foto bazavan.tabu.ro

am tot vrut sa scriu despre Herta Muller , care a fost zilele trecute la Bucuresti intr-un dialog memorabil cu Gabriel Liiceanu. n-am apucat si a fost bine pt ca intre timp au aparut comentariile specialistilor, nu profani ca mine. si mi-au intarit convingerea ca femeia asta chiar  nu a luat degeaba Premiul Nobel . raspunsurile ei directe, lipsite de metafore inutile, au indicat punctele nevralgice ale societatii romanesti: lipsa de solidaritate, tradarea, minciuna, lasitatea, ipocrizia.  Herta Muller a inchis gura tuturor scriitorilor , mai mult sau mai putin importanti, care isi revendica tot felul de drepturi invocand disidenta. de o simplitate sincera , care nu lasa loc asocierilor persoanei ei cu niciun epitet lingusitor, scriitoarea vorbeste doar ceea ce considera important, fara nicio risipa.

„când eu am avut probleme cu dictatura, cei mai mulţi au tăcut”. in cateva cuvinte, scriitoarea germana cu origini timisorene  demoleaza mitul rezistentei intelectualilor in fata sistemului comunist. mai exact, nu se poate vorbi de o rezistenta prin cultura in dictatura. exista ori disidenta ori tacere, lasitate si compromisuri, cum frumos spune Petre Barbu in editorialul sau din Adevarul. despre eleganta Hertei Muller a surprins Cristina Bazavan niste detalii fine.

„40% dintre cei care se afla astazi la putere provin din vechea Securitate si se protejeaza intre ei”, a spus Herta Müller, la Targul de carte de la Frankfurt exact acum un an. in tot timpul asta cat de mult a fost mediatizata la noi Herta Muller? cat de mult am auzit despre ea si cat de mult ne-a fost starnit interesul pt persoana ei? daca ea are dreptate ? daca cenzura care a actionat cand a plecat ea din tara are un brat lung si la 20 de ani dupa `89 ? daca traim de fapt dincolo de un geam prin care inca vedem deformat realitatea? si pe cei care vin sa ne spuna ce e gresit, noi nu-i credem?

am mai avut o revelatie urmarind ce a vorbit la intalnirea de la Ateneu cu Gabriel Liiceanu: romanii mai au o grava problema de comunicare. intre ei si cu altii. de aici lipsa de coeziune a faptelor si esecul proiectelor. putini sunt cei care spun lucrurilor pe nume fara interese absconse si care au curajul sa recunoasca atunci cand gresesc. ne autocenzuram si asta este un prim pas spre alienare.

daca s-ar face un concurs de cele mai neobisnuite actiuni de marketing si pr, as nominaliza pt locul 1 fosta Securitate, pt ca a reusit „performanta”  nedorita de a fi atat de omniprezenta tocmai prin…invizibilitate si de a constitui si dupa atata timp o sursa inepuizabila de filme, dezbateri, articole de ziare etc. dar si pt umbra amenintatoare pe care inca o are…