Acum ceva vreme m-a întrebat directorul Programul MBA, pe care l-am absolvit în 2010: „Ți-a folosit MBA-ul la ceva?”. El știa că lucrez ca PR-ist la o companie națională, unde nu s-ar acorda, zice-se, o importanță mare segmentului comunicării. Doar că organizația în care lucrez eu nu este tipic celor „de stat”, ci e chiar foarte interesantă și are management privat. Dar nu despre jobul meu vreau eu să povestesc aici. I-am răspuns directorului respectiv că mi-a folosit cu vârf și îndesat experiența academică. Uite, de exemplu, la promovarea cărților mele. Știu că nu ai musai nevoie de MBA, ca să faci o promovare bună, dar eu chiar am folosit tot ce am învățat, ca să nu dau greș. Sigur, unii se înteabă „Păi, dacă ai scris așa bine, ce să mai promovezi?”. De acord, dar cum auzi de mine, cât sunt eu de genială și talentată, dacă nu mă laud un pic, hmm? Și să știți că nu ușor nici să te lauzi, trebuie să ai o strategie și cu asta. Granița cu penibilul și ridicolul e foarte fină. Și acum pare că mă laud, nu? Nu, acum explic un mecanism. Pentru că de mai bine de un an și jumătate fac acest lucru. Adică mă laud cu strategie. Ideea e următoarea: acesta este un job neplătit, pe care l-am făcut și îl fac în timpul meu liber. Acum nu mai poate fi vorba de timp liber. Și, pentru că nu am avut bani, ca să angajez o firmă de publicitate, am exploatat pur și simplu tot ce-am învățat despre Public Relations și am adaptat la ce aveam eu nevoie. Recunosc, a fost și este o provocare să utilizez cele mai moderne mijloace. Am uzat de toate rețelele de socializare, iar principalul motiv a fost că e gratis și ușor de creat comunități. Am început să muncesc la blog, care începuse să facă fire de păianjen, de când nu-l mai folosisem. Când l-am ridicat nițel, i-am făcut cunoștință cu cei trei „prinți”: Facebook, LinkedIn, Google +. Twitter a venit mai târziu, el e Prâslea. Iar Instagram pur și simplu mi s-a dat pe tavă. Pentru că cei care îl folosesc mult sunt cititori care se fotografiază cu cărțile mele. Dar marele cadou a venit de pe Facebook. M-am trezit într-o dimineață și, din neant, primisem în dar un fanclub al cărții „Zilele amanților”. Sigur, eu acum spun povești, ca să păstrez tonul, dar fanclubul cărților- True Blue există și acum, a crescut și s-a format din admirație pentru scriitura mea. Iar acesta  a jucat un mare rol în promovarea cărților mele. Din plăcere, necondiționat și cu sinceritate. Pentru că și eu scriu sincer. Iar oamenii m-au ajutat pentru că prin gesturile lor s-au ridicat și pe ei înșiși. Și-au demonstrat că pot să facă lucruri, dacă vor. Așa cum zicea un prieten, pe oameni nu-i leagă bucuriile, ci problemele.  Eu am aruncat o piatră în apă, dar am fost și sunt responsabilă de toate calculele făcute privind viteza, valurile pe care le propagă, dar mai ales locul în care va cădea. Pentru că tot suntem într-o poveste, am făcut o călătorie inițiatică printr-o pădure fermecată și necunoscută, unde mă pândeau încercări și pericole. Dar mi s-a dat ba un pieptene fermecat, ba să beau o apă vie. Mi-au ieșit în cale prieteni, care m-au protejat. Dar să vă mai spun ceva: în toată călătoria asta a mea, am crezut în ceea ce fac și să nu credeți că tot ce am făcut a fost primit de toată lumea cu entuziasm. Nici nu mi-am propus și ar fi fost anormal să fie altfel. Cei care nu sunt de acord cu tine echilibrează de fapt balanța.

Oamenii vin către tine cu un scop și pentru că undeva vibrațiile lor se interesectează cu ale tale. E suficient să fie o secundă, aceea va crește și se poate întinde peste timp. Mă simt o prințesă, într-o poveste în care cresc în trei zile, cât alții într-un an. Mulțumesc, prinților Facebook, LinkedIn și Instagram, pentru că mi i-ați adus pe cei mai buni și mai mișto oameni. La Gala PR Award, despre care, dacă vreți să aflați ce e ea, vedeți aici, am fost singura persoană fizică între agenții și corporații. Dar nu m-am simțit singură deloc, de fapt. Toți prinții au fost acolo, cu mine 😉