1901487_923504051016873_2572550055573172068_n        Nu m-aș fi gândit niciodată că o carte poate să facă atâtea minuni. Să aducă laolaltă atâția oameni cu suflet deschis și minte luminată. Mai ales că îmi pierdusem speranța că ar mai exista astfel de oameni. Succesul nu e un pandantiv lucios, ci o povară. Atunci se aleg prietenii. Cartea „Zilele amanților” a intrat în multe case și a provocat momente de relaxare, dar și de meditație. Adulterul nu e la îndemâna oricui și nici pe placul tuturor. Cei care s-au adunat în jurul cărții au înțeles că este vorba de a observa lucruri de lângă noi, fără să le judeci.

Aventura fanclubului cărții a început în urmă cu două luni, din iniţiativa unui prieten căruia nu îmi ajung cuvintele ca să-i mulţumesc. Am dorit să diluez pagina de Facebook de discuții in jurul cărții și să creez un spațiu în care cititorii să se exprime fără reținere. În câteva săptămâni, s-au strâns peste 200  de fani, iar în prezent sunt peste 300. Din București, din țară și din străinătate (Italia, Belgia, Germania, Malta, Grecia, SUA, Canada, Egipt). Subiectele abordate au fost din cele mai variate, mai toate din zona amantlâcului, a relațiilor de cuplu, s-au discutat teme tabu și îndrăznețe. Unii au fost activi de prima oară, alții au stat sfioși și au privit de pe margine, iar apoi au prins curaj. S-a creat rapid o comunitate închegată, adunată în jurul spiritului cărții mele. Aș putea părea arogantă dacă aș afirma că cititorii mei au un aer special și îi recunosc de departe. Dar așa simt eu. Sunt oameni din domenii diferite, bărbați, femei, cu vârste diferite, și, așa cum aveam să aflu pe parcurs, cu povești de viață interesante. Căsătoriți sau nu, fericiți sau nostalgici. Un singur lucru conta: că, atunci când intrau pe grup, se simțeau liberi de griji și prejudecăți. Și asta fac și acum.

Odată relațiile online sudate, ideea unei întâlniri, pentru a ne vedea la ochi, a apărut în mod firesc. Mai întâi, cineva a lansat să facem un chef cumințel, chiar își punea casa la dispoziție pentru asta. Au apărut voci din afara Bucureștiului, care voiau și ele să fie prezente. Mihaela Bălan, una dintre fanele cărţii şi devenită o prietenă nepreţuită, a propus Old Nick Pub, în Piaţa Lahovari. Au confirmat participarea în jur de 50 de persoane din Bucureşti, Galaţi, Arad, Tulcea, Brăila, Craiova. Asta era pe listă. Pentru că era vorba de un eveniment cu adevărat festiv, am comandat la o altă fană, Raluca Savu, torturi home made marca GLAZE – Custom Made Cakes & Cookies.

Şi a venit şi seara de 7 martie. Fiind o petrecere privată, la care urmau să vină oameni pe care nu îi cunoşteam, am zis să dăm o tentă exclusivistă şi am fixat o parolă de acces : „Unde s-au cunoscut Cati şi Mircea?”. Şi a început să vină lumea. Şi a tot venit, au fost chiar peste 50, câţi se anunţaseră. Au venit din alte oraşe, aşa cum au promis, a fost o mare surpriza şi de departe, de peste mări şi ţări. Totul, pentru mine şi pentru cartea „Zilele amanţilor”. A fost muzică, dans, tort stropit cu prosecco, artificii, râs. Ne-am cunoscut cu fiecare. Candice şi Adrian Dragotă, Otilia Ţigănaş au vorbit frumos despre cartea mea. Apoi fiecare s-a prezentat şi a povestit cum a dat de „amanţi”. Gina Bradea (blogul pofta-buna.com), deşi locuieşte în Italia, a trimis reţeta proprie a tortului „Zilele amanţilor” unui masterchef priceput, iar tortul a fost livrat şi devorat.

Şi, de parcă nu avusesem şi aşa parte de multe surprize, dragii mei prieteni s-au mobilizat şi mi-au făcut cadou un laptop. Pentru că aflaseră că scriu pe unul împrumutat, cu o tastatură improvizată. Momentul mi-a tăiat respiraţia. Ei, care nu se cunoşteau, s-au mobilizat online doar ca să îmi vadă bucuria pe chip. Şi a fost imensă. Nici acum nu am ieşit din ea. Voi mai credeaţi că există astfel de oameni, care să se bucure de bucuria ta? Eu nu mai speram. Şi uite că există. Şi nu sunt puţini şi, ceea ce e minunat, sunt lîngă mine. 

După o săptămână, ne-am adunat din nou câţiva la o bere, la Explorer`s Pub, şi a fost la fel de plăcut şi natural. Poate fi un exerciţiu de adevărată prietenie, dar a fost unul reuşit. Oameni strânşi în jurul unei cărţi cu fluturi, oameni-fluturi. Vă mulţumesc că existaţi şi că aţi venit către mine învăluindu-mă cu iubirea voastră în fiecare clipă!

Foto Cristian Gache