maher art gallery20

Irene Sheri (maherartgallery.blogspot.com)

Scrierile mele despre amanţi au fost gustate şi în blogosferă. Oameni, care la rândul lor ţin bloguri deştepte şi bine scrise, fără să mă cunoască, m-au citit pe îndelete şi au spus vorbe neaşteptate pentru mine. Când am început să scriu, a fost pentru relaxarea mea şi a celor care urmau să mă citească. Nu m-am gândit că vor fi atât de mulţi, pentru că eu mă credeam mică (şi încă aşa cred) în lumea nesfârşită a blogosferei. Am rămas uimită chiar să văd câţi oameni scriu şi cât de bine o fac.

Prima care a scris despre blogul meu cu referire la textele despre aventurile amanţilor a fost Lorena Lupu. Pe care eu o citeam de multă vreme. Scriitoare, actriţă, regizor, jurnalist, o voce deloc de ignorat în lumea virtuală, m-a făcut să mă dezmeticesc şi să realizez dimensiunea reală a propagării scriiturii mele. Vorbele ei m-au onorat şi uns la suflet, cum bine zicea un amic, „rândurile astea fac cât o sută de cronici”. Mă găsise prin Ramona, o fată care mă citea cu regularitate. După publicarea postului Lorenei, a venit către mine un val de alţi cititori. Pentru mine aceasta a fost nu numai o onoare, ci şi o mână întinsă în virtual. Lorena Lupu, în stilul ei inconfundabil, a spus ca am un blog mişto.

O altă postare mi-a fost trimisă de pe un site al comunităţii de bloggeri, ebloguri.ro, unde în fiecare zi e propus un blogger. O bloggeriţă, pe care desigur nu o cunosc, Cristina Lincu, dar care mă citeşte, m-a recomandat şi astfel am devenit bloggerul zilei. Autoarea articolului spune despre mine că „aş fi o femeie în adevăratul sens al cuvântului”

Surpriza a venit din partea unei bloggeriţe care întreţine cu succes un site culinar, pofta-buna.com, Gina Bradea, o româncă ce locuieşte în Italia. Cum amorul merge de minune cu mâncarea bună, Ginei i-a plăcut ce scriu şi mi-a făcut o cronică mai dihai decât un critic literar. 

Tuturor le mulţumesc!