Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Theodora Massini: „Dependenţa emoţională faţă de bărbat este aceeaşi la femeile de azi ca și la cele de acum 30 de ani”

corina 6

          Pe Theodora o știam de când lucram și eu în televiziune. Ea lucra la TVR, apoi a fost la Prima Tv, pe atunci lumea asta era mică. A venit în Antena 1 după ce am plecat eu, așa că drumurile noastre nu s-au intersectat. Ne-am abordat pe Facebook după ceva vreme, datorită, desigur, cărții mele „Zilele amanților”, pe care ea a citit-o, i-a plăcut și a scris despre asta. Ne-am întâlnit la o cafea și este așa cum mi-am imaginat-o eu: frumoasă, caldă, discretă, inteligentă și elegantă. O eleganță care nu vine din haine de firmă, ci din atitudine. Voiam să o întâlnesc oricum, chiar dacă nu mi-ar fi citit cartea, mă atrag persoanele rafinate. Ea e una din astea. Și știam că avem multe lucruri în comun, fiind „leat” de presă. Theodora e o tipă mișto, cu multe preocupări, zău, nu știu când are timp: job, mamă, soție, blogger, socializează…Acum lucrează la un proiect interesant împreună cu încă trei prietene: un site pentru mame cu copii, altfel decât ceea ce există până acum. Dar până acolo, Theodora mi-a povestit despre fascinanta ei familie, cu un bunic dirijor la 13 ani, o bunică soprană prigonită din cauza originii evreiești…Theodora însăși este o carte.

Bunicul conducea o orchestră la 13 ani, iar bunica l-a vrăjit pe Regele Carol

Oamenii o știu pe Theodora Massini de la televizor. De pe ecran în spatele ecranului, pe generic. Ce ar fi făcut Massini dacă nu s-ar fi făcut ziarist și cum a ajuns să se facă ziarist?

Ar fi fugit de acasă şi ar fi plecat în lume cu şatra de ţigani. Nu râde! Asta visam când eram mică. La momentul acela, mama, Adina Massini,cântăreaţă de operă, tocmai studia partitura Carmen de Bizet. Ţiganca frumoasă şi liberă care face doar ce vrea şi ce simte, (întotdeauna ce simte) indiferent de ce spun ceilalţi, indiferent de pericol, chiar cu preţul vieţii… a fost aşa, ca un fel de revelaţie. Mi se părea că aşa sunt eu. Bine, probabil chiar aşa sunt, undeva, în mine. Dar o joc bine… Apoi, pe la 30, mi-as fi dorit să fac teatru. Cred că din aceeaşi nevoie de libertate totală. La care s-a mai adugat şi fascinaţia pentru multele Theodore pe care le-am descoperit în mine. Ori, în teatru, eşti în fiecare seară altcineva. Pasională, plictisită, iubitoare, viperă, răzbunătoare, ingenuă… Ce poate fi mai eliberator decât să poţi să te manifeşti cum eşti tu de fapt, dar cum nu vei putea arăta vreodată în societatea plină de conformism? Şi să mai primeşti şi bani pentru asta… Şi în fine, în jur de 40, am devenit puţin mai realistă.  Acum mi-ar plăcea doar să-mi încep ziua de muncă la o cafenea, cu laptopul în faţă, cu un fresh, un cappucino şi un croissant. Şi să scriu toată ziua. Mult. Gen Sex and the City... Şi uite cum, citind ce scriu îmi dau seama că tot o superficială am rămas… În televiziune am ajuns… cu mult noroc. Îmi doream, am făcut un fel de practică la TVR. Apoi am făcut o pauză, că aveam nevoie de bani. M-am angajat la o firmă de curierat. Căram ziare în spate pentru diverse firme.
Asta de la 5 dimineaţa. Apoi mergeam la facultate, iar după amiaza eram profă de engleză la liceu. La un moment dat mama mi-a spus că are o prietenă al cărei fiu era redactor la Prima TV. Radu Cazan, pe numele lui. Am mers în redacţie, am scris o ştire… şi asta a fost.

Massini este un nume seducător de-a dreptul. Povestește un pic despre el și cei care l-au purtat de-a lungul timpului. Am aflat din ce familie minunată te tragi…

E seducător, sexi şi unic. 🙂 Unic în România. Nu-l mai are nimeni, noroc că soţul meu a fost suficient de îndrăgostit de mine încât să mă lase să mi-l păstrez. Şi să-l dau mai departe şi fiului. Ar fi fost păcat să se piardă. Wow… cei care l-au purtat de-a lungul timpului… Sunt oamenii care îmi umplu sufletul ori decâte ori mă gândesc la ei. Şi sunt cei care sunt sigură că mă veghează de acolo de sus, cu un zâmbet… Bunicul, Egizio Massini. Italian, alăptat de o egipteancă. (Egizio înseamnă Egipteanul, în italiană) Leu, ca mine. S-a născut pe scenă şi la 13 ani conducea o orchestră. Înţelegeţi? La 13 ani, bătea din baghetă şi zeci de muzicieni cu ani de studii în spate făceau linişte să-l asculte… A fost unul din membrii fondatori ai Operei Române şi a pus bazele primei Şcoli Militare de muzică din România. A fost locotenent colonel. Maestru emerit, artist al poporului. 9000 de sectacole. Obişnuiesc să mi-l imaginez în frac negru, cu privirea lui pătrunzătoare cum subjugă audienţa. O ştiu din poze. Privirea. A murit înainte să mă nasc. Mi-a lăsat-o pe bunica. Dora Massini, sufletul meu. Soprană. Evreică născută în Ucraina. Aş putea scrie pagini întregi despre ea. Fără să mă repet, din suflet.  Frumoasă. Superbă. Strălucitoare. Artistă şi femeie până în vârful unghiilor. Roşii, întotdeauna. De la ea am învăţat să iubesc perlele. Şi eleganţa. De la ea am învăţat că o doamnă rămâne o doamnă indiferent de condiţii. Întotdeauna rujată, parfumată şi zâmbitoare. Nu ştiu pe nimeni care să fi adunat atâtea furtuni şi suferinţă într-o viaţă. Şi nici nu ştiu pe nimeni care să le înfrunte pe toate, mereu, cu acel aer de regină. Familia i-a fost ucisă în lagăr. A mâncat luni întregi iaurt cu pâine, ca să-şi plătească studiile la Conservator. Şi aşa, Dora a ajuns solistă la Opera. Soprană, una dintre cele mai bune ale vremii. L-a vrăjit pe Regele Carol. Dealtfel, ea şi Egizio- care era si inspectorul muzicii militare petreceau mult timp la Curte. Profesional însă… era evreică. După abdicarea Regelui, nu a mai avut voie să plece din ţară nici măcar să cânte. Sub regimul comunist, la fel. Nu vreau să-mi imaginez cât a suferit. S-a retras în cele din urmă, cu o pensie evident mică. Ţin minte că mergeam la ea la sfârşit de săptămână, înainte să-şi vândă casa din Pictor Iscovescu, şi-mi făcea rost, cumva, de fiecare dată de mâncare care nu se găsea în galantare. Sardine şi ceai negru, rusesc. Cu lapte. Nu ştiam pe atunci că pentru asta, făcea economii o săptămână. Şi, invariabil, mă ducea la Operă. Ne îmbrăcam elegant, îşi punea tocuri şi îşi lua binoclul. În timpul spectacolului, bătea tactul cu degetul, pe marginea balconului. La ariile finale, lăcrima. Dar îşi ştergea repede ochii. La fel cum îmi cerea şi mie să nu plâng vreodată în public. „Mergi la baie, te ştergi, te dai cu pudră şi ieşi zâmbind. Nimeni nu trebuie să ştie ce e în inima ta. Doar tu. Sufletul e al tău.”
Şi desigur, e tata. Bob Massini. Cel cu care voiam să mă mărit, copil fiind. Nu am stat împreună pe cât de mult mi-aş fi dorit. A divorţat de mama când aveam un an. A avut de altfel 5 soţii, una mai frumoasă ca alta. Probabil de la el mi se trage înclinaţia spre jurnalism. A fost ziarist. Şi cronicar muzical. Şi sportiv de performanţă. Apoi, cum era de aşteptat, a devenit regizor de operă. Nu a vrut să fie membru de partid, aşa că l-au dat afară. A pierdut tot. La 50 şi ceva de ani a luat viaţa de la zero în Israel. Nu a putut nici el să stea departe de scenă. A înfiinţat un studio de operă. A murit de Crăciun. Cu o lună înainte, am apucat să-l ţin de mână şi asta contează enorm. În afară de ei, sunt şi eu. Dar Theodora e numele…de scenă. În buletin sunt Egizia Perugina Theodora Massini (si Ivănescu acum). Egizia dupa bunicul, Perugina pentru că partida de amor care a dus la discuția noastră de acum s-a consumat în Perugia, Theodora, ca să am nume de sfântă. Toată copilăria mi s-a spus Egi. Când am intrat în televiziune, în 99, șefii de la Prima au hotărât că Egizia și Massini pe deasupra e prea pretențios. Şi de atunci sunt Theodora.

Cum să faceţi sex, cu copilul în casă

Ai un job, o carieră, ești mamă și soție. În acest carusel, în care mai toate femeile timpului nostru se învârt, unde are loc și iubita? Crezi că, după căsătorie, odată cu trecerea anilor, termenul de „iubită” devine desuet și lasă loc categoricului „nevastă”?

corina 4

Categoric Nu. Adică nu ar trebui să se întâmple asta. Şi nu trebuie să lăsăm să se întâmple. Nu de alta, dar între soţie şi iubită eu întotdeauna aş alege să fiu iubită:)) Statutul de soţie e unul care intervine sau nu, dar contează prea puţin în ecuaţia unei relaţii. Aşa că, da, sunt de părere că într-o relaţie, cu acte sau fără, nu trebuie să uităm să fim iubite.
În plus, să definim separat termenii. Iubita este femeia pe care el o… iubeşte, nu? Asta înseamnă că este frumoasă, deşteaptă, îngrijită, numai bună de trântit în pat. Adică exact cum vrem noi înşine să fim, nu doar pentru ei ci şi pentru noi.  Soţie, de partea cealaltă, e… cea cu care se însoţeşte bărbatul. Mişto, dar nu mi se pare prea complex. Am putea porni însă o altă discuţie despre cât de greu e să le faci pe toate. Cum ar veni, sa te trezeşti la 6 in fiecare dimineaţă, să duci copilul la şcoală, să mergi la muncă, să termini serviciul şi să mergi să iei copilul, cu care apoi nu ajungi acasă, Doamne fereşte, mergi la baschet, dansuri, limbi străine etc. Intri în casă ca o furtună, să zicem, la ora 21 şi o iei iar de la cap. Hrănit, spălat şi pregătit copilul de somn, călcat haine pentru a doua zi, stat cu el un pic să adoarmă. Bun, până aici ai fost angajată şi mamă. Pe la zece seara ai timp să te gândeşti să fii soţie şi iubită. Sar peste spălat vase, ordine, curăţenie, gătit şi ce-o mai fi, ca să nu devin melodramatică. Ajungem la partea incitantă. Să faci repede un duş, să te dai cu o cremă, să-ţi pui ceva sexi pe tine şi să torni un whiskey în pahare. Când ai reuşit să le bifezi pe toate, începe greul. Să-ţi goleşti mintea de atâţia „Trebuie” “Repede” “E târziu, nu apuc…” Să-ţi repeţi în minte „Nu sunt obosită” şi să ajungi chiar să te crezi. Ei, şi apoi,  după ce ai făcut toate astea, începe partea de seducţie, nu? Că doar soţul/iubitul/amantul are şi el nevoie să fie incitat puţin… Şi când în fine, ajungi la sex, adormi… Aici chiar am glumit:)) Oricum aş putea să scriu pagini întregi despre asta. Nu vrem asta, acum, corect?:)

Ce părere ai despre modul în care decurg acum relațiile dintre femeie și bărbat? Cum s-au schimbat față de acum 30 de ani, în ce puncte (nu G!)?

Mulţi spun că s-au schimbat. Eu am îndoieli, de la o vreme. Uite, să-ţi explic. Se spune că femeile sunt mult mai independente decât acum 30 de ani, da? Eu nu cred. Da, poate că financiar se pot întreţine singure, dacă sunt norocoase, dar dependenţa emoţională faţă de bărbat este aceeaşi. Toate visăm la Happily ever after. Că aşa suntem crescute de când lumea. Ori ăsta e din start o proiecţie, care, cum spuneam, nu s-a schimbat mai deloc. Doar că acum îl cheamă Mr. Big în loc de Făt Frumos. Iar ceea ce s-a schimbat, iarăşi, nu ştiu dacă e în avantajul nostru. Din aceeaşi dorinţă de a fi „independente” ne asumăm din ce în ce mai multe sarcini. Înainte, femeia stătea acasă. Era soţie şi mamă. (rareori şi iubită:)) Bărbatul întreţinea familia cu tot ce înseamnă asta. Acum, ea vrea să fie şi femeie de carieră, şi mamă şi soţie şi iubită. În ordinea asta, drept care undeva tot nu-i iese. Acum, să presupunem că într-o zi, el decide că-i plac lucrurile mai simple, o femeie mai puţin competitivă care să-i fie mai mult iubită, nu să-l inhibe cu atâta perfecţiune, şi pleacă. Are cineva senzaţia că noua femeie, care a luptat să fie de toate pentru toţi, va plânge mai puţin decât cele de acu’ 30 de ani? Hai, să fim sincere…

 Pe lângă cariera de jurnalist, ești blogger și te ocupi de dezvoltarea unui proiect online adresat mamelor și copiilor. Ce anume te-a inspirat și ce urmărește?

Aşa… deci pot să-mi fac puţină reclamă, da? Ideea mi-a venit de pe Facebook. Unde, by the way, sunt foarte activă. Postam de multe ori replici sau întâmplări haioase cu fi-miu, la care primeam multe like-uri. Mie îmi plăcea să le povestesc altora, să le citească. Win-Win situation. Aşa a început. Acum, pe scurt. Site-ul se numeşte www.mothersandthecity.ro, e activ de pe 1 iunie (normal) şi suntem patru mame (iarăși normal). Plus un scriitor anonim la rubrica de sex (că doar nu era să lipsească tocmai asta). Scriem despre orice. Orice ne încântă, orice ne enervează. De ce şi ce variante găsim. Nu venim cu sfaturi. Doar cu experienţe. Încercăm să ne facem viaţa mai uşoară şi mai mişto. Sigur că mergem cu copiii la engleză, dar cât învaţă ei nu spune nimeni că nu avem voie să mergem la coafor. Sau la o cafea cu prietenele. Sigur că şi noi ne dorim să avem copii care citesc. Dar mai degrabă le luăm un „Sherlock Holmes” decât un „Bunicul” al lui Delavrancea. Sigur că ni se par interesante articolele despre Cum să alăptezi corect, dar parcă mai mişto e unul despre Cum să faceţi, sex cu copilul în casă… Şi tot aşa. Avem rubrici de ieşit în oraş, de modă, de bârfe şi de spectacole. Noi ne-am propus de fapt să ne distrăm. Şi ca mame, că doar femei sunt şi ele.

Foto: arhiva personală Theodora Massini

Anunțuri

2 comentarii la “Theodora Massini: „Dependenţa emoţională faţă de bărbat este aceeaşi la femeile de azi ca și la cele de acum 30 de ani”

  1. Theodora Massini
    01/06/2015

    Multumesc:) M-am simtit tare bine eu singura cu intrebarile tale:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 31/05/2015 de în Discuţii de suflet şi etichetată , , , , , .

Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.158 de urmăritori

Răsfoieşte-mă

Follow Corina Ozon on WordPress.com

Blog Stats

  • 378,456 hits
ARTĂ FOTOGRAFICĂ: WWW.ALEXMAZILU.RO/CANVAS/
Mai 2015
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Drepturi de autor

Toate textele de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Nici un text nu poate fi preluat fara acordul autorului si/sau mentionarea sursei !
35+, by Corina Ozon

No matter the distance, there are connections.

A Study in Sarcasm

Ain't I a stinker?

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

dana moica

photography

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

omintecreata

nimic nou si totusi...poate

domnu' io

Courage doesn’t always roar. Sometimes courage is the little voice at the end of the day that says I’ll try again tomorrow. ~Mary Anne Radmacher

V. Mior Gavrilan, un neîmblânzit

aici despre anti/de/socializare, apostazie, mizantropie, nihilism, neniism, miorism sau despre iluzia libertăţii

Gino Stefan

Contemporary artist

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

BUCUCICRISTINA

Vrei să fii original? Atunci fii tu însuți. . .

%d blogeri au apreciat asta: