ludovic-bassarab-la-cc3a2rciuma-satului

Ludovi Bassarab, „La cârciuma satului”

A fost un frig de m-am căcat pe mine. Cred că mi-au intrat fulgi de zăpadă şi în chiloţi. Vorba vine, că am dresuri, dar la picioare m-am făcut fleaşcă. Mi-am luat cizmele cu toc neîmblănite şi cred că am rămas fără degete la picioare. N-aveam eu chef de paradă, dar m-a invitat un tip, când prezentam ţigări în magazin, că, cică, să discutăm o ofertă de business. Că el e ocupat şi nu are timp, dar după paradă să bem ceva şi să vorbim pe-ndelete. Şi m-am dus ca proasta la Arc, că acolo ştiam că se ţine. Şi nu era nici dracu, Arcu e în şantier şi e un balamuc total în zonă. M-am interesat la un bătrân care aştepta autobuzul în staţie şi mi-a zis că se defilează la Casa Poporului. Să-mi bag, cum ajung eu la mama naibii? Am luat un taxi, că deja dârdâiam, şi abia am ajuns. Ăla m-a lăsat departe şi ia-o pe jos, fetico…! Deja începuse defilarea şi era lume multă. Unde căcat să-l găsesc pe ăla? L-am sunat, dar nu răspundea. Am căscat şi eu gura la militarii ăia ariciţi de frig, cred că li se făcuse la toţi cât o boabă de mazăre de la frig. Erau vineţi, săracii. M-am strecurat şi eu pe acolo şi am mai dat un sms dobitocului ăla cu afacerea sulii. Mi-au plăcut rău tancurile, cred că ăia au fost cei mai fericiţi pe gerul ăsta. Restul aveau şi ţurţuri la coaie. Îmi răspunde şi tipul, că se află la Parchet. Aoleo, l-au arestat! Că ăştia îi umflă pe bandă rulantă, nu cred că au ei azi liber. L-am văzut şi pe ăla de la nu ştiu ce partid, care era la un chef de s-a terminat urât de tot, că au luat prafuri ca disperaţii şi le-a venit la unele rău. Iar alea erau minore şi ăia s-au speriat. Ăsta de la partid a dat el nişte telefoane şi le-a dus la un doctor care îi e prieten. Acum tremură ca un căcat în frig aici. L-am sunat pe tipul cu afacerea să-l întreb ce fac eu? „Vino şi tu aici”, mi-a zis. „Ceee? Să mă aresteze şi pe mine?”. „Nu, fă, sunt în faţa clădirii Parchetului”, îmi zice ăsta nervos. Cu chiu cu vai ajung la el, deja eram bocnă. Aveam o blăniţă până în talie, iar fusta de voal era udă toată. Îmi zice că îl cheamă Laur, eu şi uitasem, în telefon îi memorasem numărul cu numele „Pulă 1 decembrie”. Am un grup pe telefon „Pulă”, acolo îi bag pe toţi ăştia care vin cu tot felul de promisiuni. Care e serios, îl scot din grup şi îi pun numele adevărat. 

El se uita atent la paradă, ningea şi mie îmi îngheţase curul. Săream de pe un picior pe altul, când Laur îmi spune să mergem, că mai are şi alte treburi. El era bine îmbrăcat, cu un parpalac lung şi pălărie pe cap. Am ajuns la o maşină neagră, înăuntru stătea un tip. Când mă vede îl întreabă: „Păi, doar una?”. Laur a tuşit uşor şi mi-a spus: „Am uitat să îţi zic să aduci şi o prietenă cu tine. Oferta e pentru două persoane”. Ei, căcat acuma! „Dar poate mă inviţi totuşi în maşină, că mor aici, în faţa Parchetului şi ai probleme”. Prietenul lui Laur se pune pe râs. Ăsta, puţin enervat, îmi deschide portiera maşinii şi mă urc în spate cu fusta udă şi rece. Simţeam cum mi se prelinge în pizdă apa de la fulgii de zăpadă. O sun pe Miru, că doar ea e prietena mea cea mai bună. Nu îi spusesem nimic de chestia asta cu oferta. Asta îmi răspunde cu greu, făcea curăţenie. „Lasă, fată, curăţenia, hai, că avem de discutat afaceri”. „Cine discută, fată afaceri de Ziua Naţională?”, face şi asta pe-a deşteapta. Laur îmi şopteşte: „Spune-i că venim să o luăm de acasă”. „Fată, lasă treaba, îmbracă-te, că venim să te luăm. Îţi povestesc pe drum”. Am închis telefonul, că lui Miru, dacă te apuci să îi spui multe, nu mai termină cu întrebările.

