Photo credit Adriana Becichi

        Eu am scris mai demult ce mişto e editura Herg Benet şi când am scris de cartea lui Ştefan Caraman şi de piaţa cărţii. Promoveaza scriitorii tineri şi ăsta e lucru mare în zilele noastre. Numele lui Adrian Teleşpan, autorul romanului „Cimitirul”, spune tot. Iar acum adaug că are cele mai mişto scriitoare. Dacă ar fi să o menţionez doar pe Petronela Rotar. Care şi-a lansat de curând cartea „O să mă ştii de undeva”, la Braşov, Timişoara şi Bucureşti. Eu o ştiam de pe blogul ei şi, ca orice fost ziarist, de la tv, unde transmite pe post de corespondent, un jurnalist din specia rară, al naibii de devotat meseriei.

Ei bine, la lansarea cărţii ei nu am putut să ajung. Dar adevărul e că nu voiam să o împart cu nimeni. Ştiţi cum e la lansările astea, lume multă, vorbe mari, emoţii, oboseală. Am vrut să stau doar eu de vorbă cu Petronela, să o întreb tihnit ce vreau, aşa ca la cafea. Sigur că a fost o cafea virtuală spre miezul nopţii, fiecare dintre noi împărţită între scris, somn şi treburile casei. Şi sigur că, după ce mi-a răspuns la întrebări, mi-au venit în cap alte întrebări. Însă ea va mai scrie, slavă Domnului, deci voi mai avea ocazii să o iau la întrebări.

Am stat noi aşa de vorbă şi bine a fost. Mi-a zis ea de Petronela mama, de Petronela scriitorul şi de Petronela ziaristul. Un singur lucru nu am întrebat să o cunosc eu cu totul, dar cred că cel mai bine o veţi şti din carte. O culegere de poveşti-poeme tulburătoare, „poveme”, cum le-a denumit Iulian Tănase.

Pe Petronela Rotar o cunosc din scris. Cine şi cum e Petronela Rotar când nu scrie?

Păi Petronela e aşa cum scrie şi scrie despre cum e şi ce face şi simte, aşa că mare diferenţă nu prea e. Cine mai e cînd nu scrie? E jurnalist, aleargă pe teren şi scrie cu greu şi lehamite ştiri, e mamă, dar despre asta a scris o tonă, e gospodină şi pînă şi despre asta a scris, face sport, şi da, aţi ghicit, a scris şi despre asta, deci nu e aproape nimic din ce nu a scris. Cum e? Uneori tristă, cel mai adesea entuziasmată şi plină de energie, cel puţin în ultima vreme, tăioasă şi caustică, brutală, sinceră.

De unde „nervii” ăştia în scris? Ca să aducem în discuţie şi blogul. Dincolo de terapie, într-o etapă în care astfel era scrisul pentru tine, ce reprezintă el azi, după ce ai închis nervii într- o carte?

Nerv, în accepţiunea mea, aşa cum am înglobat în titlul blogului meu nu este nervul înţeles ca stare de iritare, ci nervul ca textură, ca atitudine, ca parte anatomică, dacă vrei, căci nervul, sistemul nervos este esenţial vieţii, tot aşa cum nervul scriitoricesc este esenţial unui text bun. Să ai nerv nu înseamnă să umbli supărat pe lume ci să ai sînge în instalaţia lirică, poftim. De unde? Trebuie că m-am născut cu ei. Scrisul meu este şi va fi terapie întotdeauna, pentru că eu scriu ca să eliberez şi să mă eliberez. Vor fi multe cărţi unde îmi voi elibera nervul liric (căci eu nu consider că i-am închis), căci scrisul îmi este necesar vieţuirii tot aşa cum îmi e necesar să respir, să mănînc sau să dorm.

Photo credit Narcis Pop

Eu, una, când eram copil şi auzeam vorbindu-se de scriitori, îmi imaginam nişte bărbaţi cu bărbi grizonate. Mereu mi s-a părut că în lumea scriiturii nu prea au loc femeile. Au răzbit câteva frumoase şi inteligente, o Cella Serghi, o Nina Cassian, o Blandiana. În vremurile de azi scriitorii au un job, vin acasă, stau cu familiile, scriu. Cum te simţi in lumea asta ? Şi cum te privesc acum ceilalţi din jurul tău?

Prejudecata asta cu scriitorul care e musai să fie bărbat îmi e şi mie cunoscută, însă eu cred că femeile pot fi la fel de bine scriitorese şi slavă Domnului există destule exemple în literatura contemporană universală şi nu numai în cea contemporană, ci chiar şi în secolele trecute. Nu mă simt altfel decît m-am simţit şi cînd scriam pentru mine doar, fără să arăt nimănui, deşi percepţia celorlaţi despre mine s-a schimbat în mod vizibil. Pentru un om care era recunoscut pentru calitatea sau defectul, dacă vrei, de a apărea la teve, e ciudat acum să dau peste tot de oameni care mă citesc şi admiră, e încă năucitor şi nu m-am obişnuit cu senzaţia, mi-e încă indigestă.

Photo credit Petronela Rotar

Eşti ziarist, te-a ajutat acest lucru ?

Ba aş spune că m-a încurcat. Percepţia asupra femeilor ziariste, neurîte şi care mai şi apar la televizor e distorsionată şi în niciun caz favorabilă, pozitivă. Oamenii au nevoie să aplice tipare ca să poată funcţiona, aşa că am fost mereu privită drept altceva decît eram iar asta o simt şi azi cînd majoritatea celor care mă ştiu drept ziaristă sunt stupefiaţi sau surprinşi plăcut – a fi surprins înseamnă să nu te fi aşteptat, deci să fi crezut mai degrabă contrariul- de faptul că scriu şi că scrisul meu le place, îi prinde, că nu sunt aşa cum credeau ei că sunt. Altfel, sigur că scrisul zilnic, fie el şi jurnalistic, experienţele diverse şi cunoştinţele care vin practicînd meseria de ziarist m-au ajutat, indiscutabil.

Ce „nervi” ne mai aşteaptă şi cam cât îţi doreşti să scrii?

Photo credit Narcis Pop

Mi-e foarte greu să spun ce vă aşteaptă sau mă aşteaptă. Cu siguranţă două cărţi pe care le am deja în lucru, un volum de proză scurtă şi un roman, asta aşa, ca să acopăr repede toate genurile literare importante, dar eu văd asta doar ca pe un început, căci de scris voi scrie mereu, sper că tot mai bine, iar ăsta e doar startul unui drum pe care sper să rămîn cît mai multă vreme, definitiv, dacă e posibil. Practic, cam asta e tot ce îmi doresc să fac şi nimic altceva în plus, am planuri mari să mă retrag şi să scriu şi citesc pentru tot restul vieţii mele, dacă mi-o ieşi. Dacă nu, voi scrie cînd voi putea şi tot nu va fi puţin lucru!