Nu stiu altii cum faceau, dar noi, cand eram copii in epoca ceausista acasa in Timisoara, impodobeam bradul intotdeauna pe 24 decembrie. De cum intram in vacanta, scoteam cutiile cu globuri si beteala ca sa vedem daca e ceva spart. Faceam stelute din capace de la sticlele de lapte, taiate si infasurate pe creion, si lanturi din hartie colorata. Aveam globuri din sticla si beteala aurie, iar mama cumparase din Ungaria niste lumanarele ce se prindeau de brad. Insa cu cateva zile inainte incepea goana dupa cautarea bradului, pentru ca, asa cum stiti, nu se gaseau de vanzare prin piata. Intra in functiune filiera de relatii (aceeasi care facea rost de blugi, vegeta si carne). Stiu ca intr-un singur an am ramas fara brad de Craciun, in alt an am primit unul (inca „nins” cu vata) pe 27 decembrie de la niste vecini nemti care plecau din tara si nu mai aveau nevoie de el. Iar odata am avut un bradulet cu tot cu radacina adus de fratele meu si un prieten de-al lui, smuls noaptea din curtea unui service auto. Chiar si in iarna lui ’89, desi afara se tragea in draci, noi ne preocupam sa avem brad in casa. In seara de Ajun, intindeam pe covorul din sufragerie instalatia de lumini pentru ca tata sa o verifice cu un fel de creion electric. Intotdeauna un beculet era ars sau starterul nu mai palpaia. Impodobeam pomul cu mult entuziasm, apoi il admiram si mancam prajituri. Colindele se cantau incet, pentru ca „nu era voie”. Veneau prieteni de-ai parintilor mei si cantau frumos, iar noi stingeam lumina si lasam doar beculetele din brad sa clipoceasca. In ultimii ani inainte de ’89, „pocaitii”, cum le spuneam noi, adica baptistii, circulau prin cartiere intr-un camion cu remorca si cantau tare cantece religioase. Si ieseam toti la balcon sa-i ascultam. Comunistii nu se luau de ei, pentru fiecare emigrant in SUA statul roman incasa dolari. Asa ca, cel putin in Timisoara, unele culte religioase (adventisti, penticostali) isi desfasurau activitatea nestingherite. Multi cunoscuti „se pocaisera” ca sa plece din tara. Nu beau alcool si nu se uitau la televizor.
Stiam de Mos Gerila, normal, dar stiam ca la colegii nostri de scoala catolici, de pilda, el se numeste Mos Craciun. Nu ne deranja diferenta de nume cat diferentele de aspect: Mosul lor era mai gras, haina colorata intr-un rosu mai viu, de fapt avea un deux- pieces (haina si pantalon), cizme lustruite, o curea lata, barba mai ingrijita, fata vesela, emana un aer de prosperitate. Asa cum il vedeam noi in felicitarile si revistele pe care prietenii le primeau din Germania. Mosul nostru Gerila era mai slab, cu o barba jigarita, o fata trista si un nas rosu de betiv, imbracat cu o haina lunga ca o mantie de un rosu sters. Tinea sacul in spate ca pe o povara si mergea pe jos. Mosul colegilor catolici il cara in sania trasa de reni. Oricum venea Mosul, pe noi ne interesa sa aduca daruri. Si aici deveneam oarecum egali. Bomboanele de pom din ciocolata- saloane, cum se numeau, nu se gaseau. Dar am pastrat cativa ani niste bomboane din zahar ars, tari ca piatra, dar cu ambalajul saloanelor. Si le puneam pe alea in pom la fiecare Craciun. Portocalele si bananele le primeau ai mei de la prietenii nemti si unguri „din pachet”. Nu mai stateam la cozi la alimentara, pentru ca pana ajungea la noi vestea ca „s-au bagat”, nu mai prindeam nimic. De carne nu duceam lipsa. Aveam Comtimul de la care aprovizionam si rudele din toata tara. Aceeasi salata de boeuf, piftie, fripturi si prajituri pe masa. Dezmatul culinar se repeta de Anul Nou, dupa care reincepea scoala. Diferenta la noi era ca in ultima zi de Craciun, fiind ziua fratelui meu, petrecerea se prelungea cu vreo doua zile. Toti copiii din cartier se adunau la noi in casa. Aveam o zi sa ne intremam pana la Revelion. Tehnologia evolua sub ochii nostri anual: magnetofon, casetofon, combina. Si nelipsitele boxe.
Ma gandeam acum ca, desi la noi Mos Craciun a fost inlocuit cu Mos Gerila si nu era atat de vizibil ca azi, el infaptuia aceeasi actiune de responsabilitate sociala impartind daruri copiilor in urma unei scrisori. Diferenta e ca nu ne mai strangem la petreceri zbantuindu-ne dupa muzica revarsata din magnetofon, casetofon, combina…Fiecare prefera sa asculte muzica lui stocata cu grija pe calculator. Unde neaparat se gaseste si o colinda de Craciun. Curand copiii copiilor nostri si-l vor aduce singuri acasa sub forma unei holograme, langa un brad holograma.