Foto Alex Mazilu

        Încă un an stă în prag, gata să iasă pe uşă. A fost un an bun cu mine, în care plăcerile din anii trecuţi au fost înlocuite cu altele. Am călătorit puţin în 2014 faţă de ceilalţi ani. Dar am continuat călătoria în Sine, aşa cum am promis la sfârşitul lui 2013. Am dus-o chiar mai departe şi m-a dus în locuri nebănuite. Am mai respectat o promisiune, cea de a scrie mai mult. Am publicat prima mea carte în 2014 şi lucrez la a doua. Un vis nesperat, dar, probabil, încolţit în pliurile sufletului. A venit atunci când trebuia să se întâmple, sunt sigură de asta. Scriu de când mă ştiu şi sunt mulţi alţii care scriu bine. Însă, dacă se întâmpla mai devreme, nu aş fi fost pregătită. Pentru că apariţia unei cărţi nu presupune doar un volum cu numele tău pe copertă, pe un raft din librărie. E o asumare că asta nu e o întâmplare. Intri într-o lume nouă, cu bune şi cu rele, la fel ca orice domeniu. Alte feţe, alte obiceiuri. Vin mulţi oameni către tine şi ai nevoie de puţină experienţă de viaţă ca să ştii să te organizezi şi să ai timp pentru fiecare. Pentru că, fără ei, cei care te citesc, degeaba scrii. Nu e ca şi când emani un status pe Facebook şi primeşti likeuri. O carte închide între coperţile ei zile şi nopţi de scris, corectat, frământat. Sute de ore în care nu ai fost lângă cei dragi. Iar eu cred că, doar când ai o reuşită, se aleg cei care îţi sunt cu adevărat aproape. Care te înţeleg şi îţi stau alături necondiţionat. La succesul altuia apar invidiile sub diverse măşti, frustrările, nu la necaz. Oamenii, în general, sunt obişnuiţi să dea la gândul că vor primi în schimb. Sigur că totul se poate converti pe lumea astea, mai puţin sentimentele. Cu alte cuvinte, totul a venit când lucrurile s-au copt şi am fost aptă să păşesc într-o nouă etapă. Îmi place, aş fi ipocrită să neg asta. Cunosc oameni deosebiţi, de la care învăţ continuu. Am fost ajutată şi mulţumesc mereu pentru asta. Cartea mi-a adus, într-un timp scurt, bucurii pe perioade lungi. Am călătorit împreună cu „amanţii” prin ţară, am fost şi Acasă, la Timişoara, am revăzut persoane dragi, pe care nu speram să le mai întâlnesc. Mi-a adus prieteni noi minunaţi şi continuă să mă încânte. Am creat punţi şi am cimentat relaţii. Anul 2014 a fost o lecţie a răbdării, derivată din cea a încrederii în  sine. Aplicată şi în relaţiile cu cei din jurul meu. În plus, tot în 2014, casa s-a îmbogăţit cu motanul Benjamin 🙂

Sunt absolut convinsă că lucrurile chiar se întâmplă atunci când le vine vremea. Pentru anul care vine îmi doresc sănătate şi linişte. Pentru că ziceam de ceea ce poate fi convertit sau nu, noaptea dintre ani o voi petrece aşa cum simt eu. Am invitaţii în cluburi, la prieteni, dar am primit o ofertă de nerefuzat din partea tatălui meu. Infanta va petrece cu prietenii adolescenţi, aşa cum e firesc. Prin urmare, anul 2015 mă va prinde alături de părinţii mei, ei sunt printre cei vitregiţi de prezenţa mea din lipsă de timp. Sunt sigură că este cea mai bună decizie. Pentru ei începe numărătoarea inversă. Vom fi împreună, vom ciocni un pahar, vom râde şi ne vom aminti. Mai ales ca mama e născută la intersectarea dintre ani. Şi mai ştiu că lângă mine se va afla cine mă iubeşte cu adevărat. 

La mulţi ani!