Guest post Alex Andronic (Andronicus)
– Iubi, Charlote m-a invitat în oraş, a zis că are poftă de specialităţi asiatice.
– Îhî…
– Vii şi tu? Nu vreau să merg singură, ştii bine că e nebună şi mă face de ruşine. Ultima oară i-a strivit chelnerului sfârcul drept. Poartă mereu inelul ăla cu suliţă de i l-a dat fostu’. Haaai! Te roooog! Miauuu!
– Dacă-mi demonstrezi că ştii să şi latri, vin!
– De ce eşti porc?
– Iubi, ţi-am mai zis, asta te face pe tine scroafă. Crede-mă! Ştiu exact cu cine se fute porcul. Şi mai ştiu că ai nevoie de şofer, nu că ţi-ai dori neapărat să vin şi eu. Dar fie, oricum mi-e foame. Mă-ta nu te-a învăţat să faci mâncare.
După două ore de aşteptări, iubi a fost pregătită. Ne-am urcat în maşină şi-am pornit cu viteza melcului către restaurant. N-am voie să conduc repede, că cică i-aş deregla tranzitul firfizoanei şi apoi are probleme cu evacuarea. Evident că afară e un frig de-ţi îngheaţă până şi organele interne, aşa că am dat căldura la maxim în maşină, să pot conduce calumea, fără efectele speciale ale Parkinsonului. Tâgâdâm, tâgâdâm. „ Iubi, de ce n-ai făcut dreapta aici?‟ „Hai, mă, iubi, ia-o naibii pe acolo, că e mai frumos drumul.‟ „Hei, vezi că mergi cu doi kilometri şi jumătate peste limita legală, să ştii că eu nu vreau să mor în maşină!‟ (Taci în paştele mă-tii odată!‟ … mormăind eu).
– Iubi, opreşte, te rog, căldura!
– Suithart, dacă n-ai observat, sunt fix -10 grade afară, ceea ce înseamnă că se resimte undeva la -18 grade. Conduc! Mi-e frig!
– Da, iubi, mă doare pe mine-n cur de cât de frig îţi este ţie, mi se distruge machiajul!
Pula mea, asta şi-a pus jumătate de cutie de glet pe faţă, evident că i se distruge machiajul. Cum dracu’ nu m-am gândit? Opresc căldura şi dau muzica la maxim, să nu-i mai aud bombănelile. „Let it gooo, let it gooo, can’t hold it back anymore…‟
– Iubi, asta e piesa din „Frozen”. E pentru fetiţe. Ce naiba…
– Who dă fac cares? (Cine-a pus gura-n capu’ femeii, prost a fost, bă!)
Bine, asta nu i-am spus-o, evident. Am ajuns şi la locul cu pricina, am coborât din maşină şi mi-am aprins o ţigară, cât timp îşi refăcea firfizoana machiajul. Şi-am mai aprins una. Şi încă una. Şi-apoi, de nervi, am fumat jumătate de pachet. Şi nu doar că m-a făcut să stau ca idiotul 45 minute lângă maşină, dar are şi-un talent cu care a fost înzestrată, pe care pot să pun pariu că l-a primit cadou de la mă-sa, la naştere. Băi, cum amplifică fiinţa asta orice firimitură de nerv, n-ai văzut aşa ceva. O puteam auzi cum mormăia. „Da, că m-a pus dracu’ să-l chem pe iubi cu noi, nu puteam să conduc io singură, desculţă? Ce căcat, acum tre’ să-mi refac tot machiajul, că idiotul îngheţa de frig şi i-a trebuit saună în maşină.‟ Jur că, dacă mai continua în halul ăsta, urma un nou sezon din serialul Cioacă-Elodia, de data asta cu personaje noi. Într-un final, după lungi aşteptări, firfizoana s-a gătat. Charlote, evident, a ajuns şi ea tot atunci, căci a fost un trafic infernal, zise ea. Unde pula mea e trafic, nu ştiu, dar trecem peste.
– Bună seara, am rezervat o masă pentru 3 persoane, ora 19:30.
– Păi, e 21:15.
– Detalii de natură externă, n-a ţinut de noi. Ne scuzaţi.
