1323976785397_332644

        Nu știu cum se desfășoară discuțiie dintre bărbați despre femeia ideală. De fapt, ba da, ar trebui să știu. Eu, ”mama amanților”, care am scris din pielea bărbatului atât de bine, încât am fost adesea întrebată dacă chiar eu am scris, ar trebui să știu tot despre bărbați. Sigur că știu, dar este ca atunci când ești expert în comunicare și cel mai greu e să fii la fel cu cei apropiați. Atunci ești dezastru, varză. Pentru că intervine ceea ce niciun specialist nu prevede în manualele de gen: emoția și așteptările. Discuțiile despre bărbați, purtate de femei, sunt interminabile. Femeile par plicticoase în tendința lor de a întoarce lucrurile pe toate fețele, de a găsi explicații, chiar și acolo unde nu e cazul. Concluzia unei discuții savuroase, purtată cu niște cititoare din Arad, a fost că nu bărbatul este cel care alege femeia alături de care să trăiască, ci femeia îl alege pe bărbat. Femeile sunt setate pe așteptări și nu, nu e bine, dar cică e ceva normal. Iar bărbații nu au așteptări, ci instinct de vânător. Cât timp ești o pradă, ești cea mai sexy și cea mai iubită. După sex, s-a dus naibii și iubirea. Vi se par cunoscute chestiile astea? Cu siguranță, chiar vă plictisesc, vă freacă la ridiche, vă fute creierii în asemenea hal, încât nu mai vreți să auziți de femei. Sau, hai!, să căutați alta, eventual. Eu am spus că nu mai cred în bărbații care nu sunt consecvenți în onestitatea lor. Este ca și cum îți promit o vacanță în Toscana, tu îți faci program, bagaje, planuri de trasee, iar ei te anunță în ultimul moment că s-au răzgândit. Este ca o noapte de amor, în care ți-ai pus speranțe mari, dar s-a lăsat fără finalizare. Pentru că, nu-i așa, unul din doi se întâmplă să nu fie pregătit pentru asta.

Nu am înțeles niciodată bărbatul care investește resurse mari de timp, bani și energie pentru a te cuceri, ca apoi să devină un oarecare. Nu înțeleg bărbatul care nu mai vrea să te atingă, dar te dorește în preajmă, te adulmecă, dar nu te lasă să pleci. Nu înțeleg bărbatul care a ars intens pentru tine, iar apoi fuge mâncând pământul, fără ca măcar să te asculte dacă te doare. Care preferă zeflemeaua, după ce ți-a tras-o, în locul unei vorbe frumoase. În discuția asta cineva m-a întrebat, eu, care scriu despre poveștile amanților, care e modelul meu de bărbat. Am răspuns pe loc că nu am un model. Dar bărbatul trebuie să corespundă cerințelor de moment. Apoi, m-am gândit că și bărbații, probabil, gândesc așa, însă sensul utilitar diferă. Am fost întrebată la emisiunea de la o televiziune locală din Arad, unde tocmai am lansat cu succes ”Zilele amanților”, cum trebuie să arate bărbatul pentru mine. Iarăși am spus că nu cred în prototipuri. Dar cred că, atunci când în decurs de două zile ți se pune aceeași întrebare, înseamnă că oamenii sunt frământați de răspunsuri la care nu găsesc explicații. Și asta e mai a naibii decât întrebări la care nu ai găsit încă răspunsuri.