Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Ziua la birou, noaptea la club- de vorbă cu PR-ul şi cu Event Managerul Grupului Bamboo

Ştiţi că am în cartea „Zilele amanţilor” destule scene care se petrec în cluburi. Acele locuri pline de viaţă, unde noaptea se întâmplă lucruri, se dansează, se bea. Adevărate centre de distracţie. În realitate, adevărate centre de business. Şi, ca orice business pentru care imaginea contează cel mai mult (e ca o fată care trebuie să arate bine şi când se trezeşte din somn), PR-ul face diferenţa. Vă vine să credeţi că în spatele jocurilor de lumini, al muzicii care urlă în boxe, al sticlelor cu băuturi care nu se mai termină niciodată, se află cineva care coordonează şi se ocupă de tot? Şi pentru că veni vorba de PR, am vrut să cunosc cine face acest lucru pentru unul dintre cele mai cunoscute cluburi, locul în jurul căruia s-au ţesut adevărate mituri urbane, alias BAMBOO. Am dat peste două fete tinere şi frumoase (şi deştepte, cum aveam să constat), care mi-au vorbit despre „fiţă” şi „pitiponceală” şi cât de mult se distrează ele muncind. Veţi vedea că sunt multe nopţi nedormite, şedinţe de luni, toate pentru distracţia altora, de fapt. 

35583_374915102583507_350989323_n

Raluca Gheorghe

Raluca Gheorghe, 27 de ani, este Marketing&PR Manager, a absolvit Facultatea de Litere (specializare- Relaţii Internaţionale şi Studii Europene) la Universitatea Bucureşti. Are un master pe Comunicare şi Relaţii Publice. A mai lucrat la Pro TV, Acasă TV şi revista Bolero.

10859745_10203331335390360_826730962_n

Nicoleta Cuciuc

Nicoleta Cuciuc , (Coco, aşa cum o cunoaşte lumea în „branşa” discotecilor), 37 de ani, Event Manager, este absolventă de Politehnică. A lucrat că ospătăriţă din studenţie (spre dezamăgirea tatălui ei care o visa inginer). De cinci ani lucrează în Grupul Bamboo, ocupând şi funcţia de manager de locaţie al Bamboo Pool pe perioada verii.

Cum e viaţa de PR-ist la un „club de fiţe”? E un PR cu fiţe, cum ar veni?

Raluca: E o întrebare care mi se adresează destul de des, sinceră să fiu. Ca să îţi răspund pe scurt, pot spune că e fermecător. Ca să-ţi răspund pe larg, o să-ţi spun că, într-adevăr, lumea percepe locaţia Bamboo că fiind un „club de fitze”. Ceea ce nu este deloc departe de adevăr, dacă prin „fitze” înţelegem eleganţă, lux, tehnologie de ultima oră sau servicii la standarde ce le egalează pe cele din Occident. E un rafinament ce pluteşte în aer de îndată ce păşeşti în club. Oricine intră aici îl simte, dar mai ales îl vede. Dar putem folosi în continuare „fitze” în loc de „rafinament”. În fond şi la urmă urmei, nici Versailles-ul nu este un loc unde ajunge chiar oricine, iar strugurii mai sunt uneori şi acri… 🙂

Nicoleta: PR-ul în România, după umilă mea părere, neavând studii de specialitate, este interpretat greşit. Întâlneşti la tot pasul o grămadă de fetişoare de 20-22 de ani care spun cu mândrie că sunt PR managerul unei locaţii, doar pentru că răspund la un telefon de rezervări, socializează cu clienţii în locaţie „bună, ce mai faci?”, poartă decolteuri adânci şi tocuri înalte…

Important pentru noi este că oamenii vin cu drag în acest loc, ne spun de multe ori că se simt că „acasă”, le oferim toate condiţiile că să se simtă bine şi de aceea revin. Până la urmă, nu-i nimic rău să îţi permiţi „o fitză” din când în când, nu-i aşa? 🙂

05Cum e cu „piţiponceala”, e un mit urban? Şi de ce vine lumea la club? De fapt cine vine la club?

Raluca: „Piţiponceala” e deja un termen care amuză aproape pe oricine, atât de des a ajuns să fie folosit. Până şi mult-practicatele „selfie-uri” au devenit tot o formă de „pitziponceală”, de amuzament. Eu cred că fiecăruia din noi, dar mai ales femeilor, ne place să ne dăm uneori puţin „pitzi”, chiar dacă nu toate o arătăm în public sau o recunoaştem. E drept, însă, că parcă altfel îţi vine să te uiţi în oglindă după ce te-ai dat cu ruj şi să ţuguiesti uşor buzele sau în semn de încredere în tine înainte de a pleca la club, mai degrabă decât înainte de a pleca dimineaţă la birou. E vorba de stare, de atitudine. Iar oamenii care vin în Bamboo se încadrează într-o „plajă largă” de tipologii, de personalităţi. De la studenţi, tineri, tinere ce debordează de energie sau femei de succes, până la businessmen sau străini din toate colţurile lumii. E un public pestriţ, cred că în asta constă de fapt magentismul care se creează într-o seară de club. O multitudine de energii care interacţionează şi creează o atmosfera uimitoare.

