Îmi povestea tata despre bunici cum s-au dus, tăcuți, fără să deranjeze pe nimeni. Fie că au plecat subit sau și-au purtat cu demnitate suferința. Mi-a povestit tata și cât de săraci au fost și lipsiți de carte, dar prezenți la datorie în război, fără să ceară nimic în schimb și lăsând bucăți de carne. S-au întors de pe front și mai săraci, au făcut copii, au îngrijit câteva păsări și un purcel. Pe copii i-au dat la școală, puțin, cât au putut. Dar mândri că știau scrie și citi. Copiii săraci s-au căsătorit cu alți copii săraci și au făcut și ei copii. Pe care i-au trimis la școală. Mai mult decât îi trimiseseră părinții lor pe ei și mai mândri decât aceștia că pot mai mult. Cromozomii noștri se unesc după cum se recunosc, programați să facă mai mult decât cei de dinaintea noastră, purtând povara și frumusețea strămoșilor noștri, și se așează într-o spirală care nu e decât un strigăt de eliberare. Te bucuri, dar uneori îți dorești să se deschidă o poartă în timp și să fugi, să fii altcineva…