pentru cateva zile am trait ceea ce numesc eu  o viata normala. adica o viata fara grija confortului personal, intre oameni relaxati, amabili si zambitori, ascultand de la prieteni stabiliti in strainatate de n ani cum se lucreaza in companiile lor, multi copaci, multa verdeata, respect pentru reguli, civilizatie.

intr-una din zile am stabilit cu niste prieteni sa ne intalnim la Baden Baden,  in Germania. noi , fiind in Strasbourg, am avut ca varianta optima trenul. am intrat in prima agentie de voiaj care ne-a iesit in cale. inauntru, o atmosfera prieteneasca, vesela, 3 persoane la 3 birouri cu computere ( francezii au cam desfiintat conceptul de „tejghea” in mai toate domeniile). cand mi-a venit randul, angajata societatii de cai ferate franceze nu numai ca mi-a dat toate informatiile cerute, dar mi-a printat orarul tuturor trenurilor dus-intors pe ruta ceruta !

gara din Strasbourg ar merita un post aparte. o imbinare reusita intre modern si cladirea veche.

pretutindeni exista aparate de unde iti poti cumpara la orice ora bilete in orice directie. casa de bilete este doar o varianta de rezerva si este aproape invizibila.

acelasi lucru este si la nemti. orice informatie poate fi obtinuta de la aceleasi aparate. in Franta, biletele se valideaza inainte de urcarea in tren, in Germania, validarea nu se face. este vorba probabil doar de constiinta. pt ca pe tren nu a venit nicun controlor, nici la dus, nici la intors.

ma intrebam cum ar fi sa se implementeze si la noi un asemenea sistem informatizat si ce consecinte ar avea. pentru ca, ganditi-va, numai cati angajati ar trebui sa fie reconversionati sau restructurati: vanzatoarele de la casele de bilete, cele de la „informatii”, personalul de pe trenuri, angajatii din gari ( pentru ca in localitatile mici din Germania nu am vazut nici macar gari ca si cladiri, doar aparate si indicatoare care te indrumau).

nu mai vorbim de transportul local urban, unde practic in fostele case de bilete au fost montate automate de eliberat bilete! la noi abia s-au introdus cardurile de calatorie, insa ne despartim cu greu de „taxatoarea din fund”, vanzatoarea de bilete. si cu toti controlorii, mecanicii, acarii, impiegatii, sefii de gara, angajatele de la ghiseu, conditiile de transport lasa de dorit, biletele sunt la fel de scumpe ca si un bilet de avion low-cost, iar companiile au pierderi. un sistem greoi, incarcat si ineficient pe care il mentinem in mai toate structurile. suntem noi, romanii, oare atat de sociabili  incat nu ne putem dezlipi de interfata umana de la tejghea si ghisee in detrimentul unui automat de bilete ? reticenta romaneasca fata de informatizare si investitie  in tehnologie ar putea avea de fapt o explicatie in dorinta unor categorii socio-profesionale de a-si gasi cu orice pret utilitatea si de a refuza schimbarea din jur. anul trecut, atat societatea nationala de cai ferate franceze cat si Deutsche Bahne s-au confruntat cu pierderi financiare si n-au ezitat sa reduca cheltuielile,sa taie din beneficiile angajatilor si sa investeasca in infrastructura.

dar pana la informatizare: cat timp credeti ca ar rezista la noi atatea biciclete laolalta in fata garii ???  🙂