericirea in nemurire prin exprimarea „si-au trait fericiti pana la adanci batraneti, de n-or fi traind si azi„, tot el si-a dat seama ce gogomanie fara margini e asta si a incheiat prin „si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa„. In traducere libera, „bai, prostilor, dar voi chiar ati crezut asta? E doar o poveste”.
Inevitabil, cam in ultima zi de Craciun, adica a treia, pe oameni ii cuprinde nostalgia. Dupa bucuria primului licar de bec in brad, dupa efuziunea alergarii si primirii cadourilor, dupa entuziasmul reunirii familiei, dupa orgasmul papilo gustativ al meniului, omul incepe sa oboseasca. Precum o jucarie intoarsa cu cheia si al carei arc s-a destins. Indiferent de motiv, celulelele responsabile de fericirea noastra emana endorfine in doze fix cat sa ajunga timp de trei zile. Odata cu oboseala, creierul nu mai face proiectii si nu mai e ancorat in prezent. In starea de ghiftuiala si confort omul face un refresh memoriei. Gaseste arhive de care uitase. Intra acolo, o sinapsa adormita face conexiunea intre doi neuroni anesteziati si omul incepe sa-si aminteasca. Dar in filmul dat invers, vede altfel ceea ce vedea in urma cu trei zile: momente intense de bucurie mistuite in tristeti, iubiri ucise intre „Nu pot trai fara tine” si „Futu-ti mortii ma-tii”, renuntari, dezradacinari, schimbari, alegeri. Omul ghiftuit de trei zile de fericire incepe sa rasfoiasca. Intotdeauna se va gasi sa legi o iubire sau o moarte de Craciun, o nastere sau calatorie. Intotdeauna a existat de Craciun o petrecere esuata sau un chef monstru, o despartire si o nebunie. E ca in contabilitate, iti da pe minus sau pe plus. Si aici il apuca pe om tristetea. Ca bilantul ar fi pozitiv, daca n-ar exista dorul. Omului ii e dor de cel care era inainte de a fi mistuita bucuria in ura, inainte de a alege, inainte de a schimba sau de a renunta. Inainte de orice alt Craciun. Mai spera. „Şi, în sfârşit, o soartă/Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)/Fac două (Scriem una şi ţinem una,/Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).” contabiliza Marin Sorescu. Fericirea programata pe trei zile e urmata intotdeauna de tristeti programate pe termen nelimitat.