ma uit in noapte langa mine cum doarme pe perna. are un profil perfect. nu ma pot abtine sa nu-i trasez conturul cu degetul in aer. imi vine sa o strang de obraji, dar nu vreu sa o trezesc, asa ca mimez un sarut fix pe nasucul ei. stiu ca dimineata cand se va trezi ma va lasa sa-i dau cati pupici vreau cu figura aia de pisica multumita. si cand se trezeste ii tin obrazul lipit de obrazul meu si ma gandesc ca acele clipe nu se vor repeta. ca va creste si ca nu va mai avea nevoie de tandretea mamei. pentru ca va avea parte de cine stie cate alte tandreturi care-i vor modela sufletul.

aud pasii pe hol cu papucii tarsaind in noapte. uneori ma enerveaza tusea tatalui in noapte. ma enerveaza ca mama vrea sa vorbeasca cu mine cand eu sunt obosita si n-am chef. ma enerveaza cand observ la fiecare vizita cat au imbatranit si ca nu mai pot sa ma bazez pe ei cu totul, ma enerveaza ca au inceput sa caute in ziare anunturi cu locuri de veci de vanzare, cu seninatatea unui viitor proprietar de apartament. ma enerveaza ca ii iubesc iremediabil si ca ei ma iubesc iremediabil incat nici nu mai conteaza.  si atunci cand toate ma enerveaza si simt si eu cat sunt de odioasa, ma intorc mereu la acelasi gand care imi loveste ca un topor capul. gandul la care nu as vrea sa ma gandesc niciodata, dar il stiu ascuns intr-un colt si il chem cand sunt odioasa pentru ca doar gandul acela ma face nu sa devin mai buna, ci sa gandesc lucid :

ce va fi cand toate aceastea nu vor mai fi? voi fi un copil singur sau un parinte parasit?