Nicoleta: Despre piţipoance…ce să-ţi spun…sunt multe şi peste tot, nu numai în cluburi. „Piţiponceala”, după părerea mea, atât la bărbaţi cât şi la femei, să nu discriminăm pe nimeni, se trage de la lipsa educaţiei, în primul rând a celor 7 ani de acasă, după care, din lipsa erudiţiei…dar să nu judecăm prea aspru. 🙂 Ca şi clientelă, Clubul Bamboo are o multitudine de tipologii de oameni, cu statuturi sociale diferite, cu studii şi meserii diferite şi de diferite naţionalităţi. De ce vine lumea la club? Păi, lumea vine la club să se distreze, să danseze, să socializeze, să sărbătorească, să flirteze, să bea un drink cu prietenii.

Sunt cazuri în care se vine la club după un spectacol de teatru sau o lansare de carte ? :p

Raluca: Probabil că sunt cazuri în care se vine şi după o petrecere în pijamele sau după o întâlnire de afaceri. Tocmai pentru că la Bamboo este o atmosfera primitoare, iar oamenii simt acest lucru. Într-adevăr, locaţia are la baza un concept high-class, aparent inaccesibil, însă este adaptată ţării în care trăim şi nu se bazează pe exclusivism. Poate dacă Bamboo ar fi fost construit la Cannes, accesul ar fi fost permis doar celebrităţilor şi celor cu ţinută de covorul roşu. Dar faptul că funcţionează de 12 ani în România consider că spune multe despre acest brand. Au fost 12 ani în care a impresionat deopotrivă oameni normali, cât şi artişti sau actori cu nume sonore pe plan internaţional. Îmi amintesc şi acum când Busta Rhymes a declarat unui reporter, înainte de concertul din 2010, la Bamboo, că viaţă i-a dat ocazia să vadă cele mai frumoase locuri şi cele mai exclusiviste locaţii, însă Bamboo este ceva neasemuit. Sau Jay Sean, care înainte de concertul din 2014 spunea că singurul lucru pentru care s-a întors în România este Bamboo. Şi când te gândeşti că şi tu ai avut părticică ta de contribuţie la un asemenea feedback, ţi se umple inima de bucurie.

Nicoleta: Habar n-am să ţi spun dacă unii din clienţi vin după o lansare de carte sau de la teatru direct în club, însă pot să ţi spun sigur că sunt clienţi care merg la lansări de carte, expoziţii de pictură, opera sau teatru. 🙂

10833683_10152521271266720_1900454493_nAş fi tentată să cred că viaţă de PR-ist la un club ca Bamboo este o distracţie continuă. Din papucii de noapte sari direct pe tocuri, că ziua dormi, iar noaptea trai, nineacă! Care e de fapt adevărul?

Raluca: Îţi mărturisesc fără reţineri că şi eu eram tentată să cred acelaşi lucru înainte să lucrez aici. Adevărul este, de fapt, altul. Pentru că în fiecare business, se ascund mult mai multe lucruri în spatele „uşilor închise”. De fapt, în spatele uşilor închise se întâmplă majoritatea lucrurilor pe care clienţii le văd noaptea doar într-o mică măsură, neştiind, de fapt, ce desfăşurare de forţe a fost necesară pentru un show de coregrafie, de exemplu, sau pentru a implementa elemente de tehnologie pe care ei le observă abia într-un anumit moment al serii. Şi atunci pentru câteva secunde. Însă, atâta timp cât ei nu află, înseamnă că noi, cei care formăm echipa Bamboo, ne-am făcut treaba bine 🙂 Echipa Bamboo, că tot veni vorba, este foarte numeroasă şi împărţită, după cum ne place nouă să ne spunem, în echipa „de noapte” şi „echipa de zi”. Şi deşi fiecare dintre cele două are sarcini bine delimitate, de cele mai multe ori, cei care lucrează ziua ajung să lucreze şi noaptea, şi invers. Pentru că volumul de muncă este foarte mare, iar unii dintre noi lucrează uneori între 14 şi 24 de ore non stop. Indiferent că e vorba de postul de PR, barman, dansator sau manager de locaţie, a lucra la Bamboo înseamnă să îţi execuţi sarcinile în aşa fel încât clienţii să creadă că te distrezi. Nu este un lucru uşor şi trebuie să fii cu adevărat pregătit şi implicat pentru a face faţă cerinţelor. Trebuie să ştii să treci peste starea ta interioară, indiferent de care este ea, şi să transmiţi clienţilor acea stare de bine şi veselie. Există şi factori care ne îngreunează munca. De multe ori muzică este un impediment în intercomunicaţia noastră, a staff-ului. Trebuie tot timpul să fii cu ochii în patru, să ai atenţie distributivă, să prevezi anumite situaţii care ar putea apărea şi să le rezolvi la timp pe cele care deja au avut loc. Iar toate plusurile şi minusurile se discută la „şedinţa de Luni”, când punem cap la cap tot ce s-a petrecut de-a lungul serile de weekend şi începem cu forţe proaspete o nouă săptămâna de muncă. Însă e o atmosfera plăcută şi ziua, la birouri, nu doar noaptea, deşi şedinţele sunt cât se poate de riguroase şi nimic din ce s-a petrecut în serile de club nu trece neobservat. Reuşim însă să remediem şi să îmbunătăţim chiar şi situaţiile care aparent nu au o rezolvare imediată, iar acest lucru, că şi multe altele, sunt posibile datorită fondatorului acestui brand. Un loc al distracţiei. Al distracţiei realizate şi generate prin multă muncă 🙂013

