În apartamentul de la etajul 9 vara era cald ca într-o seră. Uşa cu cercevele rupte de la balcon stătea mereu deschisă. Se vedeau doar cerul şi aburii ridicându-se din balustradă. Tu umblai în vârful picioarelor ca să nu îmi tulburi somnul. Îţi simţeam ca prin vis sărutarea pe frunte, pe păr şi pe gură, mă închinai cu dragoste. M-am trezit şi în ziua aceea năucă, cu părul ciufulit şi nu te-am văzut lângă mine. Am fugit goală din aşternuturi prin casă şi te-am găsit în camera cu uşa cu cercevele rupte de la balcon. Era deschisă şi m-am cuibărit pe genunchii tăi. Tu scriai, pentru că aveam nevoie de bani. Te-ai întrerupt şi m-ai privit înduioşat cum stăteam goală în braţele tale. M-ai liniştit spunându-mi că eşti acolo şi acolo vei fi întotdeauna. M-ai ridicat în braţe şi am privit împreună la burta mea. M-ai dus pe patul cu tapiţeria mâncată de molii şi m-ai iubit uşor, iar uşa cu cercevele rupte de la balcon a tresărit.
Stăteam goală la tine în braţe în aburii verii şi nu ne spuneam nimic. Eram goală precum pruncii când se nasc, iar la lumina zilei mă ruşinam precum fecioarele. Tu râdeai înduioşat mângâindu-mi pielea. Îmi şopteai în păr că vei fi acolo întotdeauna. Stăteam goală la tine în braţe şi îmi era de ajuns. Eram sigură că aburii verii erau forma fericirii care ieşea din noi şi ne învăluia.
Noaptea m-am trezit strigând în întuneric unul din numele copilului nostru născut în altă lume. Mă mai vizitase, ba îmbrăcat de joacă, ba sunând la uşă. De fiecare dată avea alt nume. Dormeai lângă mine şi nu am vrut să te trezesc. Destul că mă vizita pe mine.
sursă foto www.absolutearts.com
🙂
Melodia? aa, da…:)