mihai

       Nu ştiu cum s-a întâmplat să facem împreună Revelionul anul trecut. Că doar ne ştiam de vreo 20 de ani, de când, păşind sfioasă pe holurile televiziunii Antena 1, ţi-am văzut faţa zâmbăreaţă. Aveam să descopăr că aşa o aveai mai mereu. Şi nu ne trecuse prin cap în 20 de ani să facem Revelionul. Aşa te ştiu eu, cu claia aia de păr negru, mustaţa „pana corbului” şi cu aparatul foto atârnat de gât. Devenise un organ al tău. Fie vară sau iarnă, tu purtai tricou. Lucrai la ziar, „Jurnalul naţional”. Erai un fotoreporter de mare calibru încă de atunci. Deci îţi dai seama cum erai etichetat după 20 de ani! Dar sigur nu ştiai, pentru că nu te-au interesat niciodată etichetările. Nu ştiai ce e invidia, ranchiuna. Îţi ajutai colegii tineri şi novice în arta fotografiei. Fără prejudecăţi şi temeri că îţi va lua vreunul locul. Unii dintre ei acum sunt fotografi renumiţi. Într-o lume în care e vorba zilnic de supravieţuire, ţie nu ţi-a fost teamă nicio clipă. Veneai cu bunătatea şi sufletismul tău. 

De fapt, de ce să mă împănez, meritul e al fratelui meu, Sorin Ozon, care era coleg cu tine de ziar. Şi cu care ai fost prieten până…Şi care ţi-a rămas prieten. Eraţi o gaşcă de oameni mişto, ziarişti din generaţia nouăzecistă. Norocoasa de mine, am făcut şi eu parte din ea! Generaţia aia unde spiritul de echipă era sinonim cu frăţia. Şi de aceea nu ştiu cum s-a nimerit să facem anul trecut împreună Revelionul, era şi sora ta, Cristina. Ba m-ai şi invitat la dans. Nu ştiu ce te apucase şi aveai o faţă mulţumită. Şi toată lumea din club se uita la noi, pentru că tu nu obişnuiai să dansezi. Dar meritul a fost tot al lui bro. Că el mi-a sugerat să vin acolo, pe ultima sută de metri. Deja sarmalele şi salata de boeuf se răciseră. Şi am vorbit de Roger Waters, care îţi plăcea şi ţie. Aveai gusturi muzicale, citeai mult, cântai mişto la chitară, dădeai sfaturi oricui avea nevoie. Şi eu am primit. Şi ce dovadă mai mare că ai fost un om bun este decât că de ultimul tău drum se îngrijeşte fosta ta iubită, Violeta? Cine se putea supăra pe tine? Cel puţin eu nu am auzit. Violeta ştie că nu vrei flori azi, ci vrei ca banii să meargă la copiii necăjiţi. Pentru că aşa făceai tu. Au rămas după tine speciile de animale salvate de campaniile în care te-ai implicat în Africa, Asia…Şi sutele de fotografii.

Mai este foarte puţin, de numărat în minute, şi trebuie să mă obşnuiesc cu gândul că nu te voi mai vedea. De dansat, nici atât. Ştiu că sună egoist. Dar ştii de ce mi-e ciudă? Că în ultimele două luni, chiar de când am publicat cartea mea, tu ai „dormit” cu creierul stins, cu inima ţinută de aparate. Aşa aş fi vrut să-ţi aflu părerea, de nu îţi închipui! Naiva de mine, chiar aşteptam să ieşi din comă şi să îmi citeşti mie romanul cu amanţii. Sau să faci fotografii profi la lansări. Ştii ceva, frăţie? Lasă-mă să fiu naivă în continuare. Pentru că eu, una, nu pot concepe numele tău scris pe o cruce. Nu pot închide pagina.

Odihneşte-te, Mihai Vasile! Acuşi vine Revelionul…