A ieșit de la tipar romanul „Codul lui Zoran”, iar editorul a fost foarte rapid, astfel că s-au livrat deja comenzi. Cititorii postează fotografii cu cartea, iar eu sper să le placă. Pentru că e o carte cu totul diferită ca stil, față de ce am scris până acum. E o carte-poveste care are ea însăși o poveste. Am început să scriu la ea anul trecut, în aprilie (multe coincidențe cu acest aprilie!), după ce terminasem de scris „Divorțurile amanților”.  Aveam povestea în minte de ceva vreme, i-am spus-o și editorului Herg Benet, Alex Voicescu, și i-a plăcut subiectul. Dar a fost să iasă o altă carte, „Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire” (Editura Univers), apoi au fost drumurile în Canada și moartea tatălui meu. Imediat după această pierdere am reluat scrisul. Am scris trepidant, nopți întregi, cu umerii și gâtul amorțite, am scris și de Crăciun, și în seara de Anul Nou, dar gândurile se așterneau pe hârtie, așa se cereau ele. Poate că a fost lumea în care eu am evadat că să pot trece de șoc, să-mi țin mintea ocupată și să nu sufăr. Cartea nu are legătură cu ceea ce mi s-a întâmplat în viața personală, a fost o detașare de ea. La începutul acestui an am trimis editorului manuscrisul și mi-a spus că îi place, știa că e altceva și era curios. La un an de când am început să scriu la carte, ea a ieșit la lumina zilei cu o copertă minunată, care reușește să cuprindă simbolurile din poveste. Este inspirată dintr-un fapt real, ca și personajele principale, are multă acțiune cu accente de thriller, dar și episoade emoționante. Este despre viață, așa cum e ea, despre iubire, despre ratare și supraviețuire. Despre firul acela subțire pe care mulți am balansat măcar o dată în viață și doar de noi a depins să avem curaj să mergem mai departe. Este vorba despre prietenie, dar și despre trădare. Cât despre lebăda de pe copertă, pot să vă spun că e o cheie în carte. De ce lebădă? Veți vedea din lectură. Cartea se poate comanda de pe siteul editurii, de pe libris.ro- aici, de pe elefant.ro- aici , și este disponibilă în librăriile Cărturești, iar în curând va fi și în celelalte. Lansarea oficială va avea loc la Târgul de carte Bookfest, în iunie. Până atunci aștept impresiile voastre, iar eu mă bucur de cel de-al optulea „copil”, pentru că tot ce este legat de „Codul lui Zoran” are ceva magic și știu că tatălui meu i-ar fi plăcut și ar fi fost mândru. Tot ce am putut să fac a fost să-i dedic lui această carte, l-am simțit mereu lângă mine. Să știți că orice carte își alege timpul când să apară.

Pe coperta a patra a romanului sunt trei micro recenzii:

Codul lui Zoran este o nouă reinventare literară reușită din partea curajoasei autoare a seriei Amanții. De data aceasta avem un roman de acțiune, cu accente de thriller, cu detalii construite impecabil – societăți secrete, relații complicate de familie, iubiri pierdute, vină, remușcare, regăsire… Orice ar scrie și indiferent care i-ar fi personajele, Corina Ozon nu își dezamăgește cititorii!“ (Cristina Nemerovschi)

Citind-o pe Corina Ozon, uiți sensul cuvântului sfârșit; nu numai că nici nu știi când ai ajuns la finalul cărții, urmărind ițele întortocheate și captivante din destinele și aventurile personajelor, ci te și trezești pe negândite că tu, cititorule, poți avea oricând un nou început. Al tău. Acesta este în definitiv rolul artei: de a-ți impregna curajul de a merge mai departe.“ (Alexandru Voicescu)