In prima zi de Craciun e bine. Atat de mult s-au agitat ceilalti pentru ziua asta, incat te ia valul si pe tine. Fosnetul cadourilor, globurile, ispita gastronomica, rasetele, pozele, zgmotele…A doua zi se lasa linistea. Lumea se intoarce de pe o parte pe alta ghiftuita. Incep tristetile sa te gadile. Mai intai iti amintesti din copilarie cum era Craciunul (cu bune si rele), ai vrea sa-i mai vezi pe cativa (pe unii, imposibil…) si ti se face dor. Ca o pasare intr-o colivie scoasa de la intuneric si care incepe sa se tanguiasca. Dupa copilarie, incep scenariile cu what if. Ce „n-a fost sa fie”, dar ai fi vrut. Si iar te apuca dorul. Ca un paun care striga infoindu-si penele colorate singur intr-o curte mare. In zadar. A treia zi, in familie. Mancarea parca nu mai e asa gustoasa, dar mananci, ca inca e Craciun. Si dai pe gat paharul cu vin din ultima zi de Craciun si cu el sorbi toata copilaria, iubirile, what-if-urile, dorurile din craciunurile vietii tale. Cu fiecare an sunt mai putine, ai invatat sa le selectezi.