Ne aştepta în faţa blocului, măcar era bine îmbrăcată, cu un palton lung şi cizme groase. Îşi pusese şi căciulă. Prietenul lui Laur o studia când urca în maşină, dar n-a zis nimic. Am ieşit în afara Bucureştiului şi m-am gândit că „Pulă 1 decembrie” o fi vreun psihopat şi ne face felul pe câmp. Apoi m-am gândit că e totuşi prea frig pentru din-astea. După ce am mai mers puţin, ne-am oprit în faţa unei cârciumi împodobită cu beculeţe şi steguleţe tricolor. Ajunsesem într-un sat, erau numai case. Ningea tare şi nu era nimeni pe stradă, decât doi beţivi care întrebau unde e secţia de votare. 

Înăuntru, pereţii erau împodobiţi cu pănuşi de porumb şi se auzea muzică populară. Miru a început să râdă: „Fată, ce ofertă de afaceri ne fac ăştia? Ceva, la muncile câmpului?”. Eu mă enervasem şi nu îmi doream altceva atunci decât să stau la căldură şi să mi se usuce fusta. În cârciumă, erau vreo patru bărbaţi care beau, discutau politică şi se uitau la televizor la paradă. Laur ne-a dus la o masă într-un colţ şi imediat a apărut şi unul ca un viezure, care se ploconea. „Pulă 1 decembrie” şi prietenul lui mai fuseseră pe acolo. Ăştia au comandat slănină cu ceapă, tochitură, ţuică şi vin. Eu am dat gata vreo trei păhărele cu ţuică, voiam să mă încălzesc. Prietenul lui Laur o tot întreba pe Miru ce doreşte, iar Laur îmi făcea doar semn că ciobanul să iau slănină şi să mănânc. După ce am mai băut toţi, parcă erau mai simpatici. Mi se uscaseră şi fusta, şi cizmele, dar ciorapi erau uzi. Aşa că m-am descălţat şi am pus cizmele pe calorifer. Mâncam cu Miru slănină cu ceapă, ne era foame, eu nu mâncasem nimic de ieri seară. După al doilea pahar de vin, am prins curaj şi l-am întrebat pe Laur de ofertă. „Oferta e să ne distraţi pe noi azi.” Eu şi cu Miru ne-am dat ochii peste cap, eram jignite. Dar Laur continuă: „Nu e gratis, vă plătim bine. Şi, fiindcă e Ziua Naţională, ia, băgaţi voi un număr de dans la bară pe muzică populară”. Eu am rămas mască. Ăsta îşi bătea joc de noi? Dar prietenul lui Laur a scos două bacnote de câte 50 de lei, iar Miru mi-a dat un ghiont să tac şi deja se descheia la pulovăr. Viezurele a dat muzica populară mai tare şi atunci am văzut că lângă bar se afla o bară de inox din tavan până în podea. Laur ne-a făcut semn cu bărbia spre bară. Miru s-a dus prima, eu m-am ridicat fără chef. Aveam pe mine doar o helancă mov. Muzica era de tot căcatul, cum dracu să dansezi pe asta la bară. Mă uitam la Miru, care dădea din cur şi îşi încolăcise un crac pe bară, şi am început să râd. Miru râdea şi ea şi m-am frecat cu spatele de bară de sus în jos. Apoi m-am îmbrăţişat cu Miru şi am început să ne lingem pe faţă. Ţăranii de la masă rămăseseră cu gurile căscate la noi, iar prietenul lui Laur fluiera. Apoi a venit şi ne-a băgat în sutien câte 50 de lei. Eu mi-am ridicat fusta şi le-am arătat curul cu chiloţii umezi prin dresuri, nu se uscaseră de tot. Miru îşi dăduse ciorapii jos, iar prietenul lui Laur ne-a mai băgat 50 de lei în chiloţi. Chiar când nu ştiam dacă să ne dăm jos şi chiloţii, a sărit de pe scaun nervos un ţăran mustăcios. „Bă, terminaţi, bă, că ne stricaţi piaţa aci!  Noi dăm câte 5- 10 lei la un număr complect. Şi veniţi voi aci, în sărăcia noastră, să ne-o stricaţi!”.

Eu cu Miru ne-am îmbrăcat, iar viezurele îi explica lui Laur că are program artistic cu fete vineri şi sâmbătă, dar aveau liber de Ziua Naţională, şi ăia erau clienţii lui şi nu voia să îi supere. Laur i-a plătit consumaţia şi am ieşit. Chiar când urcam în maşină, îi sună telefonul. „Da, mamă, cumpăr eu de pe drum şi mergem.” După ce a închis îi zice prietenului: „Nevastă-mea, i-am promis că mergem în vizită la socrii azi. Ştie că sunt la paradă.” Celălalt dă din mână : „Şi a mea voia, dar am vrăjit-o că o scot la restaurant. Ştie că lucrez azi, de fapt, de la birou am venit să te iau pe tine”.

Eu am coborât odată cu Miru la ea la bloc, ne-am luat o sticlă cu vin scumpă şi am băut amândouă, iar pe „Pula 1 decembrie” l-am şters de tot din telefon.