N-am rezistat tentației de a răspunde invitației scriitoarei Monica Tonea (Belgia), care coordonează revista „Timpul Bruxelles”, de a scrie ceva. Încă o dată mi-a fost limpede că, indiferent de drumurile pe care le-aș, dragostea de scris, bucuria de a-ți vedea numele pe paginile, fie ele online acum, ale unei publicații, nu echivalează alte performanțe publicistice. Scrisul pentru ziar are o vrajă a lui, de aceea nu te poți vindeca de microbul jurnalismului, rămâi „infestat” pe viață.

Iată și primul meu articol, mulțumesc încă o dată pentru această oportunitate, o oază în timpuri incerte. Pentru că Timpul ne guvernează pe toți, în tot și-n toate.

„Dacă s-ar face un program național, planetar, cum doriți, de promovare a poveștilor optimiste, m-aș implica voluntar fără să mă gândesc. Am rostogolit în cascada mainstream și în oceanul virtual multe asemenea povești, și când lucram ca ziarist și de când scriu cărți. Legăturile mele cu oamenii trec printr-un test-grilă al umorului, în sensul că rezultatele acestuia dau gradul de conectare. Pentru că umorul e legat de optimism și de puterea de adaptare. Cunosc oameni care sunt în stare să facă glume și în cele mai dramatice momente ale vieții lor. Nu e cinism, ci o formă de rezistență personală.

Am tot spus că avem nevoie de povești optimiste, mai ales acum, când țesătura realității devine tot mai greu de îmbrăcat. Și nu este ca și cum ne-am preface că nu o vedem, este pentru supraviețuire. Este ca și cum am juca un joc. Vă amintiți jocurile copilăriei, se întâmplă să ne întoarcem adesea la ele! Știți de ce? Pentru că au regulile acelea primare de echipă, de solidaritate, care apar într-un grup de naufragiați pe o insulă, când se revine la „setările din fabrică”. Pentru că te determinau să-ți testezi curajul și demnitatea, pentru că aveam ocazia să deținem pe rând controlul. Pentru că puteam fi învingători sau învinși, fără consecințele evaluate la vârsta de adult. De unde putem trage concluzia că devenirea noastră complexă ne poate îndepărta și mai mult de realitate. Nu în sensul de cunoaștere, ci de percepție…” Citește continuarea aici.