E al naibii de greu să iei decizia să ieşi din viaţa cuiva. Sau să scoţi pe cineva din viaţa ta, tot aia. Mai întâi e senzaţia de triumf, te lauzi singur că ai fost în stare să faci asta, parcă ai timp mai mult şi eşti uşurat. Apoi, magia succesului se risipeşte uşor şi încep îndoielile. Oare am făcut bine? Poate m-am grăbit şi mai avea să-mi spună ceva. Reciteşti ultimele conversaţii, faci analiză sintactică şi morfologică, pe verticală, orizontală şi diagonală. Îţi suni prietenii, îi întrebi şi pe ei dacă înţeleg ce înţelegi şi tu din cuvintele alea, scrise într-o conjunctură oarecare, fără legătură cu prezentul. La început toţi sunt amabili, săritori, înţelegători. Te ştiu cu inima cusută şi se poartă cu grijă. Dar începi să-i plictiseşti cu presupunerile tale, cu analizele de what if, iar tu îţi spui în gând că sunt nişte egoişti. Fără să cuantifici orele posibile şi mai puţin posibile în care te-au ascultat cu răbdare de budhist.

            Începi să te interesezi ce face persoana de care te-ai despărţit. Dacă sunt veşti că e bine, nu te bucuri, deşi e împotriva logicii asta. Dar ce-are logica de-a face aici? Te-ai bucura dacă ai auzi că suferă, eventual plânge şi îţi strigă numele, se zvârcoleşte şi spune tuturor că nu mai poate trăi fără tine. Îţi trec prin faţa ochilor scenele acestea şi îţi umezeşti buzele cu limba, o satisfacţie perversă te străbate, fără să te gândeşti ce caraghioase ar fi să te aibă pe tine ca protagonist. Câteva zile te mai vaieţi aşa prin stânga şi prin dreapta, te mai trece ciuda câteodată că nu te caută fostul şi că nu prea mai ai cum să afli dacă e bine sau nu. Încet-încet se duc şi ciuda, şi furia, şi îndoielile. Bagi totul într-un borcan şi îl pui în raft, dar nu ştii ce etichetă să-i lipeşti. Suni o prietenă, ştii că ea mai deţine informaţii despre fostul:

– La ce-ţi mai foloseşte? Te întreabă ea iritată. Deja e plictisită de subiect.

– Nu ştiu ce etichetă să lipesc pe borcan, ca să-l pun pe raft, îi zici cu tonul de „Jur că e pentru ultima oară!”.

– Pune-i ce etichetă vrei tu şi gata! E tot mai clar că prietena e sătulă şi o ţii din treabă.

Îţi frângi mâinile, chiar nu ştii ce să scrii acolo, nu ai destule răspunsuri. Te uiţi tâmpă la eticheta goală şi îţi vine să pui mâna pe telefon şi să suni. Cu o ultimă brumă de demnitate nu apelezi acel număr şi îţi aminteşti ce ţi-a spus o altă prietenă:

– Vei mai avea multe încercări de a da înapoi, de regrete, dar, de fiecare dată când îţi vin astea, să suni pe altcineva, ca să uiţi.