Cu Ioana a fost aşa: ne- am cunoscut acum vreo 7-8 ani întâmplător la un eveniment (la care ea făcea PR-ul), dar îi citeam şi blogul, însă fără să ştiu că e al ei. Se numea pe atunci ionouka.blogspot.com. În poza de la avatar nu i se vedea faţa, iar Ioana nu îmi spusese de blog. Aşa că în mintea mea erau două persoane diferite. Peste un timp ne-am găsit pe Facebook şi am zis să ieşim la o cafea. Abia atunci am aflat că Ionouka era ea. De fapt Ionouka se transformase într-o prinţesă şi nu oarecare, ci una urbană. Care intrase şi ea pe Facebook cu pagină proprie şi avea să devină în câţiva ani una dintre cele mai populare bloggeriţe. La fel ca în poveşti, camera mică a devenit palat, dovleacul caleaşcă, iar prinţul a venit şi el tot prin blog. Acum Prinţesa Urbană, mamă de delfină Sofia şi de delfin Ivan (aflat pe drum), este o figură  extrem de cunoscută în domeniul parenting. Mii de mame îi scriu, îi citesc postările şi îi cer sfaturi. E invitată să împărtăşească din regat la evenimente de gen. Cum s-a transformat Ionouka în Prinţesă Urbană marcă înregistrată, urmărită zilnic de o comunitate mare (în top Zelist se află pe locul 21!), şi cum trăieşte de fapt o prinţesă, aflăm chiar de la ea, Ioana Macoveiciuc:

La început mă citea un singur om, eu. Apoi s-au făcut o sută. Acum s-au făcut niște zeci de mii care revin lunar

Blogul ”Prințesa Urbană” e primul tău ”copil”. Cum a apărut, de ce Prințesă și cum a evoluat în timp? Care e povestea succesului în blogosferă?

Blogul există dinainte de Prințesa Urbană. Am început să scriu prin 2007, ca să mă vindec de diverse angoase și drame amoricești. Scriam (și încă scriu) pentru mine. Apoi, în 2008 pe final, am cunoscut un băiat. Chiar pe blog, de altfel. Într-o după-amiază stăteam amîndoi pe iarbă mînă-n mînă și ochi în lac, pe un domeniu regal de la marginea Bucureștiului. El a zis ceva de-o prințesă, eu am zis ceva de urban, că se auzeau camioane trecând pe DN, și uite-așa a răsărit ideea. Am redenumit blogul, mi s-a părut amuzant. Deh, aveam 28 de ani, eram tânără, îndrăgostită, chiar mă simțeam prințesă… Peste 2 ani am cumpărat domeniul și, după câteva tentative de furt de identitate cărora aproape le-am căzut victimă, am înregistrat marca la OSIM. Între timp am început să am momente în care nu mă mai simt deloc prințesă, am cunoscut și toate conotațiile negative ale termenului, dar… știi ce mult durează și costă să înregistrezi un brand la OSIM? J

Nu am o poveste a succesului în blogosferă, nu l-am căutat, nu l-am analizat, nu știu dacă există succes în cazul meu sau nu. Eu am scris și atît, fără plan, fără buget, fără promovare. La început mă citea un singur om, eu. Apoi s-au făcut o sută. Acum s-au făcut niște zeci de mii care revin lunar. Nu i-am ademenit în nici un fel, am scris, ei au citit, au comentat, au dat mai departe, mi-au scris, m-au căutat, m-au complimentat sau dimpotrivă. Nu am cumpărat linkuri niciodată, n-am făcut link exchange sau SEO, nu am plasat bannere, nu am participat la campanii. Doar am scris. Mult, despre mine și lucrurile pe care le cunosc bine.

În prezent ești una dintre vocile populare în domeniul parenting. Eu știu că tu scrii bine și chiar ți-am zis că te văd scriind cărți. Cum ai ajuns deci la parenting? 

Acum scriu mult despre relația mea cu Sofia. E o deviere firească, dat fiind că acum mai toată viața mea se învîrte în jurul ei. Sigur, am un job, multe alte proiecte în care sunt implicată, citesc, ies cu prietenii, dar cumva cele mai intense lucruri, descoperiri, trăiri, au legătură cu ea, cu fetița. Și pentru că în comunitatea blogului s-au strâns multe mame, încerc să le ofer din experiența noastră în speranța că le pot fi de ajutor. Nu neapărat cu informații, că-I plin internetul de ele, cît cu empatie, sprijin emoțional, sentimentul că nu-s singure în panicile, nesiguranțele și oboseala lor.

Ce ți-a adus bun blogul? Fiind vorba de o platformă unde oamenii interacționează, se succed oportunități de business etc) 

O familie nemaipomenită (cum spuneam, pe soțul meu l-am cunoscut pe blog, el m-a citit, mi-a scris, i-am răspuns, mi-a scris din nou și tot așa o vreme pînă cînd ce să vezi, am făcut nunta, apoi a venit Sofia, peste cîteva zile se va naște și Ivan, suntem foarte norocoși). Prieteni. Joburi, proiecte, planuri. Si oameni, sute de oameni inteligenți, sinceri, deschiși, care mi-au oferit informații valoroase, încredere în mine, putere, energie. Faith in humanity restored, cum se zice. J

Lunar sprijin o campanie umanitară, trimestrial donez haine și jucării  către cazuri sociale și îmi invit și cititorii să facă la fel

Ești unul dintre bloggerii pentru care propriul  blog reprezintă o sursă de venit. Cum este un astfel de antreprenoriat în social media? 

Mulți ani din cei 8 de când scriu pe blog am refuzat să mă implic în campanii. Blogul era prea personal pentru a găzdui recomandări comerciale. În ultimii doi ani însă, am început să colaborez cu branduri pe care le cunosc bine și pe care le pot recomanda onest, fără să am emoții. În nici un caz nu pot trăi din asta, e, să spunem, un second job (timp cu siguranță consumă cît un job, sînt zile în care stau 3-4 ore să scriu, să moderez și să răspund la comentarii, la fel cum sunt texte pentru care mă documentez o săptămână sau texte pe care le scriu în 2 minute). Veniturile sunt inconstante, plățile se fac cu întârziere. Nu aș avea curaj acum, în aceste condiții economice, să încerc să trăiesc doar din scrisul pe blog.

Blogosfera își unește mâinile pentru cine are nevoie de ajutor. Spune una din campaniile la care ai contribuit și care ți-a rămas in suflet.

Am ajutat la strângerea de fonduri pentru o fetiță de 4 ani care s-a născut fără o mână. Am scris mult despre ea, am trimis mesaje către companii, mi-am făcut un tricou cu poza ei pe care l-am purtat vreun an la toate evenimentele.

Acum de curând am vândut prin licitație lucruri de-ale Sofiei și de-ale mele, iar banii i-am donat unei asociații care luptă pentru drepturile prematurilor. Lunar sprijin o campanie umanitară, trimestrial donez haine și jucării  către cazuri sociale și îmi invit și cititorii să facă la fel.

Cum se desfășoară o zi de Prințesă Urbană?

Acum că sunt pe ultima sută de metri cu sarcina, ziua mea se defășoară cam în slow motion. Mi-e tot mai greu cu imensitatea de burtă, mi-e cald, respir greu, mă umflu, nu că m-aș plînge, nici vorbă, dar e cum e. Și e greu. J Mă trezesc prima oară pe la 6, cînd feciorul îmi dă primele scurte la ficat. Apoi mai moțăi 2 ore. Se trezește Sofia, vine ciripind peste mine, mă dau jos, o pieptăn, mîncăm împreună micul dejun. Dacă e de luni pînă vineri, la 9 vine bona, care încearcă s-o dezlipească pe Sofia din capul meu. Uneori merge, alteori nu. Mă retrag în birou să lucrez, de cele mai multe ori vine și Sofia să mă “verifice”. Îmi aduce jucării, îmi povestește una alta, mai trage de mine să ne jucăm. Bona o culcă de prînz, eu profit să mai scriu, lucrez, răspund la mesaje. După-amiaza bona pleacă, la 5 închid laptopul și mergem afară. În parc, la plimbare, la teatru. La 8 Sofia e în pat, o adoarme taica-su în timp ce eu eșuez pe canapea la un serial sau pe terasă la un pahar de apă minerală.  Încerc să fiu în pat la 10, să am timp și de citit măcar o jumătate de oră. Apoi somn de voie, curând n-o să mai avem luxul unei nopți dormite cap-coadă. În weekenduri stăm doar noi trei, facem de mâncare, ieșim cu bicicleta (ei doi), ne vedem cu prieteni, încercăm să stăm departe de internet și laptop.

Și acum cea mai ”neașteptată” întrebare 😀 : ce planuri ai mai departe. Cu blogul evident.

Mi-ar plăcea că găsesc în continuare timp pentru blog, n-aș vrea să abandonez comunitatea incredibilă din jurul lui. Dar știu că un nou-născut este extrem de time-consuming, așa că nu-mi pot promite nimic deocamdată. Pe termen lung, mi-ar plăcea să pot câștiga din blog suficient cât să pot renunța la job, să scriu doar pentru mine, dar din păcate sunt un antreprenor extrem de leneș și deloc talentat la vânzări, așa că nu știu sincer ce șanse am. Dar o prințesă poate să viseze, nu? J