529341_363522607054570_786017415_n

          Candice şi Adrian Dragotă sunt încă unul din efectele benefice ale Facebookului. După ce ne-am conversat o bună bucată de vreme virtual, am aflat că suntem şi vecini de cartier. Ştiam deja că sunt cei mai renumiţi crescători de pisici din România, iar când am fost prima oară la ei acasă nu mi-a venit să cred că pisicile lor sunt reale. Păreau nişte jucării vii pufoase şi inimaginabil de drăgălaşe. Soţii Dragotă formează un cuplu foarte activ  în viaţa mondenă (cele mai reuşite petreceri ei le fac) şi sunt, de asemenea, implicaţi în numeroase acte de caritate. Sigur că a fi pisicar, adică să te învârţi toată ziua printre nişte fiinţe torcătoare şi graţioase, pare un ideal al multora. Însă nu e deloc uşor, când e vorba de performanţe. Pentru că soţii Dragotă au reuşit să îmbine armonios pasiunea cu spiritul competitiv, astfel că mai toate pisicile lor au câştigat premiile la concursurile internaţionale. Ceea ce implică o uriaşă grijă faţă de feline, mult timp dedicat şi multă dragoste. Cum au ajuns ei la o asociaţie felină de la o pisică de Cheshire, ne spune chiar Candice.

Sunteti cel mai popular şi inedit cuplu crescător de pisici. De fapt a cui a fost ideea şi când s-a concretizat?

 Totul a pornit în anul 1999, când eu mi-am dorit …. un căţel, un WESTI (west highland  white terrier ). Omul meu a fost dintotdeauna pisicar. Noi ne cunoaştem încă din liceu, iar el avea mereu casa plină de pisici, iar eu, în schimb, aveam un Schnautzer uriaş. După lungi tratative şi negocieri, am ajuns la concluzia că vom avea o pisică, dar nu una oarecare, ci una pe care o văzusem eu la o reclamă de mâncare de pisici în Germania, în anii ’90. Nici nu ştiam măcar cum se numeşte rasa. Apoi am aflat că, de fapt, eu îmi doream un british shorthair,  pisică de Cheshire din „Alice în Ţara Minunilor”. I-am spus soţului meu la fel ca în Harap- Alb să-mi aducă o pisică british shorthair blue. Nu a găsit niciuna în România şi atunci a început demersurile pentru a procura una din străinătate. Aşa s-a făcut că în primăvara anului 2000 să ne îmbogăţim viaţa cu Missy- prima noastră pisică. Ea are cum 14 ani şi este stăpâna absolută a casei.

missy

Missy

 Când  te-ai  hotărât să devii crescător şi să faci parte dintr-un club?

 Missy a început să participe la concursuri internaţionale fiind singurul british din ţară la momentul respectiv. Toţi o admirau şi voiau pui de la ea. I-am adus un mascul şi în anul 2001 am pus bazele felisei Candice’s Cats. În anul 2005, împreună cu alţi crescători am înfiinţat clubul felin SofistiCAT. Federaţia Felină Română ” Felis România ”  reuneşte cinci cluburi membre şi este afiliată Federaţiei Feline Internaţionale FIFE. Clubul Felin SofistiCAT organizează câte două expoziţii anuale, deosebit de îndrăgite. Avem un public de peste 10 000 de vizitatori pe ediţie.coccolino

 Ce trebuie să ştie cineva care doreşte o pisică? Care ar fi 3 sfaturi de căpătâi pe care le-aţi da?

 Să ştie că o pisică nu poate avea un stăpân, ci doar un servitor sau cel mult un partener. Să nu dorească o dragoste necondiţionată precum cea oferită de un câine. Să o admire ca pe o operă de artă, aşa cum spunea Leonardo da Vinci : „Orice pisică este o capodoperă”. 

Internetul a fost şi el cucerit de pisici. Există chiar atât de mulţi posesori de feline ? Cum se explică atâta iubire faţă de pisici?

1466291_10151943897511492_1117997862_nDin punctul meu de vedere cred că in egală măsură au cucerit internetul şi pozele cu bebeluşi ori căţei. Poate pisica are doar un PR mai bun? 🙂

 Ultima expoziţie Sophisticat Show de la Mamaia (iulie) a fost un real succes. Care e urmatorul eveniment şi în ce va consta acesta?

Expozitia estivală „Corabia Pisicilor ” a fost un succes. Toata lumea s-a simţit extraordinar atât la expoziţie, cât si la concurs. Am avut onoarea să se înscrie unii dintre cei mai importanţi crescători din lume la concurs, unii dintre cei care au avut mai multe pisici cu titlul de World Winner.

În toamnă, la data de 1-2 noiembrie, la Sala Palatului, organizăm ” HalloWinner show” cu premii speciale pentru pisici negre. Vor fi expuse 300 de pisici de rasă şi oferite spre adopţie 30. 

Sursă foto www.british-shorthair.ro