De sărbători, cu sufletul rătăcitor
Bunny Griffeth, "Andalucia Traveler" Când am plecat de acasă, din Timişoara, cu un geamantan, am zis că nu mă mai uit în urmă. Am venit la Bucureşti ca să dau la Facultatea de Jurnalism. Părinţii mei nu fuseseră de acord să plec din cuib, ei mă voiau o profesoara cuminte undeva, foarte aproape [...]
Culorile tuturor Paştilor
Dorothy Johnston, "Easter Angel" Când eram copil, se găsea un singur fel de vopsea de ouă, Gallus se numea. Mama se enerva de câte ori o folosea, zicea că e proastă şi nu se prindea culoarea. Aşa că ani la rând am vopsit ouă româneşti cu vopsea din Ungaria (care era foarte bună [...]
Praful de stele din ochi
The rain through the window Cu greu ajunse cel de-al treilea taximetrist la care apelase. Ceilalţi doi nu reuşiseră să găsească strada. Nici şoferul cu care venise, deşi era mai bătrân, nu auzise de acel conac ce adăpostea expoziţia de pictură. Rătăcise cu maşina prin hăţişul străzilor fără să găsească adresa. Ploua mărunt [...]
Calul de la fereastră
Vincent van Gogh, "The Caravans - Gypsy Camp near Arles" Pe vremuri, blocurile alea adăposteau muncitorii aduşi din toată ţara la construirea socialismului. Acum erau părăsite ca după un cataclism. Geamuri nu mai existau, ferestrele arătau ca niste pete intunecate pe pereţii coşcoviţi de ploile şi ninsorile anilor. Nici tocuri nu mai existau, [...]
Orgasmul nestrigat
Edvard Munch, "Separation" În ultimele două săptămâni am aflat că doi amici (diferiţi) au divorţat. Ambii cu copii mari si cu pietre clădite la temelia căsniciei. Cu soţii elegante şi deştepte. Din afara zidului familiilor, păreau cupluri indestructibile. Aveau job-uri bune, case, maşini, bani. Plecau cu soţiile şi cu copiii în vacanţe frumoase [...]
Operaţia de schimbare de sex
Jenne Glover, "Kindred Souls" Sorin voia să-şi schimbe sexul. Procesul de feminizare începuse demult, de când îî plăceau băieţii. De fapt nici nu-şi aducea aminte dacă îi plăcuseră vreodată fetele. Se îmbrăca numai în straie femeieşti, se dădea cu rimel si cu ruj şi îşi făcea roşu în obraji. Îl/o ştiam de la [...]
Zâmbetul din noapte
Viktor Oliva, "Absinthe Drinker" Ajunsesem pe pod spre locul indicat de vocea la telefonul din noapte. Nu a vrut să-şi spună numele. - Mergeţi repede la blocurile neterminate şi îl veţi găsi. Dar grăbiţi-vă, poate să moară! - Cum vă num...? Telefonul se închise cu un sunet sec. Maşina încetini în dreptul scheletului [...]
Viaţă sexuală de ziarist nouăzecist
Charles Roka, "Gitana" Băuseră atât de mult, încât li se pungisera gurile. Simţeau un gust acru şi năclăit. Începuseră să se plictisească. Paul zise primul: - Băi, nu mai am chef să stau. Nu mai încape neam de băutură. Parcă aş fute ceva. Andrei se scărpină cu degetul mic în ureche şi răspunse [...]
Trei întâmplări şamanice
Leonid Afremov- THE SOUL OF THE FOREST După ce traversam două străzi mari (Calea nuştiucui şi Calea nuştiucare), dădeam de ruinele conacului. Noi ii ziceam cetate. Până la ele, un câmp plin cu maci şi buruieni, vara, si o plapumă albă, iarna. Copiii se jucau printre zidurile mucegăite. N-aveam curaj să mă apropii mai [...]