– Ok, aşteptaţi puţin, încerc să vă găsesc o masă… … bun, urmaţi-mă, vă rog. Masa 17. Perfect, nici că se putea mai bine. Este exact lângă locul de joacă al copiilor. Ce mi-aş putea dori mai mult. Ne-am aşezat, am cerut de băut. Chelneriţa nu vorbea sub nicio formă vreo limbă cunoscută de noi, aşa că, cu ajutorul unui mini-dicţionar ce exista pe masă, am pierdut încă cinşpe minute să cerem de băut. Firfizoana a vrut un Tuborg mare, clasic, Charlote şi-a luat un lichior scârbos cu lakrids (gust d’ăla de cauciuc) iar eu, desigur, cola fără gheaţă, de data asta, căci mă cam luase măseaua. Le-am invitat pe don’şoare să ne alegem ceva din bufet, dar au refuzat în secunda doi. Au spus că trebuie să se calmeze, ambele, că cică sunt nervoase. Ptiuu, să-mi bag pula-n nervii lor, tot ele sunt nervoase. M-am dus singur şi mi-am umplut farfuria cu tot felul de ciudăţenii, c-aveam să le gust pe toate. Când m-am aşezat înapoi la masă, a venit şi chelneriţa cu băuturile. Am primit exact suc de mere cu gheaţă. I-am explicat la duduie timp de alte zece minute că nu asta cerusem şi că vreau să-mi aducă cola fără gheaţă. „Ko xie xie aman tiu keris xane futemokii‟ Fă, uite cum stă treaba, sunt cu iubi aici de faţă, în general nu fut nimic, că-i geloasă, darămite să-ţi fut ochii. Cola uit no ais. Kapiş? „Xie amo na‟ No bine, fugi. A venit înapoi cu cola, ce-i drept, dar şi gheaţă. „Iz gut?‟ Aha, veri gut. Gracias. Nu mai aveam nervi să-i cer fără gheaţă.
„Mrgaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaah‟ „Mrgaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaah…‟ Ce drăguţ, un bebe care plânge. Ba nu, stai, copii care plâng. Combinat cu o muzică senzaţională, ceva tradiţonal chinezesc, japonez, naiba ştie. Căcate d’alea de bile colorate din locul de joacă al copiilor zburau prin aer, ca nişte albine din floare-n floare, doar că ele zburau din farfurie-n farfurie. Printre altele şi-n a mea, aşa că m-am trezit cu bucăţile de sushi strivite, când tocmai ce voiam să fac poză, să le pun pe feisbuc. Iubi şi Charlote bârfeau femeile din restaurant, prost îmbrăcate şi grase, ziceau ele, bucătarul care venea să schimbe bolurile goale cu altele pline cu mâncare, îmi făcea discret cu ochiul, duduia cu păr ultra alb, undeva la patrujdă primăveri de când a ieşit la pensie făcea ture să-şi verifice stră-stră-nepoţii, atingându-mă, uşor, ca un fulg, pe umăr, de fiecare fucking dată. Singurele lucruri care mă făceau să mă simt bine erau nişte coiţe destul de măricele, îmbrăcate în susan şi umplute cu o substanţă ciudată, un fel de extract de muci şi ciocolată, nu foarte dulci, dar mega bune şi dânşii de la masa de alături care vorbeau puţin cam tare, dar nu era deranjat, căci vorbeau engleză d’aia, britanică. Băi tată, frumos accent. Am făcut abstracţie de urlete în ureche, bile în cap şi-n mâncare, scârboşenii şi alte cele, doar delectându-mă cu accentul lor mişto. Eram super captiv în ce povestea tipul cu cioc şi în mintea mea, de retard, încercam să vorbesc şi eu cu acelaşi accent, până m-a întrerupt firfizoana, că ea vrea acasă, că e plictisitor, că e nasol, că nimeni nu dansează, că mâncarea e proastă, deşi n-a mâncat nimic, că câr, că mâr. Mda, eu ce să mai zic? În rest, toate bune.
Apăi, să fie primit. Mulțumesc! Frumos scrie băiatu’
Talentat.
da, mai, nu stiu unde-i gasesc 😛