Nicoleta: Majoritatea celor care nu lucrează în cluburi şi discoteci priveşte viaţă noastră că pe cea a unui movie star…tot timpul suntem aranjaţi, parcă scoşi din ţiplă, cu zâmbetul pe buze…Nu e chiar aşa! Este multă muncă în spate, uneori 14-16 ore pe zi, însă până la urmă vindem imagine, alcool şi tutun au şi la Megaimage. 🙂 Eu de exemplu muncesc şi ziua la birou şi noaptea la club, iar joia şi vinerea merg atât la birou cât şi la club. Mi-e imposibil să mă trezesc dimineaţă, o oră de când mă trezesc nu sunt în stare să gândesc coerent, îmi beau cafeaua, citesc mailurile, sunt ciufută, nici pisica nu mă suportă când mă trezesc :)))…e muncă multă, dar trebuie să recunosc că e şi fun, e mult stres şi responsabilitate, însă ai şi satisfacţii mari când vezi că weekend de weekend, îţi intră în club 1500-2000 persoane pe seară. 🙂

Aţi fost nevoite vreodată să gestionaţi comunicarea în situaţii de criză?

Raluca: Au fost momente în care am fost nevoită să răspund la întrebările iscoditoare şi uneori insinuante ale jurnaliştilor, însă s-a întâmplat rar şi adevărul a ieşit la iveală fără să fie nevoie de prea multe explicaţii. Încă colegii mei de la security sunt sigură că au mai multe „poveşti” de spus în privinţa aceasta.

Foto credits Raluca Gheorghe

Anunțuri

3 comentarii la “Ziua la birou, noaptea la club- de vorbă cu PR-ul şi cu Event Managerul Grupului Bamboo

  1. Andreea Chiricea
    12/12/2014

    Am cunoscut-o pe Raluca cu ani in urma in cadrul Universitatii din Bucuresti. Ma bucur sa aflu ca si astazi este o profesionista in ceea ce intreprinde. Bravo Raluca!

  2. e-provincia
    04/01/2015

    De aici poate s-a nascut cheia succesului: „Tocmai pentru că la Bamboo este o atmosfera primitoare, iar oamenii simt acest lucru.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 11/12/2014 de în Discuţii de suflet şi etichetată , , , , .

Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.157 de urmăritori

Răsfoieşte-mă

Follow Corina Ozon on WordPress.com

Blog Stats

  • 378,190 hits
ARTĂ FOTOGRAFICĂ: WWW.ALEXMAZILU.RO/CANVAS/
Decembrie 2014
L M M M V S D
« Noi   Ian »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Drepturi de autor

Toate textele de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Nici un text nu poate fi preluat fara acordul autorului si/sau mentionarea sursei !
35+, by Corina Ozon

No matter the distance, there are connections.

A Study in Sarcasm

Ain't I a stinker?

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

dana moica

photography

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

omintecreata

nimic nou si totusi...poate

domnu' io

Courage doesn’t always roar. Sometimes courage is the little voice at the end of the day that says I’ll try again tomorrow. ~Mary Anne Radmacher

V. Mior Gavrilan, un neîmblânzit

aici despre anti/de/socializare, apostazie, mizantropie, nihilism, neniism, miorism sau despre iluzia libertăţii

Gino Stefan

Contemporary artist

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

BUCUCICRISTINA

Vrei să fii original? Atunci fii tu însuți. . .

%d blogeri au apreciat asta: