paul koh

„Cat art by catmaSutra – Put on your red shoes” by Paul Koh (pinterest.com)

Nebuna de Clau, după ce a rămas văduvă, a luat-o razna. Merge la tot felul de mitinguri de te miri ce, „să nu dăm grăunţe porumbeilor pe balcon” sau „nu rupeţi aripile la muşte„, cum zice Larisa. Pe bune, că s-a supărat, dar chiar n-ai ce face decât să mergi ore în şir pe străzi şi ţipând? Ea zice că e mişto, că a şi avut de câteva ori orgasm, mai ales când răcnea unu’ la un microfon. Un fel de lider cică. Şi, după cum vorbeşte de el, mie mi se pare că e îndrăgostită. Că mai mult pentru el merge la marşurile alea cred. Dar ea nu şi nu, că merge ca să schimbe sistemul. Că şi Larisa i-a zis „Hai, fată, mă laşi cu sistemul pulii? În loc să te fuţi, umbli aiurea pe străzi noaptea„. Clau a făcut bot şi i-a zis că e o obsedată sexuală. „Fată, dacă toţi s-ar gândi numai la sex ca tine, s-ar duce ţara naibii„. Daa, bine că ai ieşit tu să o salvezi, o lua la mişto Larisa. Iar aia se oftica rău. Mie, într-un fel, îmi era milă de Clau, o înţelegeam că a rămas un pic şocată după moartea lui bărbată-su. Ăla murise lângă ea cu degetul în fundul ei. „Fată, cum unele o iau cu biserica sau cu băutura după o traumă, aşa şi eu merg la mitingurile astea şi mă simt bine. Şi să ştii că vin oameni ca lumea, tineri, cu joburi pe la corporaţii. Deci nu toţi sunt ţăcăniţi, cum credeţi voi„, îmi zicea ea.

Atâta a insistat să mergem, că m-am dus şi eu o dată. Larisa nici n-a vrut să audă. Îl ajuta pe Tibi, tipul cu care era cuplată, la magazinul lui pentru animale. Fiindcă fusese hostessă, i-a venit ideea să stea în fustiţă scurtă în magazin şi să îi întîmpine pe clienţi cu o tavă cu boabe pentru câini şi pisici. „Şi ce fac, le gustă?”, am întrebat-o eu curioasă. Ea îmi răspundea enervată: „Fată, eşti dusă cu capul? Cum să le guste? E doar ca să vadă oferta din magazin şi să aleagă.” I-am zis că n-ar fi rău să pună şi nişte carne sau pateu. Mi-a zis că nu suportă mirosul. Am întrebat-o dacă primeşte salariu sau ceva bani. Mi-a răspuns că îi dă bani oricând are nevoie, că stă la Tibi şi, câteodată, i-o mai trage în camera din spatele magazinului, pe sacii cu boabe, între papagali, care fac gălăgie în colivie. Că ea a vrut să îi acopere cu ceva, dar el a zis că asta îl excită, să o facă de faţă cu papagalii, iar ăia să se izbească de colivie. Că de câteva ori au făcut praf boabele şi a trebuit să arunce câţiva. Îi plăcea că Tibi e nebun ca ea şi făceau toate nebuniile fără jenă. „Bine, dar văd că tot el e în avantaj„, zic eu. „Adică ce? Eu nu mă folosesc de scula lui?„, se răţoia Larisa la mine. Adevărul e că Tibi era un tip simpatic şi bun. Ştiu că ţinea la Epaminonda şi nu s-a lăsat până nu i-a adus o pisică. Stă ăsta toată ziua cu pisica în braţe. Uneori o ia cu el la birou, când nu are de umblat, iar aia stă lângă laptopul lui şi doarme. „Are suflet bun, tu„, îmi zicea Tibi. Are, că îmi face toate voile. Dar tot pe Mircea îl iubesc.

Am mers într-o seară cu Clau la Piaţa Unirii. Iar de acolo am luat-o pe jos pînă la Piaţa Victoriei. M-au cam durut picioarele, că aveam puţin toc la pantofi. Clau avea balerini, o durea undeva. Ducea în mână un afiş pe care scria „Neam săturat„, iar eu i-am zis că se face de râs, pentru că e greşit scris. „Intenţionat e aşa. Neam înseamnă ţară„, mi-a explicat Clau serioasă. Atunci am întrebat-o dacă nu era mai bine să scrie „Ţară sătulă„. La care Larisa a completat râzând: „Ţară sătulă de pulă„. Clau s-a uitat urât la ea, dar Larisa i-a spus: „Ce, fată, nu ne fut politicienii ăştia pe toate părţile cum vor ei?”. Iar mie nu mi s-a părut chiar o idee rea. Clau ne-a spus ofensată că e sloganul la care a conribuit şi Robi, liderul pe care ea îl plăcea. „Bă, mă laşi cu sloganul tău?” râdea Larisa. „L-a creat după ce mâncase o shaorma cu de toate”, zicea Larisa râzând întruna. Când am auzit de shaorma, mi s-a pus un nod în gât.

Se întunecase deja când am ajuns în Piaţa Universităţii, iar ăia au început să lovească cu sticle de plastic pe trotuar. Mă enervau, pentru că atunci m-a sunat Mircea şi nu am înţeles nimic din ce spune, iar el s-a supărat. I-am dat un sms: „Iubi, sunt la miting, te sun eu.” El nu a răspuns, aşa că i-am dat încă trei sms-uri. Tot nimic. Aşa că am luat o sticlă şi eu de la una şi am lovit cu ură de bordură. Îmi închipuiam că e capul lui Mircea. Clau mă privea cu admiraţie. Când a început să mă doară încheietura mâinii, am dat sticla unui tip bărbos şi i-am zis lui Clau că vreau să plec. A venit cu un tip să mi-l prezinte. Unu’ mic, cu început de chelie şi puţină burtă. Era Robi, liderul. Mă rog, unul dintre ei. Îl auzisem vorbind mai devreme la difuzor, nu le zicea rău, dar avea voce de castrat. Era îmbrăcat într-un tricou mov cam soios. Clau mi-a zis că nu mai trecuse pe acasă de vreo trei zile, ca să ţină treaz spiritul străzii. „Şi unde a dormit, unde şi-a făcut nevoile?”, am întrebat-o. Pe aici prin piaţă. Sunt wc-uri publice, iar de mâncare îşi cumpără, că doar e plătit. A dormit puţin, că nu era singur şi au făcut cu rândul. Avea dreptate şi Larisa, pierdere de vreme. Pe urmă m-am gândit că poate Robi nu are ce face acasă, nu o avea familie. Da, nu era însurat, îmi confirmase Clau fericită. Am întrebat-o direct dacă şi-o trăsese cu Robi. Clau mi-a răspuns fără să clipească: „Mi-a băgat doar degetul de vreo două ori, înainte să ia cuvântul”. Iar eu m-am gândit că, după atâtea zile şi nopţi pe străzi, ce mâini murdare trebuie să aibă liderul. Nu i-am spus nimic lui Clau, era prea fericită ca să o supăr eu. Am luat un taxi şi am plecat acasă.

Pe drum l-am sunat pe Mircea, dar nu răspundea. Cred că îşi dăduse telefonul pe silent. Şi iar m-am enervat, că îmi venea să dau buzna la el şi matracuca aia de nevastă a lui. Ca să se înveţe minte să nu se mai joace cu mine. Acasă am făcut un duş, că eram super jegoasă, şi am mâncat un sandviş. Când am intrat pe Facebook, am găsit un mesaj de la el: „Nu mă suna ca disperata, ştii că nu pot vorbi„. Aceleaşi căcaturi, nimic nou, mi-am zis. Tocmai atunci suna Epaminonda, era îngrijorat că pisica vomita. I-am zis că, din când în când, ele elimină ghem de păr. „Eşti divină, Cati. Te iubesc şi vreau să fii soţia mea„, mi-a declarat Epaminonda dintr-o suflare. Am stat o secundă şi mi-am zis că, în fond, nu sunt bătaia de joc a lui Mircea, şi că am şi eu dreptul la viaţa mea. Aşa că am zis răspicat DA. S-a auzit un mieunat, Epaminonda mi-a zis că a strâns de emoţie pisica prea tare în braţe şi că este cel mai fericit bărbat. Că îl sună pe Boss, ca să înceapă pregătirile, iar eu nu trebuie să fac nimic. „Va fi ca la Hollywood, Cati”, mi-a spus el entuziasmat. Eram moartă de oboseală după atâta mers pe jos, aşa că am adormit imediat.

A doua zi era duminică şi m-am trezit târziu. Chiar când puneam de cafea, sună cineva la uşă. Era Clau. Era neagră de supărare şi plânsă. M-am speriat că o fi violat-o careva azi noapte, după ce am plecat. Deşi aveau feţe de oameni de treabă. Dar mai poţi să ştii? I-am pus şi ei o cafea şi am întrebat-o ce s-a întâmplat. Mi-a povestit printre suspine că azi noapte, după miting, mă rog, au mai rămas oameni în piaţă, Robi i-a zis să meargă la el. Ea a acceptat bucuroasă. Cât el a făcut duş, ea i-a pregătit o omletă, iar el a fost foarte impresionat. Cât au mâncat, şi-au povestit din viaţă. Clau i-a zis că e văduvă, iar Robi i-a mărturisit că e singur şi că nu intră orice femeie la el în casă. Clau s-a simţit flatată. Şi chiar când voia să-şi aprindă o ţigară, se pomeneşte trasă de păr în dormitor şi aruncată pe pat cu faţa în jos. Până să se dezmeticească, liderul i-o trăsese frumuşel pe la spate. După ce a grohăit ca un porc, a sărutat-o pe umeri şi i-a zis că e femeia vieţii lui. Iar ea s-a înduioşat ca proasta. Apoi el a rămas la calculator mult timp. Nu ştie cât, că ea a adormit. S-a trezit,că Robi sforăia groaznic şi i-a stricat somnul. Atunci a văzut că lăsase computerul deschis şi s-a dus să navigheze pe net. Robi îşi lăsase pagina de Facebook deschisă şi dracul a pus-o să intre în mesagerie. I-a venit rău. După ce i-o trăsese ei, se întreţinuse cu vreo 20 de gagici. La toate le scria la fel: „Eşti femeia vieţii mele”. Clau plângea cu hohote deja când îmi povestea astea. Apoi brusc şi-a revenit şi mi-a zis: „Dar m-am răzbunat şi eu…”

(fragment din „Zilele amanţilor”, vol 2, în lucru)